Intrand oarecum in contact cu cea nordica, am ramas surprins sa constat un soi de spiritual, coborat la nivelul materialului... Odin sta spanzurat de un copac, pedepsit...
Evident o stupida asemanare se face cu Christos care e spanzurat de o cruce, realitate totalmente omeneasca, pentru ca El era totalmente om. Si totalmente Dumnezeu. Materia in conceptia nordica isi are capacitatea ei de cuprindere "divina". Nu exista o separare clara, concreta, ci ambele se interpatrund.
Mitologia greaca face acelasi lucru: zeii sunt reprezentari umane cu puteri supranaturale, dar limitate, fiinte cu aceleasi trairi decazute ca oamenii ce populau Grecia. Le era foame, le era sete, aveau dorinte, se indragosteau, urau, se razboiau intre ei, minteau, erau lacomi, nefericiti, speriati... Si cred ca daca vrei sa vezi ce inseamna omenirea te poti uita la zeii si zeitele lor. India are nu mai putin de 330 de milioane de zei, dar cine sta sa-i numere?
Crestinismul daca este inteles corect, si nu citit si interpretata cu de-a sila de scepticii care vor sa-i dea o lovitura pe veci, nu apartine unui stil in care materia poate predomina spiritualului. Christos moare pe Cruce pe lemnul de blestem, in cuie, materia avand victoria ultima, nu finala asupra spiritului... Prima a fost asupra lui Adam, ultima asupra lui Christos, al doilea Adam, care insa a iesit dupa trei zile biruitor asupra mortii!
Crestinismul este probabil, iar eu nu am cunostinta ca ar mai fi la fel, singura religie in care Creatorul se daruieste omului si nu invers! Toate celelalte, inclusiv Islamul se definesc prin daruirea umana pentru a obtine intr-un fel sau altul gratia divina. Chiar si in mozaism. Crestinismul nu inseamna atat a da, cat de a primi. Nu de a fi ceva, cat de a recunoaste cat de putin esti! Reflectare aceasta e atat de clar arata in Pilda Fiului Risipitor, in momentul intoarcerii sale la Tatal sau.
Credinta crestina are in iertarea pacatelor, un fenomen unic si paradoxal. Am mai spus-o, afirmand ca nu stiu cate religii fac apel la intoarcerea in timp pentru rezolvarea problemelor spirituale. Adica sa iti pui bagajul intunecat pe o rampa a rugaciunii ce incepe cu Iarta-ma!...si sa-l lansezi lui Christos de pe Cruce....Cred ca curajul unei afirmati, ba mai mult a unei actiuni in care spatiul, dar mai ales timpul, este anulat e ceva fenomenal, caci nu vorbim de idei demne de SF-uri, ci realitati pe care crestinismul le afirma fara echivoc! Si asta intr-un sistem in care Dumnezeu spune ca este imuabil, nu-si schimba atitudinea, esenta si nici Cuvantul. (Islamul afirma ca Allah o poate face si se asteapta sa o faca! Sa schimbe tot...)
Exista un supranatural care te lasa fara cuvinte: suntem iertati printr-o Jertfa divina de acum 2000 de ani... Reactionam cand auzim despre asta, cam slabut! Cei ne predica din amvoane nici ei prea impresionati de ce am fost sau suntem, ne lasa sa intelegem ca e trist, dar asta e! Nu mai exista nimic din ce putem face. Trebuie sa fim cuminti si cam atat!... Fals!... Putem face ceva chiar si acum! Pentru Isus Christos Cel de acum 2000 de ani! Si anume sa nu mai pacatuim! El a suferit fenomenal, mai mult decat vom stii vreodata! Credem ca trecutul e trecut! Dar nu e asa! Cel putin nu pentru Dumnezeu. Inca trimitem pacate pe umerii lui Christos la Cruce! In timp ce El ne trimite iertare de acolo din timp, de acum doua milenii in continuare! Suferinta Lui a fost enorma, dar daca iL iubim ne vom feri sa pacatuim...Pentru ca durerea sa nu-i fie atat de mare! Asta inca o putem face. Trecutul nostru a fost prezentul Sau! Iar viitorul Lui am fost noi cu pacatele noastre de azi!... Si cata durere este aici!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu