vineri, 29 decembrie 2017

Sport si crestinism



Ca sa fii sportiv, un fotbalist de exemplu, cred eu, nu e suficient sa vezi un meci de fotbal pe Arene Nationale. Si sa stii toate regulile fotbalistice... Sau sa vezi o Olimpiada la televizor, gandindu-te ca esti atlet. Ca sa fii sportiv trebuie sa  practici sportul, ceea ce inseamna sa suporti luni si ani de zile de privatiuni, sa faci miscare zilnic intr-un mod cerut de antrenori, obositoare corvada, si da, in final sa iesi pe teren si sa arati cat de bine cunosti respectivul sport. Cat de bine ti l-ai insusit teoretic si practic. Cata transpiratie a curs luptandu-te pentru idealul tau. Cata inteligenta ai cand il practici. Caci nici un prost nu a devenit campion mondial la vreo ramura a sportului.

joi, 14 decembrie 2017

SĂ... (prima parte)

SĂ...

(prima parte)


*Să te mândrești cu propria-ți smerenie.
*Să crezi mai mult decat orice in propria credință.
*Sa crezi in tine, dar nu in Dumnezeu.
*Sa crezi in bunatatea umana convins de Stiriile de la ora cinci.
*Sa crezi intr-un dumnezeu interior, personal, dar sa nu crezi intr-un Dumnezeu etern si exterior.
*Să preferi darul și prea puțin pe Dătător.
*Să preferi darul și nu roada.

luni, 11 decembrie 2017

Supărării de decembrie


 Ideea de iubire strapunge istoria. Istoria e plina de iubire sau ura, caci pana la urma ce simte omul pentru semenul sau uneori e o chestiune de semantica. Sau asa pare. Indiferent cat de bine a fost definita, dragostea tinde sa nu aiba o definitie universal valabila. Putem iubi pe altul, in timp ce, de fapt, aprecierea fata de noi insine acopera totul. Dar cum vorba lui Engels ca ideea de caine nu musca, ideea de iubire poate ades sa ne intretina un foc interior al egocentrismului. Ne pasa de altul, dar ne pasa mai mult de noi. Evident.

luni, 9 octombrie 2017

Mântuire pentru to(n)ți?




Cea mai mare parte din cele scrise conține iz pamfletar.  Nu și concluzia, care e cât se poate de serioasa. 

  Partea 1
  Am auzit destui români dornici de pocăință afirmând că abia așteaptă să iasă la pensie, un fleac de perioadă, aflat la 20-30 de ani, pentru a se întoarce la Dumnezeu. În fața veșniciei presupun că 30 de ani nu era decât o clipă. Așa că pocăința nu avea cum să fie departe. Era într-un fel a doua zi. Nerăbdarea pentru a face un gest de recuparare spirituală era maximă. Și ea ținea pană când avea tendința de a se termina. Dar pană atunci ne puteam baza pe îndelunga-răbdare, care atunci ca și azi reprezină o virtute, ea fiind prima (și de regulă unica) care se dezvolta în viitorul credincios. Viitorul conta în măsura în care prezentul trebuia abordat prin rezolvarea chestiunilor legate atât de serviciu, cât și de natura spirituală, căci cele doua se îmbinau cumva perfect.

luni, 18 septembrie 2017

Sacrificii de doi bani!

 
Sacrificiul cel mai mare l-a facut Christos! Impovarat de pacatul lumii, El cel fara de pacat, a devenit pacat ca sa ne scoata din pacat! Nu exista nici o povestire mai intensa despre Dumnezeu, decat sacrificiul Fiului Sau.  Am ascultat, citit si auzit despre zei, care, cumva, cu greu, isi faureau Universul, de regula, il greseau, incepand de la inceput faurirea lui pana a existat ceva acceptabil, dar niciodata perfect, pentru ca nu poti concepe perfectiunea din balconul imperfect al vietii unde virtutea se scufunda in ticalosie! Exista de atunci o idee vaga al unei lumii ce nu era perfecte, fara capacitatea vreunui zeu sa explice de ce...
 Mereu zei cu norme umane incepeau totul de unde umanul il lasase. Lasand o nefericire umana permanenta!

vineri, 15 septembrie 2017

Adunarea (Biserica) Sacrificiului-AS!

 Am un proiect in inima, in minte, in viata mea (o altfel de Adunare. Stiu - sunt atatea. Toate vor ceva uitand sa daruiasca.) Si totusi am un vis!
 Cine ma cunoaste stie ca nu sunt un sfant. E greu sa fii sfant, intr-o lume mizerabila. Nu am pretentia asta, dar doresc din toata inima o Adunare, o Biserica in care credinciosii nu se duc pentru a avea asteptari, ci pentru a se darui. Sunt in continuare un om antizeciuiala. Dar nu antidarnicie. Plangeti cu cei ce plang, ni se recomanda, eludant zeciuiala lacrimilor.
 Am fost martorul atator oameni ce doreau ceva de la Dumnezeu sau de la crestinii Sai. Erau furiosi pana si in timpul predicii incat "corectau" spusele predicatorilor. "Dumnezeu nu da, nu face, nu a spus" imi spunea un amic pe care nu eu il adusesem la Adunare. Suferea enorm, sotia pentru o boala a sa il parasise, plecata undeva in Italia. Nu am suferit ce suferea amicul meu. Dar ca sa vii la Biserica pentru a primi ce viata nu ti-a dat, e o eroare. O Biserica (sau o Biblie) a Prosperitatii e o inselatorie. O Biserica a Sacrificiului e ceva adevarat. Daruind nu poti gresi, dar daca ceri, poti fi fentat!

luni, 29 mai 2017

Datorii (partea 1)

 Citeam ieri pe site-ul Historia despre Adolf Eichmann, singura persoană executată în Israel de la infiintarea acestui stat. Articolul il gasiti, daca va intereseaza, aici. Acest om diabolic a pus la cale exterminarea evreilor în lagărele de concentrare ale Reich-ului german din Cel de-al Doilea Razboi Mondial, oferind stăpânilor lui malefici Soluția Finală pentru poporul lui Israel. Adus în fata justiției Israeliene după ani de "peripeții", ascuns departe în Argentina, iar acum răpit de agenți ai Mossadului, acesta până în ultima clipa nu a arătat remușcare, pentru că își făcuse datoria. Preotului care încerca să îi arate eroarea și oroarea vieții sale, i-a spus că nu există iad, totul e lămurit între el și Dumnezeu, nu a greșit cu nimic. Într-un fel totul va fi bine, părea să spună acest slujitor al răului. (Și nu știu dacă, Richard Wurmbrandt acest român din semenția lui Israel - care în intensa sa iubire i-ar fi dus pe toți in rai - avea dreptate afirmând că Eichmann citea și recita în temniță: Shema Israel, Adonai Eliheidu... ca o căutare spre divinitate.)

joi, 20 aprilie 2017

E tu, Brute (Ianovici)?


Când eram încă un copil și apoi tânar, am luat o mulțime de lucruri de-a gata. Nu îmi puneam întrebări acolo unde lucrurile erau clare, chiar, cumva, bătute în cuie. De aceea când am terminat armata, la vreo doi sau trei ani am avut pe inima să merg la Seminar și să slujesc ca păstor într-o bună zi, unde va dori Dumnezeu. Nu sunt un om care să se aprindă ușor, să se entuziasmeze din orice. Ba dimpotrivă. Dar un defect al meu a ieșit mereu la suprafață, eu nefiind conștient decât în ultimii ani de el. Prea repede mă vedeam vinovat. Și prea repede îmi ceream iertare pentru erori ce până la urmă nu țineau de mine. Era, dacă pot inventa un termen "duhovnicesc" nou - un împăciuitorism exagerat. Luam asupra mea greșelile altora, de cele mai multe ori inconștient pentru ca în urma conflictului real sau imaginar să ramână liniște, pace, o lipsă de violență de orice natură.

vineri, 24 martie 2017

Sacrificiu=iubire?

 Bisericiile se gasesc într-o ambianță de depresie și dezbinare provocată de necunoașterea Scripturii, lipsa de viziune și a unei conduceri proactive. Partea cea mai rea este că nu mai știu ce sunt și ce reprezintă...deși, Cristos a spus:"Îmi voi zidi Biserica, iar porțile Locuinței Morților n-o vor birui!" spune într-o dimineață de martie, pastorul Samy Tuțac, cu o anumită amărăciune. Îmi place de acest pastor, mie căruia nu îmi plac preoții (neo)protestanți, (pentru că nu-i prea găsesc în Sfânta Scriptură).

sâmbătă, 18 martie 2017

Razbunarea nu este a noastra!

 Am fost inselat. Mintit, furat, agresat, uitat, dispretuit, talharit, lovit, jignit... Daca esti cinstit, te intrebi cand nu ti s-a intamplat asta! E aiurea... Ti se intampla asta atata timp cat stii ce inseamna hotia si minciuna. Ideea cea mai stupida este ca sa devii hot, un hot ticalos, in fata lui Dumnezeu. Crezi ca tu ca om iL poti fura pe Dumnezeu, pentru ca o facem des, surprinzator de des...
 Cineva ne greseste, ne face un rau atat de intens incat numai razbunarea poate face diferenta!
 Am fost furat intr-o excursie in Uniunea Sovietica, acum cam 33 de ani de o tiganca si tatal meu suparat, furios, tremurand se gandea la cateva ore ca hoata aceea mai tarziu s-ar putea gasi pe un pat de spital...Serios? De ce?...

miercuri, 15 martie 2017

Un om mai bun decât Allah






  S-ar putea ca omul, oricare ar fi numele lui, unul dintre miliardele umanității să depășească în virtute divinitatea?



 Se vorbește atât de  mult de Islam zilele acestea, de islamizarea Europei, de un fundamentalism islamic criminal pentru cei ce nu se pleacă în fața unui Allah Atotputernic, teren special și propice unui soi de genocid religios, de nimicire a tot ce nu pare extras din Coran.
 Dacă creștinismul sau budismul, de exemplu, mi se par religii clare, cu un obiectiv bine definit, chiar dacă credincioșii lor nu văd întotdeauna, clar,  imaginea de ansamblu, despre Islam e mai greu să înțeleg sensul acestei religii. Este speranța că Allah va convinge întreaga omenire despre el ca dumnezeu unic? Sau credinciosul islamic, pragmatic, definit ca terorist, sacrificându-se într-o zonă și parte minusculă a vieții sale alege un rai al celor 72 de fecioare, murind ucigând necredincioși pentru ca lumea să fie matematic în câteva secunde mai "bogată" în musulmani"? Căci cât de simplă devine o moarte în cateva secunde, atunci când nu există viitor, față de o viață întinsă pe decenii când viitorul pare a nu se mai termina... Și asta tot mai des, până când matematica, de care vorbeam, va face în numere naturale, diferența?

luni, 6 martie 2017

Cuvintele Lui despre cuvintele noastre

  

 
Ce gândești? Ce vorbești? Te-ai gândit vreodată că ce rostim are valoare crucială pentru veșnicia noastră?



Rostim cuvinte!... O facem des, o facem peste tot, oricând, oricui ne ascultă sau se face că ne ascultă... Aproape că nu mai conteaza ce rostim, pentru că rostitul cuvintelor poate fi o placere în ea însăși. Nu obosim aproape niciodată mitraliindu-i pe alți cu gândurile noastre, de cele mai multe ori negândite, dar parcă obosim instantaneu când cineva ne spune ceva din Cuvântul lui Dumnezeu.
 "Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul." (Psalmul 73: 7-8).
 Așa îi vede psalmistul Asaf pe cei răi, palavragii de top, care vorbesc de sus celorlalți oameni, vorbesc cu răutate, pot aduce cele mai stupide și ticăloase blasfemii, știind, de altfel, tot despre toate. Cel puțin așa cred ei.
 Este un personaj în Sfânta Scriptură care avea o calitate pe care noi o uităm, dar de care ne aducem aminte rar și mai ales pentru o întâmplare tragico-comică a înșelării sale.
"Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile..." (Genesa 64:23).