- Allah! Allah! Blestemele Profetului sunt asupra mea! il auzi urland disperat Ahmed pe tatal sau. Pasi in graba in camera acestuia si il vazu pe tatal sau in genunchi azvarlind tarana imaginara de pe covor pe capul sau. Alaturi o scrisoare mototolita parea a fi sursa dureri batranului musulma. Ibrahim isi privi cu ochii inlacrimati fiul sau de 24 de ani, masiv, inalt, sigur pe sine, dar nedumerit de gesturile aproape teatrale ale tatalui sau.
- Seitan a luat mintea surorii tale. Nadira a murit. Este o eretica si o nebuna....Sunt blestemat! Allah, de ce?
Ahmed se dadu mirat un pas inapoi, dar cu toata mirarea nu se lasa tulburat.
- A devenit crestina! Intelegi? urla tatal indurerat. Crestina! Allah!...
- Ca ortodocsii de aici? Sau cum sunt catolicii Papei? intreba tulburat Ahmed, fara sa isi dea seama ce intreaba.
Izbucni aproape fericit:
- Nadira traieste? intreba el, incepand sa inteleaga, aproape sufocat de bucurie si de furie. Dar mai mult bucuros decat furios..
Tatal sau gemand nu-i raspunse. Ahmed se apleca si ridica scrisoarea mototolita de pe covor. Era de la Nadira. Ii recunoscu scrisul frumos cu literele aplecate usor spre dreapta. Ignorand tipetele isterice ale tatalui sau incepu sa citeasca... O cautasera luni de zile in Sarajevo si in imprejurimi, crezand ca este moarta, iar acum primisera o scrisoare care cel putin pe tatal ei il facuse sa isi doreasca sa fi fost moarta. Ahmed nu era insa asa. Era un om care ratiunea era pe primul loc si nu religia. Era musulman, dar nu era prea sigur ca credea in ceva adevarat. Ateismul nemarturisit il rodea mai rau decat orice religia care exista. Se gandea ca dincolo de nori si dincolo de stele, probabil nu era nimic. Sau daca era Aceea Fiinta nu era chiar interesat de oameni. Era prea multa rautate si ura fara limite pe acest Pamant ca sa nu se intrebe daca nu erau abandonati.
Respecta ritualurile islamice, mai degraba din obisnuita si ca sa nu il supere pe tatal sau, dar nu observase atunci cand se intampla sa uite sa se roage de cinci ori pe zi, ca viata ar fi fost mai rea ori ca Allah l-ar fi pedepsit cumva. Lui Allah nu cred ca ii pasa de el si de rugaciunile sale. Era prea preocupat, daca exista, sa miste Universul, nu sa numere rugaciunile lui Ahmed sau sa le asculte. Nuamai un nerod putea crede asa ceva. Iar Ahmed se considera un pic mai inteligent!
Se ruga aceeasi rugaciune seaca. Era constient. Si chiar daca imamul ii spuse ca fiecare rugaciune este ca lustruitul unei piese de metal aducand cu fiecare lustru o stralucire tot mai mare, era convins ca mai degraba zgaria ceva tot mai adanc si aducea un plus de uratire. Imamul il lovise odata cand pusese o intrebare de bun simt. Imamul credea ca cele cinci rugaciuni zilnice aduc smerenie musulmanului, prin plecarea pana la pamant inaintea lui Allah. Ahmed intrebase naiv daca nu cumva isi facusera un titlu de glorie si de mandrie din cele cinci rugaciuni ale umilintei...Lovitura primita cu bastonul il duru mai putin decat raspunsul, care nu avea sa vina niciodata de la imam. Caci stia care este adevarul, dar invatatorii sai il ignorau. Erau in sinea lor aceeasi oameni macinati de indoieli, violenti si neputinciosi sa dea raspunsuri la provocariile vietii, nu doar cu mintea , ci si cu inima. Poate de aceea ateismul care si-l tinea adanc ferecat in inima sa, parea ca ii aduce mai multe raspunsuri decat islamul sau orice alta religie putea sa o faca.
Draga tata si iubite frate, Vreau sa va cer iertare pentru ca am disparut asa din viata voastra. Nu mi-a fost usor, nu-mi este nici acum, dar cred ca este singura cale. Singura, deocamdata. Cu lacrimi va scriu si va cer umila iertare pentru durerea ce v-am provocat-o. A trebuit sa plec..Niciodata nu am fost acea femeie care sa poata sa accepte Islamul cu detasare, cu stoicism. Am crezut intotdeauna ca poate exista ceva mai mult, un adevar care sa ma elibereze, nu sa ma impovareze! Si acest Adevar l-am gasit, eu o copila nestiutoare, un fir de praf in aceasta lume. Este minunea lui Dumnezeu. L-am gasit pe Issa, dar nu acel Issa de care vorbesc traditiile islamice, (cu toate ca si ele ni-L descriu ca fiind Cuvantul Lui Allah, dar cu toate acestea nu avem curajul sa ascultam de acest Cuvant), ci Issa Fiul lui Dumnezeu si adevaratul Mantuitor. Nu ca Mahomed, cel care vrea sa ridice o imparatie lui Allah prin sabie, ci acel Issa care vrea sa ridice Imparatia lui Dumnezeu prin iubire, prin pace, prin sacrificiu. Iar El a pus temelia acestei Imparatii fiind Primul care a murit pentru a deschide Calea catre Dumnezeul cel Viu si Adevarat!
Am vazut si simtit iubirea Sa! Nu e iubirea omului, ci insasi esenta lui Dumnezeu. El si-a daruit tot ce a avut mai scump pentru om, prin Fiul Sau, Issa. Noi am crezut intr-un Allah care nu are cu adevarat sentimente. Care de fapt nu iubeste, nu sufera...Dar indiferent ce credem despre iubire, ea sufera totul. Fie ca e iubire lui Dumnezeu sau a omului. Caci Dumnezeu sufera! Il doare! Nu ca pe Allah! Pe Allah nu-l doare caci nu daruieste nimic!...Iubirea merge mereu pe drumul suferintei. Caci lumea, draga tata si draga frate, nu e perfecta.
As dori sa traiti si voi ce am trait si inca traiesc eu...Nu este un banal extaz religios, caci Islamul isi are pe cei ce traiesc sufismul, ci este adevar si viata. Este suferinta, dar si bucurie. Este lacrima si zambet in acelasi timp. Este orice altceva decat am crezut ca voi intalni in viata mea vreodata. Si da! sunt fericita. Sunt indurerata de suferinta pe care v-am adus-o...dar Issa imi revarsa atata bucurie si speranta incat dantuiesc uneori, in aceasta simtire si il laud pe El fara ca sa mi-o ceara, ci iubirea si bucuria Sa imi misca inima si buzele...Nu e un ritual..Nu e o traditie, nu e un loc sau o zi anume...E ceva permanent, ceva total, ceva ce imi este turnat in inima...Nu este Mecca, ci este Cerul care atinge Pamantul in inima mea, producand o coplesitoare lumina ce ma inunda...Caci cum as putea eu sa creez atat fericire, eu care am fost mereu nefericita? Sunt libera de constrangerile vreunei religii, traind minunea Harului lui Issa, Unsul Dumnezeului celui Adevarat! Harul imi da libertatea de a fi in El si El in mine! Si acest har doresc sa se reverse peste voi si sa intelegeti minunea lui Issa pentru om. Minunea jertfirii si iubirii, ca in aceasta jertfa sa fiti mantuiti si schimabti intr-o faptura noua, plina de iubire, plina de pace, plina de Spirit Sfant! Issa sa va ajute!
Eu sunt bine, ma bucur in harul Mantuitorului meu si sper sa va dau vesti cat mai des de acum incolo. Va port necontenit in rugaciuni si sper ca Dumnezeul meu sa devina, intr-o zi si al vostru pentru a ne bucura in acelasi spirit!
Ahmed cu toate ca nu dorea sa recunoasca era impresionat. Stia desttule despre crestinismul vecinilor si cunoscutilor sai, ca sa inteleaga ca ce traia Nadira era diferit. Era altceva decat experimentau colegii si amicii lui crestini care nu reuseau sa se deosebeasca de atei. Sau de el. Erau stricati la vorba, stricati in fapte, traiau un hedonism fara limite, isi blamau dumnezeu lor, erau oribili...Tatal sau avea dreptate sa fie furios, dar tatal sau nu citise probabil scrisoarea pana la capat. Avea dreptate sa urasca crestinismul cand le vedea pe crestinele ce mergeau la biserica duminica, aratand ca ultimele tarfe de luni pana sambata.Aceleasi gesturi, aceleasi vorbe de o vulgaritate extrema, aceeasi voluptate pacatoasa, aceeasi mizerie sufleteasca, aceeasi decadere. Traiau o minciuna si le placea! Asa ceva nu exista in Islam. In Islam era disciplina si femeia si barbatul isi cunosteau rolul lor.
-Vezi, fiule, ce nenorocire a cazut pe capul nostru? Allah, de ce m-ai blestemat? Sora ta a devenit o stricata crestina!
- Cu tot respectul pentru tine, tata, zise Ahmed netulburat, cred ca sora mea tocmai asta nu a devenit!
- N-ai citit? zise batranul furios? E crestina...o stricata din acelea care impanzesc tara asta si toate tariile crestine. Religie a pierzarii, a lui Seitan insusi! O, Profetule! Indurate de noi, cei slabi! fie cu tine pacea si binecuvantarea!
- Tata nu stiu ce a experimentat ea, dar iubirea, pacea, umilinta nu sunt atribute inspirate de Seitan!
- Esti nebun, fiule? Doar nu o sa crezi si tu in aiurelile alea?
Cu o voce ca din mormant Ahmed raspunse:
- Nu stiu ce sa mai cred tata, dar Islamul e departe de a fi un raspuns valid. Nu poate fi!
Prima reactie a batranului fu uimire apoi un urlet ca de o sfasiat tasni din plamanii sai. Ar fi vrut sa mai zica ceva, dar plamanii il ardeau si simti ca inebuneste. Moartea era o dulce binecuvantare, dar se ascundea de el. Se prabusi la pamant, horcaind ca un muribund. Se sfarsise. Lumea sa murise. Crestinismul cel hidos si corupt ii patrunsese in casa, iar el va fi pe veci blestemat si vinovat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu