Nehustanul din viata noastra

 Cred ca una din erorile care se regasesc destul de des in  este sa ne incredintam credinta in Isus pe baza minunilor, semnelor, entuziasmului trait la un moment dat si care devin subiect de predici, luand locul Cuvantului lui Dumnezeu. Dar orice minune, orice semn este nimic fata de Cuvantul vesnic al lui Dumnezeu!

 Personal la fel ca si Petru am vazut cateva lucruri deosebite pe parcursul vietii mele. Insa in incercare nu au contat aproape deloc. Faptul ca la un moment dat ucenici s-au intors din prima lor misiune entuziasmati ca pana si duhurile rele le erau supuse, in Ghetimani si in curtea casei marelui preot nu am mai contat pentru nici un ucenic. Petru s-a lepadat cu blesteme de Cel ce ii fusese Invatator si prieten.
 In fata incercarii vom fi doar noi insine cu ceea ce am invatat, cu temelia pe care ne-am facut-o: in nisip sau in Stanca! Fiul risipitor si-a cheltuit toate bogatiile si abia apoi a venit o mare foamete care l-a lasat sa fie doar el insusi. Nu am mai fost prietenii de petreceri, tovarasii sai de pacat, nimeni. Probabil si-a pus increderea in amicii lui de chefuri ca il vor sprijini financiar acum cand totul pierise. Si unul de care s-a alipit la trimis sa-i ospateze porcii, sa le fie rob, in timp ce el a ramas flamand si umilit. Dar slava Domnului! El stie cand sa ne treaca prin incercare: atunci cand suntem noi insine, fara bogatiile pe care le avem, fara experientele noastre care nu ar face altceva decat sa ne prelungeasca lipsa noastra de intelepciune. Ganditi-va ca foametea ar fi venit la inceputul sosiri fiului risipitor in tara aceea indepartata. Probabil ca singura lectie pe care tanarul nesabuit ar fi inteles-o ar fi fost sa fie mai cumpatat. Poate ar fi trai o viata ponderata, dar fara sa se gandeasca vreodata sa se intoarca la singura bogatie adevarata: Tatal sau! La iubirea minunata a acelui Domn!
 Exista posibilitatea sa ajungem sa ne incredem in noi insine, intr-un mod care seamana cu crestinismul, dar nu e. Sa credem ca suntem buni si binecuvantati de Dumnezeu din aceasta cauza... Sa ajungem sa credem in credinta noastra si nu in Dumnezeu. Petru a fost gata sa isi dea viata pentru Isus! Asa credea privind la el si la sabia pe care o avea in posesie. Nu a durat decat cateva ore ca sa isi dea seama ca firea noastra, credinta in capacitatea Eului de a muri cu Isus de buna voie era doar o poveste!
 Indiferent de ce bogatii ne da Dumnezeu la un moment dat ele pot fi spre ducerea binecuvantarii sale mai departe. Daca le facem pe ele motiv de bucurie,de iubire, de dorinta, uitandu-L pe Dumnezeu, vor devenii idoli. Vor deveni Nehustanul vietii noastre, pe care il vom privi ca sursa de binecuvantare chiar si cand rolul sau va inceta demult.
 Slava Domnului ca El ne aduce in cea mai adanca saracie spirituala atunci cand vine incercarea, cand nu mai exista entuziasm, nu mai exista minuni in care sa ne incredem, nu mai exista prieteni, nu mai exista nimic, ci doar umilinta in care ne-am aruncat. Atunci El ne poate invatat o lectie mai pretioasa decat 1000 atunci cand lucrurile par ca merg foarte bine! Atunci ne poate invata mai clar decat oricand sa nu mai iubim nimic altceva decat pe El! Atunci ne putem veni in fire. si sa ne intoarcem acasa la El, unde e belsug de paine, in orice criza spirituala sau pamanteasca. Si cred ca cea mai mare binecuvantare este cand suntem goliti de comorile noastre, de noi insine si devenim atat saraci in duh incat nu mai dorim bogatii sau pe noi insine, ci Painea Vietii! Il dorim din toata inima pe Dumnezeu si dragostea Sa! Si cea mai mare minune nu este sa mutam munti! Ci sa vedem ce saraci si pierduti suntem fara Tatal nostru! Aici cred ca e cea mai mare minune!