joi, 20 aprilie 2017

E tu, Brute (Ianovici)?


Când eram încă un copil și apoi tânar, am luat o mulțime de lucruri de-a gata. Nu îmi puneam întrebări acolo unde lucrurile erau clare, chiar, cumva, bătute în cuie. De aceea când am terminat armata, la vreo doi sau trei ani am avut pe inima să merg la Seminar și să slujesc ca păstor într-o bună zi, unde va dori Dumnezeu. Nu sunt un om care să se aprindă ușor, să se entuziasmeze din orice. Ba dimpotrivă. Dar un defect al meu a ieșit mereu la suprafață, eu nefiind conștient decât în ultimii ani de el. Prea repede mă vedeam vinovat. Și prea repede îmi ceream iertare pentru erori ce până la urmă nu țineau de mine. Era, dacă pot inventa un termen "duhovnicesc" nou - un împăciuitorism exagerat. Luam asupra mea greșelile altora, de cele mai multe ori inconștient pentru ca în urma conflictului real sau imaginar să ramână liniște, pace, o lipsă de violență de orice natură.