Sacrificiu=iubire?

 Bisericiile se gasesc într-o ambianță de depresie și dezbinare provocată de necunoașterea Scripturii, lipsa de viziune și a unei conduceri proactive. Partea cea mai rea este că nu mai știu ce sunt și ce reprezintă...deși, Cristos a spus:"Îmi voi zidi Biserica, iar porțile Locuinței Morților n-o vor birui!" spune într-o dimineață de martie, pastorul Samy Tuțac, cu o anumită amărăciune. Îmi place de acest pastor, mie căruia nu îmi plac preoții (neo)protestanți, (pentru că nu-i prea găsesc în Sfânta Scriptură).



 Îi răspund: Biserica a copiat modelul lumesc al instituțiilor. Există Culte, Statute ale acestor Culte, Președinți de Culte, Vicepreședinți, Secretari Generali ai Cultelor, Trezorieri (sic!), membrii ai bisericilor, Registre în care sunt trecuți membrii bisericilor, cotizații cu care se plătesc membralități, în cadrul locașurilor de cult, cu toate că nu vedem nici o poruncă în Noul Testament pentru construirea unor clădiri speciale, în care persoanele doritoare să se închine și atât, ședințe ale conducerii Cultului și bisericilor locale, Comitete de conducere al bisericilor locale etc. Cultele devin un instrument politico-religios de separare al creștinilor (unii sunt cu Apolo, unii cu Chifa, unii cu Pavel, eventual, unii cred că sunt ai lui Christos). Creștinii adevărați nu ar trebui să fie separați de păreriile diferite despre ceva, atâta timp cât avem o părere identică despre acel Cineva care a murit și înviat pentru noi! Mântuitorul ne-a dat o singură poruncă nouă, să ne iubim unii pe alții cum ne-a iubit El, pe care, de regula, o eludăm, aducând în locul ei zeci și sute de porunci omenești cu iz religios, crezând că e prea puțin ce a cerut El! Așa reusim să înălțăm ziduri între noi și în inima noastră! 

 Tendința omenească este mereu să se concentreze pe lucruri fără valoare, fleacuri, care îi dau un sentiment de liniște. Plătesc mult din pungă, deci, Dumnezeu îmi este dacă nu dator, cel puțin binevoitor! Dacă nu, ghinion!
 Biserica ar trebui sa fie născută din iubire, din durere, din suferință... Christos i-a încredințat lui Petru o piatră, o temelie, o bază...
 Mă gândesc des la singura și intensa poruncă a lui Isus Christos pentru noi: să ne iubim unii pe alții cum El ne-a iubit pe noi! Cât de puțin și atât de total, ni se cere. Am prefera, fiind carnali, porunci carnale: joia să te lovești peste degetul inelar două ore, marți să mergi peste 30 de kilometri pe jos, fără să bei un strop de apă, luni lovește-ți picioarele de pietre ascuțite 35 de minute!... Nu mânca în luna martie ceva dulce, nici măcar un fruct, că este post. Nu te spăla sâmbăta ca e ziua Sfintei Sâmbătă, aia pe care o vezi în Făt-Frumos din Lacrima lu Eminescu sau Creangă!... Nu fă sau fă, chestii dincolo de uman!...

... Suferă! Asta e mântuirea ta!... Piatra lovita, kilometri inutili, postul de dulce sau negru pe care nu-l înțelegi, te vor duce în sânul lu' Avraam!

 Mă uit la mine însumi și îmi dau seama că trebuie să fiu nebun și prost să cred că raiul se câștigă cumva cu bani, cu idei plăcute, cu șmecherii religioase, cu posturi seci și reci... Cu niște preoți plătiți generos, după finalul partidei, finalul jocului, când ticăloșii pot fi plătiți să schimbe regulile și/sau scorul, unui meci terminat demult!

  Iubirea înseamnă sacrificiu! Sacrificiul însemnă iubire!  Dacă Biserica suferă, e pentru că nu mai știe ce este sacrificiu. A te uita pe tine însuți înseamnă să te dai la o parte ca toți să-L vadă pe Christos! Nu să-L dai pe El de o parte, ca toți să te vadă pe tine.