marți, 18 septembrie 2012

Unde este Dumnezeu?

 Unde este Dumnezeu cand raul loveste? Este oare El undeva? Pot sa-L vad unde este?
 Intrebari dure! Crestinismul nu este sau nu ar trebui sa fie locul povestilor dulci, ci al intrebarilor si realitatilor dure. Un crestinism de plastelina nu poate fi adevarat atat timp cat Dumnezeu s-a rastignit  pentru om pe Cruce! Crestinismul este religia piroanelor si a sulitei, a Crucii si care nu este o dulce tinichea de atarnat la gatul cuiva, ci o monstroasa unealta a durerii pe care oamenii mureau atarnati! Indiferent cat de mult are omul tendinta sa inverseze valorile si rolurile, adevarul este altul!


 Un realizator al postului OTV, incercand sa ne convinga ieri ca in cateva zile va avea loc un razboi intre Israel si Iran, incepuse sa strige furibund in direct,asa cum ii sta bine unui crestin care si-a invatat religia pupand icoane si rugandu-se la chipuri cioplite - mijlocitori zice-se intre noi si Dumnezeu - intreband audienta unde a fost Dumnezeu cand pe usile cuptoarele lagarelor germane intrau evrei si ieseau sub forma de fum pe cosul acestora. Cum acest o atingea note paroxistice am parasit acest post, cu toate ca el, in felul sau, cerea aflarea unui adevar,  caci intrebarea lui ramane: Unde este Dumnezeu, atunci cand durerea apare si loveste crancen?
 Ne-am obisnuit sa existam traind o viata fara ca Dumnezeu sa fie parte din ea. Cine erau cei care ucideau evreii? Martienii, care nu au auzit de iubire si de Christos? Poftim? Nu cumva cei care au intors spatele crestinismului si au imbratisat nazismul, sedusi de ideea ca ei sunt peste toti, cantand pe atunci un imn, dar care si azi il canta si care cel putin are inceputul atat de identic si care le spune ca ei sunt peste toti ceilalti? Stiti ce este asta? Mandrie scabroasa! Nimic mai mult! Dar ne-am vrut mereu pe noi insine stapani si mai ales peste altii, avand ca masura a toate si a toti OMUL, cu tot ce inseamna aceasta! Iar daca nazistii au trecut spre o limita superioare punand ca masura a tuturor lucrurilor ARIANUL, SUPRAOMUL, care a fost, de fapt, marea diferenta, atat timp cat in ambele cazuri Dumnezeu era exclus? Si de ce cand insa durerea ce apasa omenirea a intrecut o anumita limita am apelat sau am blamat divinitatea? A! Ea trebuia sa actioneze! Era obligatoriu sa ne corecteze deficientele si problemele, sa ne aduca la acel normal, la aceea rutina pe care odata recapatata, pronia trebuia sa se topeasca in neantul din care iesise, pana la aceea data ulterioara cand un alt lagar al ideologiilor politice se va fi construit undeva pe aceasta planeta, pentru a ucide cei ce indrazneau sa gandeasca diferit sau sa nasca diferiti... Cand un virus cumplit va secera mii de vieti... Pana cand cerul nu va mai stoarce din ochii sai nici un strop de ploaie, uscand ogoarele si lasand flamanzi milioane de semeni de-ai nostrii... Pana atunci nimic din alta sfera nu trebuia sa ne deranjeze! Ne vom ascunde in boscheti...
 Dupa reactia insistenta si furioasa a unui om ce facea un soi de apel la moralitate si care avea avantajul unei audiente care, de regula, nu se intreaba daca cele spuse acolo chiar sunt reale, denuntand amoralitatea lui Dumnezeu sau mai sigur inexistenta Sa, m-am intrebat daca avem dreptul vreodata sa punem o astfel de intrebare...Nu pentru ca e pacat, ci pentru ca e total necinstit!
 Atunci cand lumea s-a prabusit in fata mortii nascute din dorinta lui Adam de a fi macar partial ca Dumnezeu, Cel Preainalt a venit sa-l caute pe Adam asa cum venea sa-l caute in fiecare dimineata. Adam si-a preferat goliciunea si intunericul ce-l oferea niste tufe, refuzand sa fie macar atunci sincer si sa-si recunoasca esecul ce va schimba lumea. Dar iata cine a strigat prima data: Unde esti?... N-a fost Adam! A fost Dumnezeu!
 Unde era Dumnezeu când atația evrei piereau uciși de o ideologie născută în străfundurile iadului? Unde era însă omul, atunci când Dumnezeu venea la Adam cu bunătate și iubire, cu toate că îi cunoștea căderea? Dar iubirea Sa a fost mai mare decat furia morții ce îi striga lui Dumnezeu osândă pentru om! Dumnezeu a fost Primul care a adus o jerfă pentru păcatul de moarte a lui Adam, nu doar ca l-a imbracat pe om cu haine din pielea animalelor (Genesa 3:21)! Și Ultimul care a adus o Jertfa totală și veșnică prin Fiul Său!
 De atatea ori El a strigat la noi în istorie, de atatea ori ne-a învațat, ne-a calauzit, pentru ca azi să ne intrebăm, după ce în răutatea noastră ne-am vrut singuri în întregul Univers, alegandu-ne religii fără Dumnezeu sau ideologii ce îL puneau în lanțuri ori gânduri ce ucideau iubirea și bunatatea, unde a fost El mereu, in ce capăt de Univers a îndrăznit să se ascundă și în ce capat de Cosmos ne-a părăsit pe noi?
 Dar oare chiar credem asta? Nu ne uităm la alegerile noastre, nici măcar după câteva minute după ce ele au fost luate? Cum de am ales mereu tăcerea sinistră și întunericul unei lumi ascunse în care goliciunea să ne facă să ne simțim împliniți...Impliniți cu ce?... Și nederanjați niciodată de glasul lui Dumnezeu care întreba...încă întreba: Unde ești?
 I-am reproșat întunericul că e negru, beznei în care am intrat că ne sufocă, iar cand ne-am săturat de tușit pe cont propriu, printr-o inversare totală a valorilor, am avut impresia că El este gol, că El se ascunde, că El se află undeva într-o tacere dificilă față de noi și restul Creației, într-o negură din care nu dorea să iasă, însă ceea ce nu știam era că niciodată nu eram suficienți de sinceri ca să-L întrebăm cu adevărat unde este El. Și chiar - cine este El...Căci El a parut mereu ca noi! Și încă mulți au senzația că Dumnezeu este ca omul, cu ceva idei sau puteri supranaturale, dar fără ca ceva să-L despartă total de om!
 Am auzit o istorisire foarte interesantă, care dacă este adevarată, iar eu cu tot scepticismul meu tind să o cred, schimbă mult din datele problemei grave și groaznice numită Holocaust! Am auzit despre un poet evreu care în anii '20 ar fi primit o revelatie asupra a ceea ce urma să se întâmple în Europa. A pus în versuri tot ce primise din partea lui Dumnezeu, ba mai mult decât atât a avertizat cercuriile conducătoare ale evreilor asupra nenorocirii care urma să se producă si asupra solutiei date de Dumnezeu de a emigra undeva în afara Europei. Dupa razboi a fost întrebat de cei care i-au citit opera literara, cum a reușit să aibă o viziune atât de clarâ asupra evenimentelor. Modest, poetul a afirmat că a fost o revelatie divină. Cei care au discutat cu el au fost insă mirati cum de nimeni nu a reacționat la avertizarile acestui om. Explicația era simplă și atât de obișnuită - nu fusese crezut!
 Unde este Dumnezeu? E o intrebare greșita, pe care și-au pus-o și alții în decursul timpului, chiar oamenii ai lui Dumnezeu! Elisei în timp ce face o minune se intreaba unde este Yahweh, Dumnezeul lui Ilie, ceea ce ne arată că ajungem să il vedem pe Dumnezeu condiționat, într-un fel, de oamenii Săi și că o minune nu este obligatoriu, acel fenomen prin care Dumnezeu ne pare mai aproape. Minunea tacută poate deveni rutina noastră. Și să imi fie cu iertare că repet o idee dintr-un eseu mai vechi, dar am văzut persoane dragi mie calatorind sute de kilometri la Evanghelizari de vindecare, sau cum se numesc acestea, ale renumitului evanghelist Reinhard Bonke și ale altora, sperând la o atingere divină și ce durere plină de amărăciune și lacrimi era când nu se intampla nimic, iar acele persoane se întorceau tot atâtea sute de kilometrii cu atâta durere și depresie in inimă...
 Chiar dacă ne este greu sa credem- lui Dumnezeu ii pasă. Minunea însă poate fi radical diferită de modul cum ne dorim să apară în fața noastră. Am definit starea asta ca fiind Sindromul Naaman, acel general sirian inteligent, dar și cu imaginație parca desprinsă parcă din filmele seci, dar pline de efecte vizuale actuale, lepros și care era gata să iși rateze vindecarea pentru ca ea nu parea sa se petreaca dupa ideiile sale religioase asupra minunilor. Noroc că a avut câțiva oameni simpli, dar legați de realitate...Căci după mintea lui profetul Elisei trebuia sa ii iasa inainte, că doar era un mare general sirian, nu un om oareșicare de pe stradă, sa aiba o înfatișare cucernică, plină de energii divine, să ridice ochii catre Cer și să cheme Numele lui Dumnezeu, care era un pic mai departe, așa ca zeitățiile mereu îndepărtate ale omenirii și care atunci când soseau rapid la chemarea unui om de baza al lor, trebuiau să-i dea putere de vindecare în mână și pe care profetul să o așeze peste rană, probabil iluminând în stil hollywoodean și care trebuia să vindece în trei secunde. Normal ca Dumnezeu trebuia chemat, gândea generalul, căci idolii pe care îi avea acasa trebuiau implorați din toate colțurile Pământului pentru ca să vină pentru cateva clipe în casa demnitarului și să ii aducă binecuvantare. Dar cam toții avem senzatia că El este undeva departe. De la tânărul Elisei care se desparte de Ilie, pana câțiva ani mai târziu la Naaman, care nu vede puterea lui Dumnezeu în ascultare simpla cerută de omul lui Dumnezeu și nu în strigătul cucernic adresat Cerului. Cum să fie puterea lui Dumnezeu în apa maloasă a Iordanului? Ea trebuie să fie în mână marelui profet Elisei!
 Și dacă doriti sa ma contraziceti, puteti sa o faceti! Dar cred ca atunci cand il chemam pe Dumnezeu, cum ne spune Sfanta Scriptura, nu- strigam sa vina la noi de undeva de departe, ci nu facem altceva decat sa inlaturam drugul greu de la poarta inimii noastre si sa-L lasam sa intre. El spune nu ca asteapta la usa inimii, ci bate! Vrea sa intre!
 Unde este Dumnezeu? Poate ca acolo unde te astepti mai putin! Poate acolo unde nu vrei ca El sa fie! Ne place ca El sa fie unde se aduna doi-trei, adica, de regula, la Biserica, dar nu stiu daca ne-ar place sa il intalnim la fel de des la piata, la serviciu, la scoala. Exista o idee interesanta cum intreband pe unii crestini care se indreptau spre Biserica duminica dimineata, iti raspundeau aproape invariabil ca merg sa se intalneasca cu Domnul! Poate un raspuns mai corect era ca mergeam sa avem partasie unii cu altii, iar noi toti cu El. Daca credem ca El este doar intr-o sala inchis, prizonier al imaginatiei noastre religioase, nu o sa-L vedem niciodata in fratele sarac, singur, bolnav, inchis. O sa-L vedem in cladiri, dar nu in suflete! O sa-L vedem in predici marete, pline de zgomot, dar nu in inimi ce bat atat de tacut...O sa-l vedem in lucruri grandioase, dar nu in umilinta. O sa-l vedem in minuni pline de glorie, dar nu in ape maloase. O sa-l vedem in efecte stralucitoare, dar nu in ascultare. De fapt, nu o sa-L vedem astfel niciodata si obositi, mult prea obositi, daca vom avea un moment de sinceritate ne vom intreba: Unde este Dumnezeu? Daca este mai aproape decat poti sa iti inchipui?

Un comentariu:

  1. E frumos ce ai scris tu. Asa este, pe Dumnezeu Il vezi in inimile celor care cred, in suflet, insa sunt multe religii care fac apel la suflet si impun un mode de conduita morala. Lucrurile nu sunt chiar atat de simple in societatea noastra secularizata si sunt foarte multe lucruri care nu pot fi digerate printre ateii care gandesc cu logica ce se suprapune sistemului de valori actual. Cand citesc Vechiul Testament, acolo pot vedea un Dumnezeu nemilor care ii instiga pe evrei la crime, jaf si jertfe umane(Levitic 27:29 si jertfa lui Iefta). Nu e usor sa crezi in Dumnezeu. Domnul Isus le spune la un moment dat ucenicilor sai, dupa ce le spune ca daca nu Il mananca sau il bea cineva pe El nu va intra in Imparatia Cerurilor facand referire la faptul ca El este Apa Vietii si Painea Vietii. La auzul acestor cuvinte unii UCENICI au spus ca vorbele respective sunt prea grele de suportat si au plecat. Cand Domnul ii intreaba si pe apostoli, Petru ii spune: Ioan 6:68
    „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
    Biblia nu este o carte usor de inteles in ceea ce priveste anumite interpretari sau justificarea unor actiuni, mai ales din Vechiul Testament si pot aparea contradictii in ceea ce priveste moralitatea unor versete. Totusi nu noi suntem acei care convingem asupra Adevarului Scripturii ci Duhul Sfant o face si Dumnezeu sa ne lumineze si pe noi, chiar daca in unele aspecte nu avem raspunsul la intrebarile care se pun referitoare la Sfanta Scriptura. Totusi noi spunem ca Petru: Ioan 6:68
    „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
    si avem nadejdea ca Dumnezeu Duhul Sfant ne va lumina si pe noi in tot Adevarul. Amin

    RăspundețiȘtergere