joi, 2 februarie 2012

Vladek Filipovici (partea 13)

  Batranul Nicolai se ridica de pe genunchi si se aseza cu greutate pe un scaun. Era noapte. Cateva glasuri indepartate vorbeau langa casa. Erau angajatii lui care lucrau in tura de noapte la grajduri. Privi ceasul de pe polita caminului si vazu ca era ora 23.00. Ce repede i se parea ca trece timpul cand statea cu Prietenul sau de vorba. dar de ceva timp era ingrijorat. Iar grija era provocata de nepotul sau. Era ciudat de des in vizita la el. Cand il intreba de ce a venit spunea ca dorea doar sa il viziteze.
Poate batranul s-ar fi bucurat, daca ar fi fost adevarat. Insa Vladek venea pentru Nadira. S-ar fi asteptat ca tanara crestina sa-l alunge la propriu. Totusi nu facea asta. ba chiar i se parea ca surprinde o anume stralucire in ochii ei cand il vedea pe nepotul sau. Era surprins, dar si usor necajit. vladek parea mai amabil si mai atent, nu mai era dornic sa fie nepoliticos, ba chiar incerca sa fie galant. Vladek galant?! I se parea imposibil. Si totusi cand ii vizita venea imbracat curat, cu cate o floare sau o cutiuta cu bomboane de ciocolata pe care o dadeau gata in cateva minute, Nadira si Vladek sporovoind veseli de parca toata lumea ar fi fost la picioarele lor. Nicolai recunostea ca nu intelegea mentalitatea musulmanilor, toate obiceiurile care le dadeau sensul vietii, tot ce simteau si credeau era ceva ce cu greu putea sa isi inchipuie.
 Nu stia ca Nadira nu fusese indragostita niciodata, pentru ca de cand era copila stia ca la 18, 19 ani se va casatori cu Yussuf, un tanar de 30 de ani, nici urat, nici frumos, dintr-o familie cu care se inrudea de departe, dar cu o situatie financiara mai buna, parintii lui fiind proprietarii unei mici fabrici de branzeturi. A iubi era pentru Nadira la fel de inutil ca visul de a deveni astronaut. Traise o disciplina care se invata de mica si care devenea parte din ea. Liberatatea adusa de crestinism era  un dar. Insa era ceva aproape obositor. Minunat, dar obositor. Se ruga inca de cel putin cinci ori pe zi, cautand instinctiv cu ochii coordonatele Meccai...Era absurd si se simtea rusinata intr-un fel. Nu trebuia sa se simta rusinata, ii spuse batranul. "Traieste frumusetea rugaciunii si prin ea pe Dumnezeu si toate rezidurile inutile ale vietii anterioare vor disparea cu timpul. Nu te forta. Ai un Prieten, un Aliat si un Stapan care stie prin ce treci! Iar El nu te va lasa! Traieste-ti viata cu El, prin El si pentru El! Asa vei izbandi si nu purta de grija pentru acele puncte care te incurca! Lasa-L pe El sa se ocupe de fiinta ta!"Asa o invatase batranul. Dar simtea ca ceva se intampla cu ea. Era bine? Era rau? Totul pornise din aceea zi stupida cand aparuse nepotul lui Vladek la poarta fermei. I se paruse enervant si uracios, doar ca dupa ce statusera toti trei vreo doua ore la taclale, cand tanarul pleca avu un usor regret. Vladek nu era doar insolent, putea fi amuzant intr-un sens bun al cuvantului. Cand il vazu plecand se intreba daca il va mai vedea vreodata. Nu ar fi trebuit sa ii pese si totusi  era trista. El fusese o scurta schimbare, una binevenita intr-o perioada fara mari schimbari in viata ei. Studia si se ruga, duminica mergeau la bisericuta din Sarajevo. In naivitatea ei credea ca un crestin creste ca feti-frumosi in cateva zile. Nicolai ii explica ca un ucenic se formeaza in anii de zile, iar de invatat nu inceteaza niciodata! Ii arata ca noi nu avem de luptat cu alte fiinte omenesti, nici macar ca sa le daramam convingerile politice sau religioase. Lupta noastra este cu fortele intunericului. Acolo ar trebui sa ne mobilizam, nu ca sa asaltam cu ideile noastre alti oameni. Ci sa asaltam cerul cu rugaciuniile noastre...
 Nadira vazu surprinsa placut ca Vladek se intorsese a doua zi fara un motiv anume, spunand ca vrea sa verifice daca junincile aduse sunt bine. Dar nu uita sa aduca o floare, ca semn de impacare pentru ca o suparase pe Nadira. Atunci afla si povestea Nadirei. Ramase uimit ca cineva renunta la religia lui pentru alta. Nadira ii spuse ca a renuntat la o religie pentru o credinta adevarata.
 - Tot aia este! zise Vladek ridicand din umeri. Eu nu as renunta la religia mea in care m-am nascut.
 Batranul Nicolai tacea. dorea sa vada care v-a fi reactia Nadirei. Intr-un fel confruntarea cu Vladek era prima confruntare a Nadirei. Un invatator stie cand ucenicii sai trebuie lasati pe picioarele lor macar pentru cateva clipe, pentru a intelege ce ii asteapta atunci cand invatatorul nu va mai fi deloc cu ei, cand ei insisi vor trebui sa devina invatatori, formatori de discipoli. De aceea Isus si-a trimis ucenicii doi cate doi, cand era evident ca nu erau pe deplini formati, cand inca nu fusesera umpluti cu Duhul Sfant...Dar era lectia practica, cand ucenicul se confrunta cu duritatea unei omeniri care le este de cele mai mult ori ostila.
 - Inseamna ca eu am facut o greseala? intreba mahnita Nadira. Ce stii tu un om atat de superficial despre ce am trait eu? Nadira regreta din nou pornirea dura, dar stia ca avea dreptate.
 Vladek isi musca buza de jos suparat ca iar a dat gres cu gura lui mare si inutila.
- Nimic! Iarta-ma!
 Tacura cateva clipe. Lui Vladek ii era ciuda pe sine si isi jura ca pe viitor se va gandi cand va spune ceva.
Impaciuitor o intreba:
- Ai avut o viata atat de rea?
- Atunci cand te obisnuiesti cu ea ti se pare normala...Dar cred ca e gresit sa nu ai dreptul sa visezi...Eu visam sa devin doctor, nu sotia lui Yussuf...Sotia care sa ii faca 6-7 copii si atat. Sotia care nu avea voie sa viseze macar pentru acei copii, fiecare fiind programat sa fie ce vrea tatal sau. Iar daca era fetita sa devina cand creste sotie. Atata!  Si tot asa pana cand se va sfarsi lumea.
 - Adica sa nu ai dreptul sa te bucuri de viata, sa te plimbi, sa cunosti baieti, sa faci chefuri, sa te imbeti, sa iubesti si sa faci cu ei toate nebuniile dulci?...
  - Indeajuns! interveni batranul. Am inteles perfect ce inseamna existenta pentru tine. La fel a insemnat asa-zisa viata si pentru mine pana cand Isus m-a chemat la adevarat viata si atunci am parasit vechiul fel de traire, atentie! nu de viata, ci de traire...Cu harul lui Isus poate o sa intelegi despre ce vorbesc intr-o zi!
 - Dar asta e viata adevarata! se rastit nepotul revoltat. Altfel un stil monastic ca al dumitale ar distruge mintea si inima unui tanar. Sa renunti la tot, ce prostie!
 - De unde stii? Ai fost acel tanar calugar care renunta la toate pentru Dumnezeu...Hm! Copile! A renunta la alcool, droguri sau femei, nu inseamna ca am renuntat la tot, ci la pacat. Conceptiile despre viata ar trebui sa isi faca ajustariile necesare.Altfel pacatuiesc prin lipsa lor de logica!
 - De ce nu le faci tu? intreba nepotul mai mult pentru sine, in stilul sau impertinent, privind tacut paharul de sirop de cirese si invartindu-l pe masa plictisit.
 - Pentru ca fiecare trebuie sa o faca la randul sau, atunci cand intelege la ce renunta! Nu am sa schimb eu firea din fiecare din oameni. Fiecare o face cand il cunoaste pe Christos! Nu sunt eu Dumnezeu!
 - Atunci de ce vorbesti ca si cum ai fi? Ca si cum ai solutia pentru salvarea omenirii!? Ea exista de milioane de ani inainte sa apari tu si va exista inca cateva milioane dupa ce nu vei mai fi matale sau cei care cred acel adevar care zici ca transforma, cand de fapt, va schimba viciile in altele mai subtile, mai ascunse dar la fel de urate...
 Batranul nu se astepta la o lovitura atat de dura si destul de priceput folosita.
- Vorbesti din experienta ta sau cineva te-a informat? Eu nu spun ca nu am pacat! Dar ma lupt cu el si il inving. Nu te uita la lupta ca sa ma judeci! Uita-te la finalul luptei si daca sunt biruit acuza-ma! Si nici atunci! caci pot fi infrant, doborat! Caderea este simbolul infrangerii, de acord, dar si al luptei! Omul care nu se lupta nu va cadea niciodata. Asa cum e sigur ca niciodata nu va invinge!
 - Asta e scuza ta subtire pentru pacat? Ca lupti? Nu asta poate sa zica orice alcoolic din sant? Ca a luptat dar s-a prabusit si la propriu si la figurat!
 Discutia nu parea sa duca nicaieri. Batranul se simte trist si obosit. Filosofia folosita de nepot era doar una de hartuire si care presupunea ca toti sunt identic de rai, dar nu identici in pacatele ce le faceau. Ale crestinilor erau ascunse si mai intunecate tocmai pentru ca erau "dosite" cu abilitate.
- Nu este vant favorabil celui ce nu stie unde merge! a spus Thale din Milet. Iar apostolul Pavel ne-a spus ca daca Christos nu a inviat suntem inca morti in pacatele noastre. Dovada ca cineva e mort in pacat este clara: iubeste pacatul! Nu se lupta cu el niciodata! Tu esti mort in pacate si le iubesti , asa ca nu trebuie sa dai lectii! Nici un mort nu da lectii celor vii! interveni Nadira plina de hotarare.
 - Dar mai mult decat atat cred ca nu trebuie sa privesti doar la pacat sau la lupta, ci mai mult decat orice la destinatie. Ca sa ajungi acolo mergi, te lupti, cazi, suferi, invingi, te bucuri, dar nu asta sunt obiectivele, ci a fi impreuna cu Christos! Esti un rau daca te invarti mereu in jurul pacatului tau si a altora...Crezi ca esti un vanator, vanand greseli, cand colo esti propria-ti victima! Vanator si vanat! Inseamna ca nu intelegi nimic din stropul pe care eu l-am inteles in cateva luni de umblare pe aceasta cale. Dar nu intelegi pentru ca esti mort in mocirla ta. Eu am inteles, caci spre deosebire de tine, eu merg, lupt, ma prabusesc, dar ma tarai, intelegi? Cand picioarele nu ma mai asculta, ma asculta bratele si ma tarai, si stii de ce? Pentru ca eu iubesc! Il iubesc pe Issa, care ma iubit cu iubirea care l-a dus la stalpul mortii!...Si asa cum pot, merg mai departe, chiar prabusita fiind! Pentru ca stiu ca Dumnezeul crestin ma iubeste si nu ma lasa...Si de fiecare data imi va da ceva, un sprijin, un prieten, un inger din Cer daca e nevoie ca sa pot merge mai departe. Si merg, Vladek, merg! E ceva ce tu nu intelegi, pentru ca esti un munte de ura si egoism!
 Ochii Nadirei se umplura de lacrimi! Amandoi barbatii o privire cu uimire, batranul bucuros, pentru ea si dedicarea ei, tanarul nepot rusinat. Iar gresise! Era un prost! Nadira avea dreptate! Judeca fara sa inteleaga totul. Folosindu-si ideile unor filosofi care la randul lor analizau si filosofau experiente pe care nu le traisera. Si cu cat nu aveau habar despre ce inseamna ele, le erau mai usor sa vorbeasca si sa scrie despre ele, considerand, uneori pe buna dreptate, ca omenirea nu va pune intrebari, caci nu avea IQ-ul lor, iar filosofii si oamenii de stiinta aveau ultimul cuvant! Iar ca o dovada in plus se fotografiau printre biblioteci pline de carti sau tot felul de echipamente de laborator. Caci conteaza nu doar afirmatia, ci si imaginea care intareste afirmatia! Iar cartile si echipamentele au emanat mereu  senzatia ca sunt expresia adevarului perfect si ultim.
 Vladek se simtea dezarmat de aceasta fosta musulmanca frumoasa si pasionala in noua ei credinta. Si intelegea ca experienta ei era superioara experientei sale capatate prin baruri si cu tot felul de prietene si prieteni dubiosi. Se simtea in felul sau pierdut, cum se simtise in liceu la acele teste la care dintr-un motiv sau altul le neglijase si la care nu invatase nimic. Simtea o disperare ciudata care il cuprinde si in sinea lui isi simti slabiciunea. Era disperat si furios. Nu asa trebuia sa se intample! Dar oare ce trebuia? Unde esuase cu adevarat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu