Fiti oameni!

Fiti oameni!

"Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!"              1 Corinteni 16:13

 Tindem sa credem ca orice am face suntem oameni. Adica, cum sa nu fim, daca ne-am nascut in rasa umana? Cum ar putea sa aiba cineva un dubiu mai de neinteles decat acesta. Daca ma indoiesc, daca cuget, nu asta imi valideaza calitatea mea umana? m-ar mustra un Descartes.

 “A fi om e lucru mare!...” spunea, insa, odata, o strofa dintr-o poezie. Si daca stam sa o analizam e posibil sa-i dam dreptate. Dincolo de ce ar spune o sumedenie de rationalisti.

Recunostiinta si datorie

 Probabil ca daca as fi un filosof, ideile exprimate ar veni de undeva de sus spre vai, dinspre culmi spre campii, unde semanand semintele culturii, valorii, intelepciunii, nu ar trebui prea mult timp sa vad verdele recunoasterii si recunostiintei inaltandu-se din solul imaculat al unui pamant uscat, dar pliabil pentru orice forta ce se transcede in bine, valoare, adevar. Sau o afirma. Caci traim nu doar masurand faptele, ci mai ales afirmatiile, tendintele, crezurile. Le cernem prin sita cunoasterii si le dam verdicte bazandu-ne pe futurologice sperante. Daca ni se spune ca iarna va fi foarte rece cu temperaturi de -30 de grade Celsius, vom crede, mai ales ca eleganta meteo care ni se reveleaza nu mai afirma ca aceasta iarna va fi cea mai rece din ultimii cinci mi de ani, pentru ca ceea ce Centru doreste e nu doar bruscare mintii, ci mai mult de cat orice, ducerea acesteia in zona unei normalitati desavarsite, aceea ca daca vrem sa scapam, a plati cat nu se cere sau chiar mai mult, devine o necesitate, mai mult decat o datorie.