Probabil ca daca as fi un filosof, ideile exprimate ar veni de undeva de sus spre vai, dinspre culmi spre campii, unde semanand semintele culturii, valorii, intelepciunii, nu ar trebui prea mult timp sa vad verdele recunoasterii si recunostiintei inaltandu-se din solul imaculat al unui pamant uscat, dar pliabil pentru orice forta ce se transcede in bine, valoare, adevar. Sau o afirma. Caci traim nu doar masurand faptele, ci mai ales afirmatiile, tendintele, crezurile. Le cernem prin sita cunoasterii si le dam verdicte bazandu-ne pe futurologice sperante. Daca ni se spune ca iarna va fi foarte rece cu temperaturi de -30 de grade Celsius, vom crede, mai ales ca eleganta meteo care ni se reveleaza nu mai afirma ca aceasta iarna va fi cea mai rece din ultimii cinci mi de ani, pentru ca ceea ce Centru doreste e nu doar bruscare mintii, ci mai mult de cat orice, ducerea acesteia in zona unei normalitati desavarsite, aceea ca daca vrem sa scapam, a plati cat nu se cere sau chiar mai mult, devine o necesitate, mai mult decat o datorie.
Sigur putem intelege necesitatea sau datoria din punct de vedere al vietii. Ambele sunt necesare supravietuirii. Sau asa credem. Nu conteaza cat timp ambele sunt valabile. Poate fi vorba de minute sau decenii. Putem traii cu ambele in vedere, o viata intreaga. ICand jocul s-a terminat, cu toata durerea recunoscuta a finalului, putem crede ca datoria facuta cum ni s-a cerut a nascut Victoria. Implinirea de pe patul de moarte, poate transcede un final care este mereu sumbru. Ne-am castigat mai mult decat orice dreptul de a fi pe patul de moarte, acasa, langa cei dragi, iar acest raspuns fata de existenta, da, poate darui o satisfactie aparte. Cu toate ca finalul nu pare a fi egal pentru toti, in special pentru cei care au simtit ca au datoria de a ilumina de la familie la societate, dand cu barda intr-o divinitate negata.
Era o piesa de teatru, am vazut-o acum cativa ani, despre un primar comunist (interpretat de Amza Pellea) ce se lupta cu cei de la Centrala sau Minister sa nu-i distruga dealul din apropiere, in fortata industrializare, o nebunie bolsevica inspirata de URSS. Nu putea lua, acest primar, legatura cu aia din minister sau centrala ca se trezea ca oamenii importanti de acolo erau mult mai preocupati sa il injure sau sa-L blesteme pe Dumnezeu minute intregi. Era una din datoriile de capatai ale liderilor sau oamenilor simplii, comunistii sa se lupte cu o Fiinta despre care nu credeau ca exista! Pierdeau timp ca sa jigneasca un fantastic Dumnezeu, in timp ce poporul astepta rezultate de la ei!
Am ramas siderat! Dumnezeu care nu exista, aparea in piesa comunista, dar cumva exista. Cum sa spui ceva despre un personaj care nu exista in piesa, dar are un nume si esti suparat pe El, Adica Iehova trebuia sa fie luat in batjocura, fiind pe langa altii, un personaj ce nu apare. Era Ala injuratul! De ce sa injuri Nimicul, e o intrebare ce se dovedeste retorica. Sau asa ar trebui sa fie! Idioti!...
Dar sunt si alt tip de idioti! Cei recunoscatori! Acelasi Pellea spune intr-un monolog prin 1972, avea sub 50 de ani, ca e multumit si bine! Era sanatos, iarna fusese blanda prin Oltenia, totul pare ca e bine. Cum sa nu fi recunoscator! Te-ar bate Al de Sus! A! stai ca am zis ca EL nu exista decat pentru injuraturi! Interesanta existenta! Dar daca o existenta, sub orice forma este sau devine ori e o recunoscuta traire, nu e o incredibila substanta de a fi si in a fi?
********************************
De cativa ani in cinematografia americana sunt trasate linii clare: despre homosexuali numai de bine, despre crestinism numai de rau, despre musulmani tot ce e mai bun pe lume, despre familie ceva relativ, mai bine lipsa, sexul e bun, rugaciunea e rea, violenta e excelenta, infranarea poftelor - o idiotenie... Dar suntem recunoscatori, cu totii! Ca mancam un curcan, un pui sau o vrabie! Lumea, pe langa pasari, e formata din recunostinte vagi sau mai bine spus, imposibile! Hussein Obama era si el recunoscator, dand tonul recunostiintei spre neant! Sunt recunoscator! zicea un prost mai deunazi... Nu mai fiti oameni buni recunoscatori pana nu recunoasteti! Pe Cel PreaInalt! Lui trebuie sa ii fim recunoscatori si datori nu neantului si prostiei noastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu