joi, 20 aprilie 2017

E tu, Brute (Ianovici)?


Când eram încă un copil și apoi tânar, am luat o mulțime de lucruri de-a gata. Nu îmi puneam întrebări acolo unde lucrurile erau clare, chiar, cumva, bătute în cuie. De aceea când am terminat armata la vreo doi sau trei ani am avut pe inima să merg la Seminar și să slujesc ca păstor într-o bună zi, unde va dori Dumnezeu. Nu sunt un om care să se aprindă ușor, să se entuziasmeze din orice. Ba dimpotrivă. Dar un defect al meu a ieșit mereu la suprafață, eu nefiind conștient decât în ultimii ani de el. Prea repede mă vedeam vinovat. Și prea repede îmi ceream iertare pentru erori ce până la urmă nu țineau de mine. Era, dacă pot inventa un termen "duhovnicesc" nou: un împăciuitorism exagerat. Luam asupra mea greșelile altora, de cele mai multe ori inconștient pentru ca în urma conflictului real sau imaginar să ramână liniște, pace, o lipsă de violență de orice natură.

 M-am simțit relativ vinovat când nu am mai vrut să merg la Seminarul Cultului Penticostal. Mă simțeam lipsit de energia de a continua o luptă ce părea de acum fără sens. Fusesem jignit și mințit în clădirea Seminarului când cerusem formularele pentru înscriere la Examenul de admitere la Institut. Mi s-a făcut rău când am plecat de acolo, cu mâna goală, fără acele documente banale, fără ca domnii aceea, foarte spirituali în sensul miștourilor ieftine și a disprețului pentru un om tânăr, dar cu o dorință pentru Dumnezeu, să mi le ofere. Venisem de la Brașov până în București pentru a asista neputincios la plimbarea stupidă de la "Ana la Caiafa", de la un etaj la altul timp de o jumătate de oră, pentru ca să vadă, cum s-au exprimat acești domni, ce vreau eu, cu atenționarea religioasă că a fi păstor nu era o meserie, era o chemare(sic!). Pe care tind să cred că în aceea zi de vineri la ora 10.00, acești domni o aveau, altfel tind să cred că erau o mână de bieti șomeri, pentru că dacă a fi pastor nu e o meserie, presupun că nici ei nu aveau servici, ci poate doar o banală chemare.
 Am stat încă o jumatate de oră încercând să îmi revin, lângă cheiul Dâmboviței, pe o bancă, de răul produs de ceva o urâțenie incredibilă. A fost primul contact dur cu o lume care nu stiam ca poate există, nu aș fi crezut că el se poate manifesta într-un univers al credinței creștine.
 Revenind acasă am așteptat în zadar niște formulare care nu au mai apărut. Atunci, poate prea ușor am renunțat. Dar nu mi s-a parut normal să răstorn munții doar ca sa fiu eu păstor cândva. Iar când păstorul Gurau a aflat spre surprinderea sa că renunț, i-am spus zâmbind, cu toate că nu era nimic de zâmbit, că dacă o sa fiu păstor vreodată, nu o sa fiu unul "religios" unul institutional, ci unul cumva laic. Păstorul s-a întunecat la față, fiind dezamăgit, și cu toate că nu vreau să speculez, avea o mare plăcere să povestească în predici despre oamenii care îi întâlnise și care îi aduseseră dezămagire, așa că nu cred că al meu caz a fost "iertat" în pildele lui despre dezămăgiri, dezămăgitori și eșecuri.
 Nu mi-am dat seama pe moment, dar cred că într-un fel părăseam un "sistem" religios. Mi-am asumat "eroarea" lipsei de energie, de dorință de a participa la ceva care nu era normal, nu era drept, nu avea o valoare certa. Să ai dreptul să fi păstor pentru că ai studiat ceva din ideile omenești ale unuia sau altuia, ceva germană, ceva engleză, ceva franceză, omiletică, hermeneutică (habar nu am ce înseamnî și nu pentru că mi-ar fi greu să aflu) și alte chestiuni cu nume grecesc, când oamenii au nevoie de mângăiere, de pace, de o adevarată iubire, de pocăință, de Adevăr, mi se pare un timp pierdut inutil. A cunoaște Sfânta Scriptură din tinerețe, sau de când Dumnezeu te cheamă la Crucea Fiului Său, pare mai esențial decât orice. Restul, vorba unui fost președinte român - sunt vorbe.
                                                                      ********
  S-a sărit la jugula pastrului Florin Ianovici. Ca de obicei Cultul Penticostal exact ca si in alt caz celebru. cel a lui Vladimir Pustan, nu ne spune despre ce este vorba. Un pastor are niste abateri, pot fi mici sau mari, e pus sub interdicte, sub o suspendare dictata de institutia religioasa a Cultului, iar dupa o reevaloare, i se ridica suspendarea, dar nu si mare parte din sanctiuni. Pe YouTube circula tot felul de declaratii acuzatoare, fara ca sa intelegem bine ce se intampla. Si tind sa fiu de partea lui Ianovici nu pentru ca nu e posibil sa fi gresit, ci pentru ca o acuza pusa pe Internet nu poate fi de la Dumnezeu, atat timp cat cea mai mare institutie care trebuie sa stie si sa judece nu e Internetul si nu e Cultul, ci Biserica. Ea poate decide cum trebuie sa actioneze asupra unui om, indiferent daca este pastor sau nu. Tragedia apare in momentul in care peste pastorul unei biserici pare sa fie Conducerea Cultului sau eventual Regionala zonei de care apartine. Evident ca e fals, pentru ca constructia scripturala nu implica un sef in biserica, acolo erau prezbiterii, care nu aveau functii de lider (urasc acest cuvant ce a inlocuit cuvantul de slujitor!), ci batranii ar fi decis in cadrul bisericii locale soarta unui alt crestin, fie chiar aflat pana atunci in ceata aceea a batranilor (prezbiterilor).
 Daca Pavel avand un caz urat in Corint spune ce se intampla cu subiect si predicat, mai ales pacatul pentru care este foarte indignat, conducerea Cultului ne "menajeaza". Asa incat credinciosii ajung sa se imparta in doua tabere, fara ca vreuna sa inteleaga tot ce se intampla si fara sa ajunga sa de-a lovitura de gratie celeilalte, de regula pe baza acuzelor si apararii mai bine ticluite aruncate pe internet (de-a lungul unor saptamani pana stirea se invecheste) unde se spala rufele murdare dintre cel acuzat/iertat si nu prea/demisionat si Cultul/acuzat/acuzand in continuare.
 In revista Magazin de acum vreo treizeci de ani erau cel putin doua pagini in care se combatea "misticismul". Religia era privita ca o chestiune retrograda, nu era sedinta, plenara, congres sau orice ii placea PCR-ului sa inventeze, sa nu se combata obscurantismul religios. In revista Magazin care oricum era plina de minciunii prin articolele scrise, fantasmagorice unele dintre ele (orasul chinezesc cu mii de oameni care li s-a pus o cupola de sticla, copilul chinez care vedea in raze X etc.) dar care promova "stiinta", un "apologet" al ateismului bine platit, Victor Kernbach, spunea fara sa intentioneze sa ii laude pe penticostali, ba dimpotriva, ca erau cei mai apropiati de Sfanta Scriptura. Cu toate acestea nu inteleg de ce dupa Revolutia din 1989, anumite idei daca tot ne doream sa fim atat de aproape de Biblie, nu au disparut. As putea admite existenta Cultului ca o forma de aparare extrema, in timpuri extreme, fata de un sistem dictatorial extrem, cum a fost cel comunist, cu toate ca prin Cult bisericiile puteau fi mai usor controlate si asta s-a si vazut. De ce nu s-a pus problema desfiintarii Cultului Penticostal? Daca latura duhovniceasca a Bisericii este lasata de-o parte, atunci da, este necesara o structura politico-religioasa care sa controleze si sa pastreze valorile traditionale penticostale. Daca Biserica este totusi a lui Christos, atunci avem, fara doar si poate, un sistem identic cu blamatul sistem bicefal catolic. Cultul decide precum Christos, Cultul decide precum "Urmasul lui Petru" de la Vatican. Dar nu neaparat invers.
 Situatia lui Ianovici e cumva asemanatoare cu a mea. Nu am gresit cu nimic, Domnul imi este martor! Dar am avut aceeasi pornire de impaciuitorism exagerat. Nu gresisem, dar mi-am cerut iertare in acel dezastros pentru mine an 1999. Satisfactie mare pentru pastorul Ilas. Daca avea indoieli, eu i le-am spulberat. Cand iti iertare nu poti fi decat vinovat, nu-i asa? A lua apararea saracilor si a nu da trei luni cotizatie intr-o biserica devine acuzatia primara, totala si insurmontabila: Nu vii la biserica. vii rar! Nu am dat cotizatia suficienta... Am spus ca voi da dublu de acum incolo. O grimasa fericita pe chipul acestui om a inabusit "suferinta" sa de pana atunci: Atunci te primesc inapoi!...
 M-a primit inapoi ca pe o vaca buna de muls, dar iertarea nu a mai existat. Nu mergeam rar la Biserica, mergeam cat de des puteam. Cine nu a lucrat la CFR sa nu ma judece.
 Nu m-ai aveam dreptul sa predic de la amvon. Daca doream o biserica in care sa predic, trebuia sa caut o grota undeva in Muntele Tampa de langa Brasov cum atat de crestineste s-a exprimat ulterior "pastorul" iar vaduvit de trei luni de cotizatie dubla... Si daca nu pot fi iertat, de ce sa continui cu aceeasi oameni?
 De ce sa continui intr-o structura omeneasca? Sa fim supusi unii altora in dragoste, sa ne iubim unii pe altii, sa purtam sarcinile unii altora, sa ne marturisim pacatele unii altora, nu are nimic de-a face cu Credinta: Statut de functionare al Cultului, Regionale, Presedinti, Vicepresedinti, Secretari generali, Trezorieri, Comitete Executive, Comitete de bisericii, Sedinte, Institute, Seminare, Euro pentru a deveni pastori. Diplome, Decizii, Suspendari, Reinstalari, Iertari partiale, Lideri, Cotizatii, Regulamente electorale, Salarii bune, Donatii, Amvoane, Scaune pastorale, Functii, Propuneri, Acuze, Drepturi, Bisericile noastre,... Parca suna a Ana Blandiana cu ce minunatii erau insirate inainte de 1989, cu concluzia ei amara ca credea ca suntem un popor vegetal. Asta pare a fi concluzia la ideea unui popor crestin format din iarba si nu din stejari. De aceea pot cei care au semnat odata cu Securitatea sa nu le fie rusine si sa ne conduca, sa ne de-a sfaturi, sa ne de-a exemple de cat de dezamagitori le-am fost. In timp ce altii au fost gata sa moara pentru Christos! Poate si eu... In timp ce altii ne judecau!...Pentru cea mica eroare, una dintre ele, e ca nu am mai putut si vrut sa le fiu in sistemul lor. Poate nici pastorul Florin nu m-ai poate... E tu, Brute? a intrebat Cultul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu