Oare de ce nu ne (mai) gaseste Dumnezeu? - o replica la o acuza

  
 "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde il cautam!"  Ioan T. Morar
  

 Mi se reproseaza de catre cineva, ca nu am inteles romanul Sarbatoarea Corturilor. Poate asa e, dar ce trebuie inteles din el si imi scapa mie? Spre apararea mea spun ca l-am analizat din punct de vedere crestin fundamentalist si logic. Sunt "trimis" de domnul Calin - ii multumesc mult pentru acest lucru- pe un site ca sa inteleg cartea. Imi plac totdeauna discutiile in care autorul unei carti, a unei picturi, a unei lucrari de arta, explica ce a vrut sa afirme. Evident consumatorii de literatura si arta nu sunt  prea inteligenti si au nevoie de explicatii. Nu reusesc sa inteleg decat ca Ioan T. Morar, a citit Biblia mai mult decat un cititor obisnuit, dar nu la fel de mult ca un teolog care traieste din asta...Aha!... Ca sa ma laud cu ce nu am, caci nici eu nu am citit Biblia cat un teolog care traieste din ea,dar presupun ca mai mult de cat Ioan T. Morar, pentru ca si eu traiesc din ea. Spiritual. („Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." Matei 4:4)

Sfanta Scriptura afirma despre ea insasi ca trebuie analizata, inteleasa, duhovniceste. Autorul romanului e departe de a face asta. El o considera in mare parte ca fiind fictiune, stie el un credincios, nu un necredincios... El presupune ca ar putea exista un grup de crestini, nu unul, nu doi indivizi decuplati de credinta crestina, care o i-au razna, ci un Grup format la un moment dat de 13 persoane care urmeaza ideile lui Jac, "Invatatorul" o blasfemie dupa parerea si care sa parcurga un traseu religios pe baza intelegerii spirituale de la un moment dat a acestuia. Azi baptisti, maine penticostali, poimaine adventisti, raspoimaine mozaici, ca dupa niste ani sa devina crestini mesianici. Intrebarea mea este aceasta: Ce au cautat ei? - O lumina spirituala?...O religie ezoterica?...O experienta unica in toate religiile strabatute cu naivitate si lipsa se orientare?...Sau de fapt nimic din toate acestea!... Ioan T. Morar spune incheindu-si romanul:  "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde il cautam!". Serios? Asta face Dumnezeu, bunicutu' Dumnezeu cu nepotii sai umani isteti de nu se poate, cum bine observa A.W. Tozer acum 60 de ani? Ii duce inapoi in turma ca El are un soi de obligatie fata de orice ticalos de om, care dupa ce gusta din Dumnezeu, iL refuza cautandu-L!!! Christos, jertfa Sa, iubirea Sa nu e suficienta, pentru ca nu ne-am taiat imprejur ca si El, n-am trait tot in Israel, nu am purtat kippa, nu am tinut Sarbatoarea Corturilor etc.  Ioan T. Morar spune niste bazaconii de zici ca scrie in continuare texte pentru grupul umoristic Divertis.
 Daca iL descoperi pe Christos Iisus, restul e de prea putina importanta. Femeia samariteanca gasindu-L pe Mantuitorul nu a mai fost interesata de probleme de locatie a inchinarii si de timpul acesteia. Fara Christos, da! Ierusalimul e important sau Muntele Samariei, sarbatorile religioase, dariile catre Templu, datinile batranilor, traditia orala fixata de Maimonide, de care devine fascinat personajul principal... Dar toate indeparteaza pe om de Dumnezeu, toate acestea inlocuindu-L pe Dumnezeu, atata timp cat exercitiu religios devine esential prin perfectarea si perfectiunea lui si nu Dumnezeu Insusi. Cum am spus-o si in celalalt eseu, se poate instala o credinta in credinta, o credinta in religie, o credinta in gesturi religioase, care sa ne dea iluzia implinirii actului sacru fata de divinitate. Si datorita acestui act sacru implinit ca la carte, sa meritam iertarea  lui Dumnezeu. Caci nu este nevoie de Harul Sau cat timp Legea implinita perfect ne aduce neprihanire (dreptate).
 Cam asta e ceea ce crede Ioan T. Morar. Daca Christos si ucenicii au fost taiati imprejur, iar Grupul lui Jac a facut acelasi lucru, evident sunt mai aproape de Dumnezeu facandu-si circumcizia. In realitate sunt infinit mai departe. Abandonarea Domnului Iisus este gestul cel mai urat si teribil pe care un om il poate face. Poti face salturi religioase in toate credintele Pamantului, dar atunci cand te intalnesti cu El, si nu vorbesc de saltul in crestinism, ci cand ajungi cu inima si sufletul tau la Golgota si Ii vezi sacrificiu, moarte Sa pentru tine, daca acesta nu conteaza si nu ajunge, inseamna ca iti poti cauta noi religii printre extraterestri cautati de SETI, caci Terra nu mai are nimic de oferit.
 V-am spus ca nu am vazut cautari si framantari reale in Sarbatoarea Corturilor. Am trecut si eu prin Valea Umbrei Mortii, intunecat de cel rau si stiu cum arata framantariile spirituale reale. Stiu cum e teribila durere a amaraciunii...Sa fii asaltat zi si noapte de soapte ce il zugravesc pe Dumnezeu ca pe Tiranul Universului, pentru ca pe acest pamant exista oameni ajungi in functii cu putere ce se transforma in tirani religiosi, insuflati de diavolii cu care coexista spiritual. Da, si eu am ratacit, dar nu ca sa "aflu" o tara mai buna, nelegata de vreun comunism, ci efectiv pentru ca nu am avut alaturi "fratii" pomeniti la tot pasul de Ioan T. Morar care nu stie cine sunt acestia... Pentru ca daca nu esti in "Grupul" lor, ci doar in biserica lor, nu prea existi. (Dar cred ca a fost mai bine asa, sa trec prin intunericul meu propriu, dar cu un Dumnezeu ce veghea din umbra, fara oamenii care apoi sa-si aroge titluri de salvatori spirituali). Asta nu am vazut in romanul Sarbatoarea Corturilor: framantare, durere, suferinta, deznadejde, scufundare in adancuri intunecate... Ba inca cu o nonsalanta uluitoare Corneliu spune la un moment dat ca de ani de zile nu mai vorbise cu familia lui. Nu era nici o problema, nu avea regrete sau macar o banala curiozitate legata de ai sai, el fiind fericit asa, fara familie, fara speranta, fara adevar, doar ca era mai putin fericit ca toata ziua aduna portocale, ca si cum in Israel ar fi trebuit sa-l astepte vreun post de Ministru al Transporturilor, el fiind inginer la vagoane... Nici stralucire, nici intunecime, ci o zeama lunga scriitoriceasca.
 Da, imi e greu sa inteleg o fictiune care nu are o riguroasa logica in ea. Evident romanul nu e scris pentru crestini, ci pentru cei care habar nu au de Biblie si nici nu vor sa stie ce contine, ci se multumesc cu spusele unui Ioan T. Morar superficial, multe parabole ce le-a gasit unde le-a gasit, prin carti sau pe Internet, legate chinuit de Biblie, aia pe care s-a luptat sa o citeasca. Unde e un Tolstoi, un Dostoievsky, un Hugo care au inteles sa descrie sufletul omenesc, sa vada crestinismul nu ca un soi de idee perimata, ci legata de viata interioara a individului, chiar uneori cu dezprobarea lui Hugo, durerile acestuia atunci cand marea vietii se infurie, cand isi prevale munti de suferinta peste om aproape sa-l inece?.. Si nu numai atat, dar nu vad lumina, gandul, fulgerul interior care il fac pe un Risipitor sa se intoarca acasa. De fapt Jac si Corneliu nu se intorc acasa, ei isi continua inutila cautare cu o noua directie, de data asta intamplator in Romania, cu o noua tinta, avand din nou o fata-morgana in fata lor, care se sfarseste cu moarte lui Jac, terminat nu ni se spune de ce boala si continuarea decaderii lui Corneliu, slujind in continuare noua Securitate, de care nu e clar daca nu vrea sau nu poate sa se rupa. Nici unul nu atinge ceva, o tinta, o nirvana spirituala, daca ma pot pronunta asa, ci amandoi isi tarasc pasii catre neant, sperand cumva ca Dumnezeu le va rasari din nou pe cale, ca eventual, anticipez eu, ei sa treaca la islam sau la hinduism, cu peripluri in Arabia Saudita si ulterior in India... Dar poate vom afla intr-un nou roman, daca succesul acestuia va fi suficient pentru a propulsa o noua carte. Doar suntem in capitalism, nu-i asa? Iar banul face legea!