Accident si cunoastere

 Oamenii de stiinta pot afirma orice, fara sa fie nevoie de logica in spusele lor, doar prin "greutatea" numelui lor. Pot iesi din domeniul lor in care sunt "somitati" si sa se exprime in acelea in care au o vaga idee, pe motiv ca sunt experti in stiinta. Nu mai reiau ideea cu un Stephan Hawking care din cand in cand iese la rampa sa se exprime despre filosofie si teologie, cum ca sunt moarte, pentru ca el fiind astrofizician o stie mai bine decat oricine, nu pentru ca e student la vreo facultate de filosofie sau teologie, ci boala sa cu suferintele ei ii dau dimensiunea si notiunile unei noi filosofii sau teologii in care afirma ca tot ce nu e identic cu spusele sale nu are valoare, e fals, iar adevarul teologic si filosofic nu poate fi gasit decat la sine.

 Am cunoscut in armata un om deosebit de cult, dar nu cred ca pe masura de inteligent, ceea ce ma facut sa cred ca acumularea de cunoastere nu te face obligatoriu de o inteligenta la acelasi nivel. Stia literatura, stia istorie, stia geografie, studiase istoria artei, si chiar picta bine. Nu era un om laudaros, dimpotriva, era placut si simpatic, acel tip de om care daca nu face ceea ce doreste cu adevarat, isi va face treaba bine, dar cu o doza de sila, pe care nu si-o ascunde. Oricum armata comunista a lui Nicolae Ceausescu nu isi avea o logica a existentei decat prin lucrariile agricole sau industriale pe care le efectua, fiind o mana ieftina de lucru, mai ieftina si mai calificata decat cea a studentilor sau elevilor care lucrau de asemenea pentru propasirea pe noi culmi de civilizatie si progres a Romaniei socialiste. Amicul meu, ulterior, a ajuns istoric, ocupandu-se de arheologie.
 Dar atunci cand incercand cu el o discutie crestina l-am intrebat de aparitia noastra ca oameni el mi-a raspuns sec, fara argumente, ca omenirea este un accident.
 Personal sunt siderat de acest raspuns care arunca orice dezbatere nu neaparat intre doi oameni, ci in mintea celui ce o accepta intr-un derizoriu. Nu are rost ca cineva sa se intrebe de existenta sa pe pamant daca crede ca este o eroare a naturii. Nu te mai intrebi nimic daca poti merge cu absurditatea in care crezi ca haosul creaza accidente, iar dupa astfel de accidente apar legi, apare simetrie, armonie, o anumita predictibilitate la ceea ce urmeaza sa intampini, apare viata, apare inteligenta, care poate constientiza Universul, viata, sinele. Si apoi poti cu ajutorul acestui element nascut din accident numit inteligenta, sa analizezi "eroarea" existentei...
  Poti cu ajutorul ordinii, a legilor care o guverneaza sa incerci explicarea unui esec, a unei inexactitati, a accidentului, dar in mod sigur nu o poti face avand la indemana doar haosul, doar un abis intunecat. Chiar si asa afirmatia ca am aparut ca urmare a unei greseli (sic!), o poti face avand in tine insuti elementele sigure ale unei armonii, ale unei compoziti inteligente si care naste inteligenta (dar nu neaparat intelepciune), care folosite in forme impuse de propriile dorinte duc la situatii de a afirma nonsensuri, cu titlu de descoperire, de revelatie "stiintifica". Pentru ca ma intreb daca la inca frageda varsta de 19 ani omul poate avea certitudini finale, dupa care sa traiasca apoi viata sa pana la finalul ei. Ideile pe care atunci inca le adunam nu sunt cele mai multe dintre ele ale noastre, ci ale altora. Din pacate cei mai multi dintre noi le "mestecam" inca pe ale altora chiar si zeci de ani mai tarziu, fara ca sa fim capabili sa ne gasim propriile noastre idei, sa ni le dezbatem cu sinceritate cu argumente, fiind ca lasam asta altora: teologilor, filosofilor, istoricilor, biologilor, astrofizicienilor si tuturor care par sa ne fie superiori prin diplome...
 Richard Wurmbrand, C.S. Lewis, Andre Frossard, ca sa dau doar trei exemple, care imi vin acum in minte, ale unor ganditori si scriitori, au fost oameni care au avut curajul sa analizeze, sa nu creada tot ce mediul lor in care s-au nascut si au crezut, iar apoi scolile pe care le-au urmat le-a oferit cu titlu de absolut. Si daca nu gresesc in Screwtape Letters a lui Lewis arata cum un om care ajunge, studind intr-o biblioteca, la idei diferite de pana atunci, este tras inapoi de banalitate -atentie! banalitatea vietii!- care i se pare mai clara, concreta, mai reala decat gandurile avute cateva clipe inainte despre ceva care pare metafizica si ulterior prin asta "evident" ca sunt false. Vanzatorul de ziare, autobuzul 73 care il va duce in locul unde serveste pranzul sunt "realitati", doze de "viata adevarata".
 Personal am devenit sceptic cand vine vorba de informatii: nu cred tot ce mi se spune. Nu il cred pe Stephan Hawking, asa cum nu cred in minuni intamplate cu toptanul povestite de "frati" sinceri si entuziasti, nu stiu pe unde. Niciodata insa undeva in apropiere, ca sa pot cu slabele-mi mijloace sa verific. (De regula, cum am mai spus minunile se intampla pe un alt continent...). De fapt conteaza prea putin ce imi spune unu' si altu'. Stiu ca nu pot fi obiectiv la nivel absolut, dar cine poate? Insa cred ce spune Biblia! Nu pentru ca am crezut-o de copil, ci cu atat mai mult cu cat acum 10 ani nu o mai credeam. A fost o lupta in mine. Una oribila! Nu m-am abandonat fara lupta niciunei idei. Si poate surprind spunand ca nu dorintele de vreun fel m-am impins intr-o parte sau alta, ci suferinta. Amaraciunea falsului, a minciunii, a imposturii, ma rog, asta din urma am inteles-o mai tarziu. Amaraciunea neputintei, cel mai dureros amar. Amaraciunea singuratatii!...Dar asta e alta istorie, intr-o alta postare!
 Si pana la urma invatam! Ne dezbatem in noi insine, daca ma pot exprima asa. Si apoi cunoastem. Nu accidente, ci adevaruri...A cunoaste nu poate fi accident! Accidentul ar fi sa nu fi existat, sa nu ne fi dat seama! De nimic! Nici macar de haos!