sâmbătă, 4 februarie 2012

Vladek Filipovici (partea 14)

In romanele pline de romantism aflam ca cea mai puternica forta din Univers este dragostea. Am fost invatati ca iubirea invinge in final...Nu-i asa? Iubirea este mereu castigatoare... In mod identic povestile pe care le auzim din frageda copilarie se incheie cu nunta eroului curajos, bun, generos, cu fata visurilor sale care are aceleasi calitati. Urmeaza apoi o viata ce se aseamana cu un paradis pamantesc cu atata fericire, cu atat frumusete...Viata lor nu mai este nici o clipa tulburata de nici un element care macar pentru o clipa sa aduca o umbra de indoiala sau de durere...Urma oare ca Vladek si Nadira sa gaseasca fericirea in doi? Vor pasi si ei intr-o lume de basm, care nu este tulburata de nimic, nici macar de propriile indoieli?

 Trecusera sase luni de cand cei doi se cunoscusera. Petreceau mult timp impreuna si in mod paradoxal, Vladek parea interesat de Biblie. Studiau impreuna Sfanta Carte. Nicolai nu se amagea. Prefera sa sufle in iaurt. In doua randuri ii ceru lui Vladek sinceritate. Altfel indiferent cata dragoste simtea pentru Nadira ii va face mai mult rau decat isi imagineaza. Nepotul zambea si ii raspundea ca era sincer si ca incepea sa inteleaga credinta crestina.
 - Daca nu o traiesti, Vladek, nici nu o vei intelege cu adevarat...
Aproape furios se rasti la el:
 - Mereu ai fost un neserios! De ce iti bati joc de un suflet pur?
Nepotul ramase o clipa surprins de izbucnirea neasteptata a unchiului sau.
 - Te-ai gandit macar o clipa unchiule, ca pot avea chiar si eu sentimente curate? Ca pot iubi cu adevarat? Ca pot simti total diferit fata de ceea ce am simtit pana acum?
 - De ce? Pentru ca ea nu este ca stricatele pe care le-ai "iubit" pana acum?
 Nepotul ii zambi usor dispretuitor:
 - Incepi sa semeni cu fariseii pe care voi crestinii "adevarati" ii blamati mereu..."Stricatele" alea sunt femei pentru care a murit Christos! Parca asa ai predicat acum doua duminici. Atunci cand am inteles mesajul iubirii mai bine si mai clar de cand oricand! Eu vamesul cel pacatos...care am avut sansa sa recunosc ca sunt un om care nevrednic...Si poate ca sunt stricate si pentru ca nu a avut cine sa le predice Evanghelia! Te-ai gandit la asta? Sau sunteti toti sfinti doar cand sunteti in barlogul vostru cald si placut, dar va temeti mereu sa iesiti afara la realitatea cruda a lumii si acolo sa fiti crestini! Aveti un crestinism de vizuina! Asa ii zic eu.
 Lovitura resimtita de batran fu uriasa. In ciuda celor 65 de ani era inca plin de energie, drept, inalt, puternic. Dar cuvintele acestea parca il lovira cu forata unei maciuci in moalele capului. Se clatina. Simti o durere sufleteasca imensa. Vazandu-i nesiguranta si tremurul batranului, Vladek il ajuta sa se aseze intr-un fotoliu. Gresise! Amandoi gresisera. Batranul intelegea ca Vladek avea dreptate in felul sau. Devenise fariseu gasind solutii aduse de ratiune si bun-simt si nu de Dumnezeu. Se gandea zilnic la ce spunea Sfanta Scriptura despre lumina care nu poate fi impreuna cu intunericul. Si avea impresia ca el era cel ce trebuia sa rezolve aceasta problema, prin ratiune, prin solutile sale umane, cautand raspunsuri in mintea lui. Gresea. Uita ca solutia era in rugaciune si nu in lupte de idei. Nu asa va face ce dorea Isus! Lovitura incasata era dusul rece si meritat la incercarea sa de a rezolva problema fara sa afle inaintea de toate voia lui Dumnezeu penru el, rolul lui dat de Dumnezeu si nu rolul lui ales de vointa lui.
 - Ai dreptate, Vladek! Sunt un batran care greseste atat de des! Sunt un fariseu prost!
 Vladek era impresionat sa-l auda pe batran recunoscandu-si neputinta. Stranse ochii ca si cum simtea ceva imposibil.
- Cat de putin reusim sa facem singuri, dar cat de mult ne zbatem sa reusim...Ai dreptate! Zbaterea ne devine misiunea primordiala. Dar si aceaste e greseala! Caci doar a fi in voia lui Dumnezeu ne intelegem misiunea si sensul ei, murmura batranul mai mult pentru sine.
Continua privindu-l trist pe nepot:
 - As dori insa sa imi spui ca nu o vei rani pe aceasta fiinta niciodata. Si daca o iubesti si asta e voia lui Dumnezeu ca sa fiti intr-o zi impreuna, ei bine, asa sa fie.
  - Iti promit! Chiar daca nu ma crezi sa stii ca e sufletul meu pereche. Nu te uita asa! Stiu ca nu crezi in asa ceva, dar e real. Acum stiu si cred si eu.
 - Faca-se voia Domnului! Ma rog ca sa iti gasesti nu doar iubirea, ci si lumina si adevarul. Si daca Nadira va fi calea ta spre Dumnezeu asa sa fie!
 Ochii lui Vladek de fericire! In sfarsit unchiul sau nu mai se impotrivea acestei iubiri. De acum incolo viata lui nu va putea fi decat minunata.
 Nadira statea pe prispa visand. In aerul parfumat de florile fermei visa. Era o minune tot ce traise in ultimul an. Parea atat de frumos incat se temea ca visul se va sfarsi si intunericul va cuprinde iar viata ei. Se temea sa se gandeasca la asta. Nu era un presentiment. Stia ca iubirea in Christos o va ajuta sa treaca peste cele mai urate momente ale vietii sale. Ca aceasta nedejde nu e una inselatoare, caci se baza pe Dumnezeu. Nu pe oameni sau imprejurari care se schimba mereu. Intelesese ca il iubea pe Vladek. Era un ciudat sentiment de fericire si suferinta. De ce trebuia dragostea sa aiba partea ei de durere..nu intelegea...Iubirea ar trebui sa fie doar fericire, bucurie, implinire, de ce exista si durere in ea?
 De ce iubirea lui Dumnezeu a insemnat potop de durere pentru El si Fiul Sau? Nu se gandise niciodata ca durerea poate fi si expresia iubirii, nu doar al raului...Iubirea putea invinge raul doar prin durere! Christos invinsese raul absolut prin moartea Sa, prin durerea dincolo de orice incercare de a intelege a Tatalui care si-a vazut Fiul omorat de pacatul omenirii.
 Nadira privea apusul rosiatic al soarelui. Cat era de minunat! Se bucura pentru aceasta minune din creatie. Iubirea inseamna atata durere...O lacrima se scurse incet pe obrazul ei. Era atat de marunta, atat de putin importanta si totusi Christos venise pentru ea sa moara. Se simtea nevrednica fata de gloria ce se nastea din aceasta iubire de neinteles pentru ea. Marunta, dar insemnand mai mult decat Cerul si slava...Caci Domnul ei Issa le lasase pentru ea, sa moara pentru ea , ca intr-o zi sa fie vesnic cu ea!
 Tanara intelegea ca nu era doar o simpla religie ce credea....Ba chiar nu era o religie. Intelegea ca era Viata, Adevar, Iubire, Speranta, Frumusete! Acum in Domnul Sau putea spera! Si chiar daca va trece prin Valea Umbrei Mortii stia ca dincolo de noapte e Soarele Christos! Iar biruinta era deja castigata in Issa! Nimic nu o putea smulge din mana Lui! Stia! Credea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu