Cerul este inchis. Mai intunecat, mai tacut, mai rece decat intr-o zi de iarna. Simti doar vantul inghetat si doar amintirile par sa strapunga cristalul de gheata. Rugaciunea nu mai poate trece de ceata ce invaluie o inima cuprinsa de durere si disperare. Mai este Dumnezeu? Mai aude Cel PreaInalt? Promisiunile lui mai sunt adevarate? De ce altii sunt binecuvantati, iar noi nu avem parte de nimic decat de tristete, suferinta, si sperante ce se usuca si pier ca petalele unei flori?
Au fost oameni ce au trecut prin dezamagiri profunde. Oameni care au trait atat de aproape de Dumnezeu: Iov, Ieremia, David, Ilie. Oameni a caror speranta s-a spulberat si care au suferit durere. Elisei la un moment dat face o minune si se intreaba: "Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?" Si are dreptate.
De ce tace Cerul? Daca bucuriile si clipele de har se sting, cand jarul abia mai palpaie si urmeaza sa se stinga? Cand nici macar o minune nu mai poate aduce speranta, cand teama ne afunda in pesteri, si nici macar Cuvantul care ne intreaba ce facem in acel loc, nu ne mai scoate din grotele depresiei. Ravna a disparut, speranta s-a topit, Domnul nu ne mai raspunde la rugaciune. Si uneori, vin prieteni care nu inteleg nimic din suferinta noastra, si cuvintele de imbarbatare se prefac in cuvinte de acuzare, mierea se preface in pelin si vinul in otet.
Avraam a trait o tragedie atunci cand dupa promisiunile daruite de Dumnezeu, s-a trezit ca i se cere un lucru teribil: sa aduca jertfa pe Isaac, fiul sau. Adica el trebuia sa anuleze in mod clar totul, toate promisiunile, sa isi stearga credinta, dragostea si speranta legata de fiul sau. Trebuia ca in ascultarea de Dumnezeu sa inchida pentru totdeauna viitorul sau, toate comoriile revelate lui de Dumnezeu pentru urmasii sai. Fara ca ceva sa ii fie pus in loc. Nici o alta promisiune, nici o alta speranta. Nici un alt Isaac, nimic.Pur si simplu se incheia o carte, o carte a vietii lui Avraam. In fata lui era doar neantul.
Acesta este Dumnezeu pe care iL slujim? E adevarat ce spune Ieremia? "El m-a dus, m-a manat in intuneric si nu in lumina." Plangerile lui Ieremia cap 3 vers. 2. "Sa tot strig si sa tot cer ajutor, caci El tot nu-mi primeste rugaciunea" vers 8. Iar Iov se chinuie cu o familie care a disparut, o avere distrusa in cateva zile, o sotie care ii doreste moartea, un Dumnezeu care din prieten s-a transformat in dusman...David e urmarit de fiul sau si care mai are putin si il infrange, un Dumnezeu care l-a parasit, un popor care i-a intors spatele si care ii vrea distrugerea. Aceasta durere te poate spulbera, iti poate inghiti putina credinta, se transforma intr-o temnita a inimii si a sufletului...suficient ca sa intrebi ca Ioan Botezatorul: Oare este El? Oare nu cumva tot ce am trait, tot ce am auzit, tot ce am crezut nu a fost o greseala? Nu ar trebui sa asteptam pe altcineva, care sa ne aduca o noua revelatie?
Mai il cunoastem pe Dumnezeu? Atunci cand universul asa cum il stiam noi se prabuseste, cand averea si locul nostru linistit se transforma in scrum? Cand cei dragi ne pier inainte de vreme? Noi care eram in stare sa murim pentru Isus Christos, ne ascundem in noapte de frica unei slujnice fara arme sau putere, de frica unei intrebari: Nu erai si tu cu El?...A mintit Petru? Il mai cunostea, in acele clipe de tradare si groaza? Sperantele de al vedea pe Isus Regele Israelului s-au risipit, nici un inger nu s-a luptat pentru Isus. Cerul a ramas mut...S-a terminat! Acolo nu mai era decat vidul.
Nu mai raspunde Isus? Acel Domn care ne iubeste mai mult decat a iubit Cerul, ingerii si Slava divina, dezbracandu-se de tot ce era din vesnicii, a luat chip de rob si a suferit, pana la moartea Sa pe Cruce. Dupa acest gest ce va fi uimit Cerul pentru eternitate, acest raspuns la dorinta de salvare a omenirii, acum tace? Dar oare chiar tace? Viata noastra care a fost plina de promisiuni inaltatoare a incremenit intr-o "asurzitoare" tacere? Ba mai mult decat atat citesc in Marcu capitolul 5 cea mai imposibila rugaciune din toate timpuriile si ea primeste raspuns favorabil de la Isus. Nu e doar incredibil, ci e de domeniul fantasticului, de-a dreptul! O legiune de demoni se roaga lui Isus sa ii lase in tinutul acela si sa nu ii trimita in Adanc! Si Isus Christos accepta!...Accepta sa ii lase in turma de porci din Gadara. Iar noua ne e teama ca nu mai suntem ascultati...Si in aceste clipe ma intreb din nou: il mai cunoastem pe Invatatorul? De undeva un cocos ar trebui sa cante, sa ne aducem aminte de El si de noi, de frica noastra si de intunericul ce ne-a cuprins inima. Iar apoi sa plangem cu amar! Caci draci au fost ascultati, iar noi nu mai credem ca Dumnezeu ne aude.
In acest moment, intelegand ca imposibilul chiar devine posibil, exista o problema! Tacerea Cerului e ceva ce trebuie sa inteleg. Caci apare o alta rugaciune incredibila si care primeste un raspuns diferit fata de cea ce dorea Cel ce se roaga! Da! Isus se roaga, iar Tatal spune: Nu! Iar Isus se supune Voii Tatalui! Te infiori cand vezi ca Cel Preainalt cu toata durerea din inima Sa alege sa dea un alt raspuns rugaciunii Fiului Sau, rugaciune ce ar fi anhilat pentru totdeauna posibilitatea mantuirii omului, dar ar fi scutit de suprema durere pe Fiul Sau. Marcu 14:36
Cand totul se prabuseste in jurul nostru invatam ca nimic nu e partea noastra. Cand saraciti ajungem inaintea lui Dumnezeu vedem adevarul: acela ca nu avem si nu suntem nimic! Ieremia dupa durerea care o are, vede o realitate mai profunda:"Domnul este partea mea!" Plangeri 3: 24. Indiferente de daruri, binecuvantari, sperante, Dumnezeu este tot ceea ce trebuie sa avem, ca parte. Nimic altceva, caci se poate crea si o religie noua, in jurul bogatiilor divine. Ca un Craciun strambat de mintea si mana omeneasca, in care cadoul este mai valoros decat Cel ce daruieste, iar cel ce primeste alearga la rugaciune nu pentru a lauda frumusetea Domnului, ci staniolul ce inveleste darul si promisiunea. "El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?" Romani 8:32. Niciodata daruriile sau promisiunile nu vor veni fara El. Intotdeauna Isus Christos va fi Darul Suprem pentru omenire, iar restul lucruriilor vor fi uneltele lucrarii Sale, nu a placerii ori mandriei omenesti.
Isus trebuie sa fie totul. Asta a crezut Avraam cand a adus jertfa. Citim in Sfanta Scriptura ca el credea ca Dumnezeu il poate aduce pe Isaac inapoi din cenusa. Nu a existat un conflict. Lucrarea Domnului si promisiuniile Lui mergeau inainte...Si, in fiecare caz, oamenii lui Dumnezeu au inteles in final, ca trebuie sa nu creada in altceva decat in Dumnezeu, ca nu exista conflicte in viata lor, decat daca asa credem si simtim noi. Dumnezeu a creat incercari pentru a aduce la lumina nu voia noastra, ci a Lui. Acum mai multi ani un om a avut o viziune. Se facea ca el era o piatra cenusie, colturoasa, umeda si rece. In interior era o piatra alba sferica, care il reprezenta pe Isus. In incercariile vietii piatra s-a rostogolit, aschii sarea din ea, capatand o forma sferica exact ca piatra alba din interior. Dar ramasese o piatra cenusie, chiar daca nu mai era umeda si rece. Nu era de ajuns. A trebuit sa se invarta in continuare, sa treaca prin dureri si incercari, pana cand piatra cea gri incepuse sa dispara, ramanand doar cea alba. "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine." Galateni 2:20
Atat timp cat traim cu ceva din noi, din fire, din acel Eu, care poate semana a crestinism si moralitate desavarsita, orice test, orice incercare care va lovi in noi, va lovi si in promisiuniile lui Dumnezeu. Desigur, nu in ele, ci doar, in cea ce credem noi ca ele reprezinta. Vom vede conflicte intre promisiuni si ceea ce ni se intampla. Si undeva vom crede ca Cerul se inchide pentru rugaciuniile noastre, undeva in adancul nostru Dumnezeu ne va dezamagi. Dar El raspunde si cu NU! El are o lucrare de mantuire si sfintire pentru fiecare din noi, si pe care nu o va abandona doar pentru ca noi suntem tulburati sau intristati. Asa cum nu mergem la dentist pentru ca e placut acolo, ci pentru ca exista o suferinta mai mare si mai periculoasa care trebuie tratata.
Nimeni nu sufera in zadar! Cerul nu este inchis niciodata pentru cel credincios. Doar pacatul inchide Cerul. Durerea ne apropie de Dumnezeu. Cel cu inima franta este totdeauna langa Dumnezeu. Credinta si speranta inlatura bariere al spatiului, timpului sau materiei. Sfintii lui Dumnezeu au fost mai aproape de El in suferinta decat in zile de belsug si nepasare. Atunci ei au inteles in saracia extrema ca Dumnezeu e partea lor. La fel ca Ieremia, Asaf deprimat se intreaba daca s-a meritat sa fie curat inaintea lui Dumnezeu, pentru ca e lovit mereu, pana cand in locasul unde era Dumnezeu intelege cel mai minunat lucru: Ca in cer nimic nu are el decat pe Dumnezeu, iar pe pamant placerea lui este Domnul. Cititi Psalmul 73! E mai actual ca niciodata. Si doar intelegand ca Dumnezeu trebuie sa devina totul in noi, vom putea castiga aceasta teribila lupta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu