Să nu vă supărați, vă rog, dar Dumnezeu există!...

Andrei Pleșu spunea acum câteva zile într-un dialog televizat cu Cristian Tudor Popescu că cei ce au convingeri înlătură necesitatea de a avea principii, etică sau morală...Gândindu-mă la ce spunea acest valoros om de cultură cred că convingerile nu se formează pe baza a ceea ce primești din exterior, a ceea ce observi dincolo de tine, ci este o parere ce o framânți, o coci în interior până iese ceva din care te hranești o viață întreagă. Nu poți să schimbi convingerile cuiva; ele sunt betonul construcției sale interioare. Nu e nevoie de nimic sau nimeni dacă le știi pe toate dinainte. Trebuie doar să ai o audiență suficient de naivă care să aibă aceleași convingeri. Sau temeri.


 Observ din nou un atac concentrat asupra creștinismului: ieri văd pe un site de știri clar exprimat că nu există nicio dovadă a existenței lui Isus Christos. O temă foarte veche și în mare parte abandonată, căreia i se dă o poleială nouă. E simplu: spui că nu sunt dovezi, iar dacă cine crede altceva, i le ceri să ți le arate...Cât e de banală și ucigătoare negația! Nu e dom'le nimic, numa' proștii mai cred la ora actuală! Ăia inculți care nu au citit nici o carte la viața lor!...
 ...Azi dimineață citesc că Stephen Hawking, într-un nou interviu dat de această dată unei publicații spaniole, spune: ''Înainte să înţelegem ştiinţa, era normal să credem că Dumnezeu a creat Universul. Dacă Dumnezeu ar exista, am şti tot ce ştie Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu există''. Raiul este în accepțiunea sa "un basm pentru cei care se tem de întuneric.''. 
 Ceea ce remarc de câțiva ani este că omul de (ne)știință nu a mai descoperit nimic. Dar de ceva ani apare public sau iși găsește câțiva ziariști încă interesați de el, pentru a-și exprima convingerile. Aproape că mă cutremur cand văd cum acest om cocârjat de boală, dar imens și hidos în aroganța și trufia cu care tratează ideii despre care nu are habar. Până și știința care îi este zeu și îl hrănește, îi apare acestui sinistru individ ca un Demiurg ce se poate cântari și măsura, ivit doar pentru el din neant. El este cel ce ințelege știinta. El și alți câțiva ca el. Nu aflăm momentul sacru în care știința a fost ințeleasă, presupunem că undeva în zilele noastre, de când cosmologul este pe acest pământ, căci ea nu pare a fi fost înțeleasă corect acum să spunem 100 de ani, altfel Einstein ar fi gândit la fel de clar precum englezul.
 Dar ce te faci, dacă acestei omenirii i se va îngădui să mai existe mult timp de acum încolo, când cineva va citi textele lui Hawking peste 500 de ani? Cum credeți că v-a fi percepută aroganța acestui om de știinta? Probabil că oricine va citi cele afirmate de el, în lumina avansului știintific de atunci va avea în cel mai draguț caz, un zâmbet ușor ironic, de ințelegere, ca atunci când auzi spusele naive ale unui copil de trei ani despre Univers. Știinta pe care o înțelege Hawking, acest om considerat cea mai luminata minte din Univers...Căci știnta e ceva mereu modificabil, iar peste cinci veacuri, poate cam tot ce se știe azi va fi diferit față de azi! Iar știinta înțeleasă azi de fizician va fi poate total diferit...Și atunci unde este in timp este momentul când știința va fi înteleasă în momentul ei real, adevarat? Iar dacă ea va fi percepută vreodată corect ce va spune eaîn primul rând? Că nu exista Dumnezeu? Mă indoiesc!
 (Acum vreo 150 de ani un alt fizician spunea că nu ar mai fi nimic de descoperit în lume. Gata! Se terminase! Un alt isteț care vedea știinta la final, în pleninitudinea ei și care o ințelesese cumva pe toată, în sfârșit! Restul erau vorbe!... Sau tacere!...)
 Dar argumentul zdrobitor al lui Stephan Hawking în privința (in)existenței lui Dumnezeu este că dacă Acesta ar fi existat, am fi știut tot ce știe El(sic!). Eu mergând mai departe cu acest sublim raționament spun că, în realitate, Stephan Hawking nu există, pentru ca eu nu știu tot ce știe el. Și eu de asemenea nu exist, pentru că dvs. cititorii mei nu știți tot ce știu eu, inclusiv ce scrie în această postare înainte de a o fi citi. Și așa mai departe până când te intrebi cine există, de fapt, desigur cu excepția omului științific, care e totuși foarte convins de propria sa existență.
 Într-un fel îi inteleg poziția sa. Se apropie de un final și își dorește un soi de liniste față de ceea ce ar putea fi dincolo de moarte. Astrofizicianul e clar conștient de sfârșit, dar nu are voința și capacitatea de a nu mai apela la convingeri, ci a analiza sincer realitatea în care trăiește, pe care creștinismul atât de blamat, o oferă. Preferă să se înfunde în negație, și să nu de-a nici o șansă altei variante. De la un om ce nu excludea acum 20 de ani pe Dumnezeu din ecuație, acum când activitatea sa de cercetare s-a redus la zero, a descoperit că se poate trăi și făcând pe filosoful. Iar a nega e întotdeauna cea mai facilă parte a oricarui idee, atunci când te confrunți cu ce nu îți place. Bineînțeles ca aș putea la rândul meu sa fiu acuzat că mă alimentez din convingeri, ceea ce nu ar fi adevărat, pentru că eu mă hrănesc nu din cele dospite în ființa mea, ci din credință, această capacitate unică de a vedea dincolo de situați, de împrejurări. Eu nu mă uit la vârsta mea, la inutilitate și încăpățânându-mă să rămân la fel, să prefer să înalț un zid opac între mine și Dumnezeu. Sau să filozofăesc spunând, precum acest (ne)iubitor de înțelepciune acum vreo trei ani, că filosofia e moartă. Înseamnă doar că cred că sunt vii doar ideile mele filosofice, nu și ale altora. Exclud totul punându-mă pe mine unicul, singurul, cel ce are dreptate, cel ce are sens, în convingeri mele, drept normă, drept STAS...Exclud orice principiu pentru a deveni eu însumi principiu! Și nu contează de câte ori m-aș contrazice pe mine însumi atât timp cât nimeni nu îmi reproșează asta!
 Raiul este un basm pentru cei cărora ce le este frică de întuneric, mai crede astrofilosoful de doi bani. Ce faci atunci cu iadul? Este el basmul celor ce se tem de lumina? Probabil! Fiind un curajos în privința întunericului, dar înspăimantat de lumina, Stephen Hawking pare a alege cinstit măcar în acest punct: iadul! Și asta mă face să cred că în rai sau in iad se va ajunge mult mai ușor decât poate ne închipuim - nu pe baza unei dure și nemiloase pedepse divine - ci pe baza unei proprii și sincere alegeri. Și atunci cei care cred în Dumnezeu, dar nu pot crede in iad, nu mai pot gândi că a afirma existența locului de pedeapsă veșnic este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Așa cum nici liberul-arbitru nu este o blasfemie, cu toate ca cei mai mulți oameni aleg în viață să facă rău.
 Luând contact cu știrile acestei lumi nebune, mai văd cum acea organizație blestemată numită Statul Islamic ucide tot ce nu convine convingerilor sale, răstignește creștini, ii decapitează, îi alungă, le distruge tot agoniseala de o viață...Pentru ce? Dacă Christos nu există, așa cum un om român  vrea să ne convingă neaparat prin articolele de pe site-uri de știri, de ce această nebunie? Dacă dumnezeul acestei lumii nu există, de ce acești devotați supusi ai lui ucid creștini în special? E vorba despre ce afirma religia evoluției, de instinctul celui mai tare, de supraviețuirea speciei celui cu arme în toate buzunarele? Dacă totuși, prin absurd ființa umană are alte raționamente, alte convingeri, alte necesități de satisfacut decât al animalului fioros din junglă care ucide ca îi e foame, ce ne poate spune aceasta?...
  Despre minuni? Evident cele biblice sunt din nou cele mai blamate. Curajul detractorilor se oprește aici...Cum să spui urmașilor lui Mahomed, profetul principal al lui Allah, că acesta nu a zburat prin văzduh pe măgărița sa și că nu a tăiat Luna în doua cu degetul și apoi a lipit-o la loc? Are cine acest curaj? Bineințeles că nu! Pentru că Mahomed nu a fost Prințul Păcii. El nu a murit răstignit pentru nimeni. Iar urmașii lui dornici de 72 de fecioare în Paradisul islamic, sunt gata de a ucide pe oricine li s-ar împotrivi sau ar gândi altfel... Stephen Hawking nu are curajul să le spună aceste lucruri mahomedanilor. El are treabă doar cu creștinii!...
 A spus cineva că lumea nu l-a avut pe Confucius, pe Buddha, pe Mahomed, că Moise nu a existat cu toate că nu sunt siguri unii istorici evrei că regele David a existat (sic!) - o chestiune care iL atacă din nou pe Isus Christos, Fiul lui David?... Dar Domnul Isus pare a fi pentru multi un personaj mitic! Bineințeles! El este nu doar un Personaj aparte al Istoriei, Supra-natural prin ființa Sa divină, ci pentru firea umană Anti-natural. E greu opentru om să accepte supranaturalul, dar e imposibil să accepte antinaturalul propovăduit de Fiul lui Dumnezeu. Isus Christos cel (in)existent spune: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două,[...] iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc... Ce poate fi mai putin supranatural decat atat, dar absolut total antinatural decat aceste cerinte pentru cei ce il urmeaza?
 Daca Dumnezeu nu există, dacă nimeni nu a fost trimis aici pe acest pământ de El, dacă minunile nu se întâmplă niciodată, atunci probabil că noi, creștini sunt cei mai înșelați. Suntem toți morți în păcatele noastre, făcând aceleași lucruri ticăloase de când ne știm continuându-le până la moarte, cu mici variații pe aceeași temă tragică, iar cei din Orientul Apropiat ce iși întind în fața criminaliilor musulmani mâinile și capetele pentru a fi uciși în Numele lui Christos sunt niște proști. Dar de când încerc să înțeleg și eu ceva din lumea în care trăiesc, am observat că se moare foarte greu in numele adevărului, dar niciodată in numele minciunii. Așa că moartea primilor apostoli, ce au știut clar și siguri Adevărul, ar deveni singura excepție de la regulă, dacă nu cumva este singura regulă de la excepție.
 Și totuși Dumnezeu există, iar dacă nu îmi spune El tot ce știe, căci El nu e om, iar eu nu sunt Dumnezeu, nu pot înțelege tot, chiar de mi-ar fi spus, sunt om, fărâmă, un boț de humă, văzând acum ca intr-o reflexie a oglinzii, dar mai târziu voi înțelege mai mult, dar sunt sigur că nu tot, dar asta nu mă va face să fiu neînsemnat sau fără valoare, ci un umil slujitor ce reușește să iși vadă vârful nasului, înainte de a crede că vede capătul Universului! Și poate e bine ca în viața fiecărui om să fie așa și nu altfel! Și încă ceva - nu cautați la capătul Pământului argumente pentru apărarea credinței creștine - cei ce ne urăsc ni le vor dărui gratis! Chiar dacă au senzația că le știu pe toate!