joi, 20 aprilie 2017

E tu, Brute (Ianovici)?


Când eram încă un copil și apoi tânar, am luat o mulțime de lucruri de-a gata. Nu îmi puneam întrebări acolo unde lucrurile erau clare, chiar, cumva, bătute în cuie. De aceea când am terminat armata, la vreo doi sau trei ani am avut pe inima să merg la Seminar și să slujesc ca păstor într-o bună zi, unde va dori Dumnezeu. Nu sunt un om care să se aprindă ușor, să se entuziasmeze din orice. Ba dimpotrivă. Dar un defect al meu a ieșit mereu la suprafață, eu nefiind conștient decât în ultimii ani de el. Prea repede mă vedeam vinovat. Și prea repede îmi ceream iertare pentru erori ce până la urmă nu țineau de mine. Era, dacă pot inventa un termen "duhovnicesc" nou: un împăciuitorism exagerat. Luam asupra mea greșelile altora, de cele mai multe ori inconștient pentru ca în urma conflictului real sau imaginar să ramână liniște, pace, o lipsă de violență de orice natură.

 M-am simțit relativ vinovat când nu am mai vrut să merg la Seminarul Cultului Penticostal. Mă simțeam lipsit de energia de a continua o luptă ce părea de acum fără sens. Fusesem jignit și mințit în clădirea Seminarului când cerusem formularele pentru înscriere la Examenul de admitere la Institut... Mi s-a făcut rău când am plecat de acolo, cu mâna goală, fără acele documente banale, fără ca domnii aceia, foarte spirituali - în sensul miștourilor ieftine și a disprețului pentru un om tânăr, dar cu o dorință (ne)secată pentru Dumnezeu, să mi le ofere. Venisem de la Brașov până în București pentru a asista neputincios la plimbarea stupidă de la "Ana la Caiafa", de la un etaj la altul timp de o jumătate de oră, pentru ca să vadă, cum s-au exprimat acești domni, ce vreau eu, cu atenționarea din nou foarte spirituală, că a fi păstor nu era o meserie, era o chemare(sic!). Pe care tind să cred că în aceea zi de vineri la ora 10.00, acești frați ai mei o aveau, altfel tind să cred că erau o mână de bieți șomeri, pentru că dacă a fi pastor nu e o meserie, cum atunci niște figuri fără prea multă școală sau măcar bun-simț, mi-au spus, fără să vrea, că nici ei nu aveau servici, ci poate doar o banală chemare la doza de dispreț creștină.
 Am stat încă o jumatate de oră încercând să îmi revin, lângă cheiul Dâmboviței, pe o bancă, de răul și râul produs de ceva o urâțenie incredibilă. A fost primul contact dur cu o lume care nu știam că poate exista, nu aș fi crezut că el, acel rău se poate manifesta într-un univers al credinței creștine. Cu doi-trei ani inainte într-un rău al comunismului mă luptam să îmi păstrez credința creștină într-o armată demonică în care erai urmarit pentru ceea ce era divin în tine. Cum deci, acum, acolo, ajunsesem batjocorit, sfidat, disprețuit, nu de Securitatea care mă urmărise pe mine și familia mea. ci de niște lătrăi penticostali, șefi de Institut Biblic? Care au semnat pacturi cu răul, mulți dintre ei?
 Revenind acasă am așteptat în zadar niște formulare care nu au mai apărut. Atunci, poate prea ușor am renunțat. Dar nu mi s-a parut normal să răstorn munții doar ca să fiu eu păstor cândva. Iar când păstorul Gurau a aflat spre surprinderea sa că renunț, i-am spus zâmbind, cu toate că nu era nimic de zâmbit, că dacă o să fiu păstor vreodată, nu o sa fiu unul "religios", unul instituțional, ci unul cumva laic. Păstorul s-a întunecat la față, fiind dezamăgit, dar în mod sigur ușurat, și cu toate că nu vreau să speculez, avea o mare plăcere să povestească în prediciile lui despre oamenii care îi întâlnise și care îi aduseseră dezămagire, așa că nu cred că al meu caz a fost "iertat" în pildele lui despre dezămăgiri, dezămăgitori și eșecuri. Multe, sincer să cred, pure aiureli. Dar și eu am fost total dezamăgit când am aflat că semnase să fie colaborator al Securității cu niște ani înainte, pe vremea când era student, fără să fie gata să moară pentru Christos mai bine...
                                                                  **********
 Nu mi-am dat seama pe moment, dar cred că într-un fel părăseam un "sistem" religios corupt. Mi-am asumat "eroarea" lipsei de energie, de dorință de a participa la ceva care nu era normal, nu era drept, nu avea o valoare certa. Să ai dreptul să fi păstor pentru că ai studiat ceva din ideile omenești ale unuia sau altuia, ceva germană, ceva engleză, ceva franceză, omiletică, hermeneutică (habar nu am ce înseamnă și nu pentru că mi-ar fi greu să aflu) și alte chestiuni cu nume grecesc, când oamenii au nevoie de mângăiere, de pace, de o adevarată iubire, de pocăință, de Adevăr, mi se pare un timp pierdut inutil. A cunoaște Sfânta Scriptură din tinerețe, sau de când Dumnezeu te cheamă la Crucea Fiului Său, pare mai esențial decât orice. Restul, vorba unui fost președinte român - celelalte sunt vorbe.
                                                                 ***********
  S-a sărit la jugulara păstorului Florin Ianovici. Ca de obicei Cultul Penticostal exact ca și în alt caz celebru, cel a lui Vladimir Pustan, nu ne spune despre ce este vorba. Un păstor are niste abateri, pot fi mici sau mari, e pus sub interdicție, sub o suspendare dictată de instituția religioasă a Cultului, iar dupa o reevaloare de rahat, i se ridica suspendarea, dar nu și mare parte din sancțiuni. Pe YouTube circulă tot felul de declarații acuzatoare(a băut - Christos a băut, după părerea unora mult, foarte mult), fără ca să înțelegem bine ce se întâmplă. Și tind să fiu de partea lui Ianovici nu pentru că nu e posibil să fi greșit, ci pentru că o acuză pusă pe Internet nu poate fi de la Dumnezeu, atât timp cât cea mai mare instituție care trebuie să știe și să judece, nu e Internetul și nu e Cultul, ci Biserica, dincolo e un neant, prieteni. Ea poate decide cum trebuie să acționeze asupra unui om, indiferent dacă este păstor sau nu. Tragedia apare în momentul în care peste păstorul unei biserici pare să fie Conducerea Cultului sau eventual, a Regionala zonei de care aparține. Evident că e fals, pentru că construcția scripturală nu implică un șef în biserică - acolo erau prezbiterii, care nu aveau funcții de lider (urăsc acest cuvânt ce a înlocuit cuvântul de slujitor!), ci batrănii ar fi decis în cadrul bisericii locale soarta unui alt creștin, fie chiar aflat până atunci în ceata aceea a bătrânilor (prezbiterilor).
 Daca Pavel avand un caz urat in Corint spune ce se intampla cu subiect si predicat, mai ales pacatul pentru care este foarte indignat, conducerea Cultului ne "menajeaza". Asa incat credinciosii ajung sa se imparta in doua tabere, fara ca vreuna sa inteleaga tot ce se intampla si fara sa ajunga sa de-a lovitura de gratie celeilalte, de regula pe baza acuzelor si apararii mai bine ticluite aruncate pe internet (de-a lungul unor saptamani pana stirea se invecheste) unde se spala rufele murdare dintre cel acuzat/iertat si nu prea/demisionat si Cultul/acuzat/acuzand in continuare.
 In revista Magazin de acum vreo treizeci de ani erau cel putin doua pagini in care se combatea "misticismul". Religia era privita ca o chestiune retrograda, nu era sedinta, plenara, congres sau orice ii placea PCR-ului sa inventeze, sa nu se combata obscurantismul religios. In revista Magazin care oricum era plina de minciunii prin articolele scrise, fantasmagorice unele dintre ele (orasul chinezesc cu mii de oameni care li s-a pus o cupola de sticla, copilul chinez care vedea in raze X etc.) dar care promova "stiinta", un "apologet" al ateismului bine platit, Victor Kernbach, spunea fara sa intentioneze, sa ii laude pe penticostali, ba dimpotriva, ca erau cei mai apropiati de Sfanta Scriptura. Cu toate acestea nu inteleg de ce dupa Revolutia din 1989, anumite idei daca tot ne doream sa fim atat de aproape de Biblie, nu au disparut. As putea admite existenta Cultului ca o forma de aparare extrema, in timpuri extreme, fata de un sistem dictatorial extrem, cum a fost cel comunist, cu toate ca prin Cult bisericiile puteau fi mai usor controlate si asta s-a si vazut. De ce nu s-a pus problema desfiintarii Cultului Penticostal? Daca latura duhovniceasca a Bisericii este lasata de-o parte, atunci da, este necesara o structura politico-religioasa care sa controleze si sa pastreze valorile traditionale penticostale. Daca Biserica este totusi a lui Christos, atunci avem, fara doar și poate, un sistem identic cu blamatul sistem bicefal catolic. Cultul decide precum Christos, Cultul decide precum "Urmașul lui Petru" de la Vatican. Dar nu neaparat invers.
 Situatia lui Ianovici e cumva asemanatoare cu a mea. Nu am greșit cu nimic, Domnul îmi este martor! Dar am avut aceeași pornire de împăciuitorism exagerat. Nu greșisem, dar mi-am cerut iertare în acel dezastros pentru mine an 1999. Satisfactie mare pentru păstorul Ilaș. Dacă avea îndoieli, eu i le-am spulberat. Când îți  ceri iertare nu poți fi decât vinovat, nu-i așa? A lua apărarea sărăcilor ( paradoxal sunt la fel acum si acum reprezentant al angajatilor unei firme mari), nu da trei luni cotizatie într-o biserică ce devine acuzatia primară, totală și insurmontabilă: Nu vii la biserică, vii rar! Nu am dat cotizația suficientă... Am spus că voi da dublu de acum încolo. O grimasă fericită pe chipul acestui om a înăbușit "suferința" sa de pînă atunci: Atunci te primesc înapoi!...
 M-a primit înapoi ca pe o vacă bună de muls, dar iertarea nu a mai existat. Nu mergeam rar la Biserica, mergeam cât de des puteam. Cine nu a lucrat la CFR să nu mă judece.
 Nu m-ai aveam dreptul să predic de la amvon. Dacă doream o biserică în care să predic, trebuia sa caut o grotă undeva în Muntele Tâmpa cum t de crestineste s-a exprimat ulterior "pastorul" iar vaduvit de trei luni de cotizatie dubla... Si daca nu pot fi iertat, de ce sa continui cu aceeasi oameni?
 De ce sa continui intr-o structura omeneasca? Sa fim supusi unii altora in dragoste, sa ne iubim unii pe altii, sa purtam sarcinile unii altora, sa ne marturisim pacatele unii altora, nu are nimic de-a face cu Credinta: Statut de functionare al Cultului, Regionale, Presedinti, Vicepresedinti, Secretari generali, Trezorieri, Comitete Executive, Comitete de bisericii, Sedinte, Institute, Seminare, Euro pentru a deveni pastori. Diplome, Decizii, Suspendari, Reinstalari, Iertari partiale, Lideri, Cotizatii, Regulamente electorale, Salarii bune, Donatii, Amvoane, Scaune pastorale, Functii, Propuneri, Acuze, Drepturi, Bisericile noastre,... Parca suna a Ana Blandiana cu ce minunatii erau insirate inainte de 1989, cu concluzia ei amara ca credea ca suntem un popor vegetal. Asta pare a fi concluzia la ideea unui popor crestin format din iarba si nu din stejari. De aceea pot cei care au semnat odata cu Securitatea sa nu le fie rusine si sa ne conduca, sa ne de-a sfaturi, sa ne de-a exemple de cat de dezamagitori le-am fost. In timp ce altii au fost gata sa moara pentru Christos! Poate si eu... In timp ce altii ne judecau!...Pentru cea mica eroare, una dintre ele, e ca nu am mai putut si vrut sa le fiu in sistemul lor. Poate nici pastorul Florin nu mai poate... E tu, Brute? a intrebat Cultul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu