Popularități creionate în bine și rău

 Președintele american Barack Obama mergând în țara natală a tatălui său, a ținut un foarte important discurs, tema principala fiind, temă la care recurge foarte des, aceea a homosexualității. El spunea că homosexualii nu sunt discriminați pentru că au facut ceva rău, ci pentru că sunt diferiți (sic!). Cu alte cuvinte, deplasându-se în Kenya, Obama dorea prin acest discurs foarte valoros în opinia sa, mai multă toleranță sau de ce nu, mai mulți homosexuali. O lume de homosexuali ar fi o lume tolerantă față de perverși de toate tipurile.
 Departe de mine ideea să abordez mereu chestiuni pe care Biblia le-a abordat de mii de ani și le-a dat un verdict clar.
Nu cred că e neaparat treaba mea ce fac doi oameni în patul lor. Problema, dacă s-ar limita doar la pat, ar fi de trecută cu vederea. Necazul apare când aceștia pleacă din casa lor si  folosind mass-media, iși duc patul, în mod ostentativ, în stradă, ca să ia toți aminte la ce fac ei pe saltea. Ca să găsească probabil noi adepți, sau doar să îi sfideze pe cei ce nu sunt de acord cu ei.

 Dar chiar și așa atitudinea mea și a fiecarui creștin nu ar trebui să fie lupta cu homosexualii si homosexualitatea lor, doar cu această deviație mentală, ce devine mai nou un drum de urmat pentru tot mai mulți oameni, ci lupta cu păcatul. Cel al nostru, al fiecaruia dintre oameni.
 O suspectă îngăduință pare să vină și din partea Vaticanului. Păcate care în trecut erau blamate par să nu mai atârne greu în fața preoțimii catolice, fiind că șeful lor, Papa Francisc, dorește absolvirea mult mai ușoară a lor față de până acum. Cum e cazul avortului. Sau a homosexualității. O biserică care interzice căsătoria normala, corectă, lăsată de Dumnezeu, între cel ce îmbracă haina preoțească și a unei surori întru credința creștină, e ceva ce personal nu pot înțelege. Sfântul Apostol Petru a fost căsătorit și nimeni nu i-a cerut lui sau altcuiva un divorț, sau unui ucenic aparte avut de acesta, lui Marcu, să nu se căsătorească niciodată, că scrie una dintre minunatele Evenghelii, si o soție iar deturna demersul. Decizia de a face sau nu acest pas era și este una personală, nu instituțională. Dar Papa Francisc, acest lup îmbrăcat în haine de oaie, dorește să ne convingă că o cale a toleranței e una care duce la înfrățirea popoarelor, la pace, la reconciliere, la un ecumenism de care toți trebuie să avem parte. Însă nu spune nimic de anularea interdicției căsătoriei preoților, lăsand în continuare cale liberă homosexualității, a fornicației, si ce e mai grav și oribil, a pedofiliei, de care prea mulți preoți se fac vinovați, fără ca biserica universală, adică catolică, să se simtă foarte vinovată .
                                                    *******************
 Popularitatea de care are parte acest personaj sinistru -numit de unii neghiobi pastori (neo)protestanți ca Frate intru Christos- este, cred eu, dovada că ceva rău se ascunde în mesajul său. Dar apropo, ce era rău în ceea ce striga ghicitoare din Filipi, o femeie care nu a spus nimic fals, denigrator, ci doar adevărul despre Pavel și mesajul său? - Fapt.16:17. Oare nu trebuia coptată în suita de acțiune creștină a Apostolului Pavel?
                                                    *******************
  Răul cred că este cu atât mai întunecat cu cât ia un aspect de frumusețe, de lumină, de bine, mergând pe drumulunei împăciuiri cu orice preț, a toleranței totale, desăvârșite, de răbdare a tot și a toate, fără discernământ, de aparentă respectare a valorilor aproapelui. Dar răul se preface în înger de lumină, pentru ca înșelătoria să fie cu atât mai perfectă. Dacă tot vrem să aplicăm noi, creștini, Biblia, ea spune să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, nu neaparat, ba chiar dimpotrivă, să îi iubim ideile și iluziile acestuia, tot ce îi trece prin cap, nu toți idolii căruia i se închină... Iubirea trebuie să fie pentru persoană, nu pentru stupidități, nimicurile ori păcatele trăite de aceasta. Se pare, însă că asta a ajuns să se uite! Iubirea devine, dacă chiar iți are forma sa de tranziție, o acceptarea răului acelei persoane în detrimentul acceptării ființei respective. Cumva nu mai toleram persoana, cat păcatul ei.
 În Sfânta Scriptură, unul din gândurile cele mai surprizătoare despre rău nu este chinul, tortura, suferința, durerea pe care le aduce, căci le aduce evident, ci doar lipsa binelui. Lipsa binelui care trebuie înfăptuit, dar nu se concretizează. A putea face un bine pe care însă cineva refuză să-l facă, din motive total subiective, echivalează cu un rău împlinit, construit, compus, generat....OK! Pot fi contrazis că acolo, în Scripturi, scrie de păcat. Dar eu cred ca păcatul este răul cel mai mare pe care noi îl putem săvărși. Împotriva semenului, fiintei umane, că e tata, sora, frate, nu contează doar relația de rudenie și împotriva Cerului, cum se exprimă poetic, liric, fermecător, tragic Fiul risipitor, am păcătuit. Putem face o faptă bună, sfântă, ori putem să nu facem nimic, să lăsăm degradarea lumii să cuprindă pe zi ce trece tot mai mult zona în care viața noastră se desfășoară, unde credem că luminăm, pierzând calitatea de a săra, de a conserva și multiplica binele.
                                                      ********************
 Binele nu e popular. Nu a fost niciodată cu adevărat... Mulțimiile care mergeau după Domnul Isus o făceam pentru pâini, pești, diametral opus față de ceea ce Mântuitorul dorea acestora. Ba încă le spune ceea ce să urmeze, nu pâine pieritoare, din grâu, ci să caute Pâinea Vieții (Ioan 6:26-27). Ceea ce este popular, simpatic, atrăgător este câștigul. Mulțimile care veneau după Christos sperau că la un moment dat, bunul Rabi, se va opri și le va face rost din nou de o masă îmbelșugată. Dacă zilnic ar fi hranit mulțimi, Domnul Isus putea propovădui și la ora actuală, nederanjat de mulțimi, guverne sau religii ostile. Dar peștii și pâinile s-au terminat, iar Mântuitorul nu le-a mai înmulțit nic măcar a treia oară. Iar ultima dată când o mulțime a fost în apropierea Lui, e aceea care cereau răstignirea Sa. Isus Christos nu a fost popular, căci a venit în Numele Tatălui Ceresc, spunând Adevarul. Cei ce vin în numele lor, a capacitățiilor lor, sunt bine primiți de public, chiar daca ei nu ofera pâinea Vieții, evident că nu au cum, nu oferă Calea, Adevărul și Viața, ci fraze amăgitoare, aiureli cu iz de iarmaroc.
 Se așteaptă de ani de zile ceva de la un liderul lumii libere Obama Barack, acest om sec, fără viziune, fără speranță, cel mai nepriceput și necredincios președinte american din ultima sută de ani, la fel și de la (un) Papă (catolicismul) Francisc, popular mai ales printre săraci, dar pe care nu-i satură nici cu aur, căci nu are atâta pentru toți, dar nici cu Cuvântul Adevărului, căci nu are atâta nici măcar pentru el însuși. Și atunci ne anesteziem cu politica declarativă - socială și religioasă - a unor oameni pierduți. Binele este absența răului, în concepția lor, ascultațiile discursurile fumigene, declarând și arătând optimiști, care este partea plină a paharului, în loc să vadă realitatea unui pahar de mult gol, și care demonstrează că răul este absența binelui. Un Antichrist care e posibil să apară cât de curând, va găsi un teren bine fertilizat cu rahatul spus și făcut de aceștia doi. Și măcar dacă ar fi doar ei! Dar sunt atâția care la fel ca ei marșează pe o necunoaștere, o nepăsare atunci când e vorba de altul - căci binele nu poate exista într-o lume cu un singur om, ci e nevoie de măcar doi oameni. La fel când e vorba de a face rău, adică de a nu face un bine.