duminică, 19 octombrie 2014

Aplaudati ori lapidati?

  Sunt sfant, imi spune un pastor, amic al meu pana atunci, cand m-a umplut de durerea arogantei sale, invitat de mine la masa. In timp ce merluciu gatit de mine la cuptor parea sa ii placa, imi spunea ce e el si nu sunt eu:...si sfintenia mea imi da dreptul sa merg la amvon. Asta si faptul ca imi tin casa in chibzuinta! adauga el ranjind cu o satisfactie de neinteles pentru mine. Nu era nimic adevarat; am vazut cativa ani mai tarziu. Dar era satisfactia omului ce conduce spiritual, al pastorului care sta de 18 ani acasa tinut de 30 de oameni si care se ducea in paralel sa munceasca la negru cand banii de concediu erau cam putini...O obijnuinta, ca sa spun asa, caci sotia sa o facea mereu, adica muncind la negru ani de zile, fara sa plateasca un ban la copii ce mor in spitale, la pensiile parintiilor ei, la invatamantul copiilor ei etc, in timp ce tupeul ei era maxim, intrebandu-ma ca un sictir de ce eu nu vreau sa ma ridic spiritual!... Poate pentru ca nu mai pot decat atat. Punct!