miercuri, 15 aprilie 2015

(Ne)jertfirea lui Cain



 De curand era pusa o intrebare unui grup crestin, anume de ce Abel a fost ucis de fratele sau, Cain. Invidia e cauza, au raspuns cei mai multi, care concretizata intr-o fapta cruda a dus la moarte unui om neprihanit. Personal ma gandeam ca erau poate mai multi factori: un sentiment de neputinta si furie - neputinta si furia merg de regula de minune impreuna, un sentiment de invidie, trufia - eu sunt fiul cel mare, primul care ma gandesc sa aduc o jertfa si nu sunt bagat in seama?- , apoi un calcul rece, cinic, care uneori apare si azi in biserica - astia suntem, buni ori rai, Dumnezeu trebuie sa ne accepte pe noi si jerfele noastre, altii Dumnezeu n-are-...Caci fara un Abel si jertfa lui, speranta lui Cain a fost ca jertfa lui va fi de data asta acceptata.



 Dumnezeu nu are nevoie de jertele noastre! E ceea ce Cain nu va stii niciodata! El accepta cu bucurie sacrificiul nostru, fiinta noastra, dar nu pentru ca e flamand dupa onoarea care noi i-o aducem. El ne da un talant prin care putem aduce alti cativa, dar El nu ne cere sa aducem fara ca mai intai sa ne dea macar unul.  Nimic din existenta Sa nu e conditionata de ceva ce noi am putea sa ii aducem. El nu este mai bogat pentru ca noi jertfim ceva, la fel cum nu este mai sarac, pentru ca nu a avut de unde sa primeasca darurile noastre. Dar pentru El a primi ceva e o bucurie. E bucuria aidoma pe care Richard Wurmbrand o povestea despre fiul sau, Mihai, care ii cerea bani ca sa-i cumpere un mic cadou. Fiul sau nu aducea, de fapt, nimic in plus, el doar iubindu-si mult tatal dorea sa il onoreze cu un mic dar. Si dorinta copilului era cea mai mare bucurie a lui Richard. Nu darul in sine, care putea fi inutil, sau chiar sa nu placa. Ci bucuria de a face o bucurie.
 Cand aud pe unii lideri religiosi ca Dumnezeu are nevoie de sacrificiile noastre, de timpul nostru, de banii nostrii, tind sa cred ca il limitam pe Dumnezeu. El nu are nevoi. Poate avea in dragostea Sa, dorinte minunate legate de viata noastra, pentru ca noi sa iL urmam cu adevarat. Tanarul bogat ce isi dorea desavarsirea, a aflat de la Isus Christos ca aceasta stare se poate atinge, nu dand lui Dumnezeu avutiile, ci mai degraba renuntand la ele pentru ca cei sarmani, si apoi luand Crucea si urmandu-L pe Isus zilnic. De aceea a darui fara bucurie nu are nici o valoare in ochii Sai! Si poate asta a fost greseala fundamentala din jertfele lui Cain...
 Cain nu a inteles. Interesant este ca nu vedem nici o calauzire, nici un sfat al Domnului pentru Abel. Poate ca neprihanitul tanar a inteles nativ. Il vedem pe Dumnezeu vorbindu-i atat de frumos lui Cain, culmea! acelui om foarte suparat ca Dumnezeu nu ii primise jertfa. El ii vorbeste lui Cain de bine, de stapanirea pacatului...Dar razvratitul nu intelege ca Dumnezeu nu e legat de jertfe, ci de binele pe care omul il are in inima sa. Nu jertfa era in sine o problema, cat inima ce se intuneca mereu. Iar apoi pacatul l-a condus nu doar la crima, ci si la aroganta demonica de a crede ca minciuna lui era mai desteapta decat insusi Dumnezeu. Caci pana la urma orice minciuna spusa, poarta in sine trufia de a se crede  mai inteligenta decat cel caruia i se serveste.
 Fara bucurie, fara sinceritate, fara renuntare, fara o dorinta infocata, orice jerfire, orice jertfa devine una banala indiferent ce valoare umana i se atribuie. Domnul Isus a laudat o femeie saraca, o vaduva care a dat totul. Adica doar doi banuti si care, dupa cate am inteles, valorau circa trei lei in banii nostri. Sunt sigur ca cei ce aruncau mult pareau a se sacrifica mult. Dumnezeu are alt set de valori. Daca Cain ar fi inteles, nu jertfa sa ar fi fost cea mai mare problema, ci inima sa. Nu ce dadea, ci cum dadea si mai ales cum primea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu