Uitam ca Petru si-a permis sa ii judece pe Anania si Safira, sa osandeasca pacatul minciunii in ei atat de dur, incat acesti oameni au murit in ziua in care au spus minciuni depre pretul cu care isi vandusera o mosie! Atat! O minciuna!
Uitam ca Pavel l-a judecat pe curvarul din Corint, care a fost dat pe mana Satanei! In timp ce fratii din biserica au tacut si nu au judecat fapta care aducea raul in biserica. Ba chiar se faleau cu toleranta lor!
Dar noi tacem! Nu judecam, ca sa nu fim judecati! Lasam totul cum e. Bine, rau, minciuna si adevar, totul de-a valma. Si tare imi e teama ca atunci cand nu judecam o facem pentru ca stim ca vom fi judecati, iar viata noastra e plina de murdarie si ne e teama ca se va vedea asta! Nu ca ne-ar pasa de alt frate, ci ne pasa de ce e in noi...Tacem in fata pacatului, pentru ca nu vrem sa se vada si pacatul nostru. Nu dragostea de frati ne impiedica sa judecam, ci dragostea pentru intunericul din noi. Asa ca suportam totul. Si numim pacatul greseala, pentru ca am vrea in noi sa fie greseli si nu pacate. Nu ne plac predicile despre pacat, pentru ca ne zgandara. Preferem sa auzim despre minuni, despre semne, despre vindecari, chiar daca nu putem verifica niciodata cele auzite de la amvon. Nu trebuie sa facem ca cei din Berea si sa verificam cele auzite cu Sfanta Scriptura, pentru ca nu avem cum. Si asta ne pare in regula!...
Am auzit acum cativa ani despre un frate care avea darul de vindecare. Si ne-a povestit chiar el, ca intr-o misiune avuta a ajuns intr-o biserica unde un alt frate avea o fata bolnava acasa. Acel om cu fata bolnava l-a rugat sa vina la el si sa se roage pentru copila ca sa se vindece. Au pornit amandoi la drum. Ajunsi insa acasa la acest crestin necajit, a "surprins-o" pe tanara facand un lucru "groaznic": citea un roman! Adica nu ceva care sa fie spiritual. Ar fi avut o sansa daca s-ar fi uitat fara tinta pe pereti, in loc sa citeasca o carte care putea fi in lista de lecturi obligatorii la scoala. Dar acest om cu dar de vindecare s-a suparat tare si-a strigat: "Daca e pe asa, sa te vindece romanul!" si a plecat de acolo lasand amaraciune si durere in urma sa.
"...sa te vindece romanul!"...Da! Un om revoltat impotriva cartilor, dar care a crezut la un moment dat ca el vindeca, si nu Dumnezeu. Ca darul e al lui, nu al lui Christos! Dar daca eu, Mihai Pop, fac aceasta afirmatie, sigur cineva ma va acuza ca il judec! Si nu numai ca il judec, ci ca judec! Ceea ce nu este o chestie de semantica, ci e vorba de o stare care m-a cuprins si ma domina! Dar va intreb, acel om nu a judecat? Sunt eu pus sa aleg intre cine si cine darul pe care l-a pus Dumnezeu in mine trebuie sa se manifeste? E o carte un obstacol intre puterea lui Dumnezeu si un om bolnav? Desigur ca nu! Decat daca iti insusesti acel dar si crezi ca e doar al tau, iar Dumnezeu nu mai are dreptul de a decide, sau mult mai sigur, nici macar nu il ai in realitate! Iar asa scapi cu "renumele" intact! Si cu o imagine excelenta intre frati! Caci poti fi vindecator si daca nu vindeci nicodata pe nimeni, pentru ca mereu afirmi ca ceva se opune, ceva legat de ceilalti...Dar niciodata de tine!
Acum vreo 18 ani venise in biserica un american care ne-a povestit despre o multime de minuni facute de el. Cand o mama care avea un copil posedat de diavol la rugat sa il vindece, acest evanghelist i-a spus pastorului ca nu doreste sa fac spectacol si ca ar dori sa se retraga intr-o anexa a bisericii. Acolo i-a spus mamei acelui copil sa se roage si sa puna un pic de ulei la usi si la ferestre ca diavolul sa nu mai poata intra in casa ei. Acest lucru la lasat masca pe pastor, care revenindu-si din uimire la intrebat suparat pe acest evanghelist laudaros daca asta e slujba de vindecare pe care o are. Si daca crede cumva ca diavolul intra doar pe usi si ferestre...
Desigur diavolul nu intra pe usa in casa, dar reuseste sa intre perfect prin lucrurile care atrag si nu sunt adevarate. Eva a vazut ca pomul cunoasterii binelui si raului era placut la vedere. "Mirodeniile"cu care asezonam si dam "savoare" Painii Vietii, ne va otravi viata spirituala. Painea si Apa Vietii nu au nevoie de completari si arome din viata si experienta noastra. El este Adevarul lui Dumnezeu. El este ca lumina soarelui langa care oameni aseaza o lumanare ca sa se vada mai bine, altfel Pamantul nu ar avea lumina deloc.
Cea ce este in Cuvant are putere de calauzire, de sfintenie, de intarire. Nu e nevoie sa ne intarim falsificand intamplari si sa scormonim dupa supranatural. Credinta se naste in urma auzirii Cuvantului lui Dumnezeu, nu a supranaturalului de care suntem atat de ahtiati. Bucuria noastra ar trebui sa fie in numele inscris in Cartea Vietii, nu in minuni. Ne spune asta Domnul Isus! Trebuie sa ne intoarcem la Cuvantul Viu al lui Dumnezeu! O credinta zidita pe minuni este o credinta asezata pe nisp...Orice furtuna o distruge! O temelie zidita in Stanca Cuvantului nu se prabuseste!
Fara Cuvant nu exista scop sau directie! Acum cateva zile cineva se bucura ca ne-am intalnit pe Facebook si ca am putea colabora in lucrarea Domnului! Deschizand blogul acestui om am citi negru pe alb, iar apoi m-am frecat bine la ochii nevenindu-mi sa cred ce citesc, ca Biblia nu este Cuvantul lui Dumnezeu! Dar este o carte care scrie despre Cuvantul lui Dumnezeu! Dar atunci care este Cuvantul lui Dumnezeu? Fara Cuvant nu imi mai ramane nimic. Nu mai avem o baza. Acest om a inceput sa explice ca nu Dumnezeu a scris Biblia! Desigur nu a scris-o cu vreo pana de gasca, personal, dar are aceeasi valoare pentru ca El a inspirat-o iar profetii, regii, apostolii care au scris-o au auzit Cuvantul. Cand Isus ne spune ca El este Calea, Adevarul si Viata, nu aceasta este realitatea? Daca nu a scris-o personal El, vom cred ca Ioan a spus doar ce credea el treaba asta, dar nu si Petru? Sau doar apostolii, dar noi nu, pentru ca nu l-am auzit pe Isus personal cand a spus asta? Pai atunci sa ne facem o religie proprie ca asa e mai "corect" si la moda! Caci oamenii incep sa aiba un dumnezeu propriu, undeva ferecat in ei insisi si care nu e acelasi cu dumnezeul altui om. Si cu toate ca nu au aflat acela se numeste Eul lor.
Simt asa o mazga lasandu-se peste noi. Ne plac povestile, dar cand ajungem sa intram in contact cu Cuvantul spunem ca este ceea ce crede un om sau un ucenic, adica strecuram la altii si ne strecuram si noua in suflete indoiala. Oare chiar a zis Dumnezeu? E intrebarea pe care din inceputuri Satan a pus-o omului si care inca are efect teribil...Si ni se pare normal sa vedem in miracol adevarul atat de clar de sub ochii nostri, iar in Biblie doar o carte care spune ceva despre Dumnezeu, scrisa de niste oameni, dar nu putem fi siguri niciodata cand este Cuvantul lui Dumnezeu si cand ideile scriitorilor ei! Din fericire ni se spune despre invataturi si minuni mincinoase prin care diavolul si ingerii sai cazuti vor incerca sa insele chiar si pe cei alesi in zilele din urma! Asa ca nu suntem in necunostinta de planurile lui.
Va indemn, dincolo de rautatea mea proverbiala, sa ne cercetam si sa ne intoarcem la Dumnezeu in aceste zile de final. Am recunoscut ca nu sunt bun sau sfant! Poate tocmai de aceea vreau cu atat mai mult ca Dumnezeu sa imi dea un duh de reala pocainta si reala smerenie! Ca El sa straluceasca si in viata mea, dar si a dumneavoastra! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu