Sfânta Scriptură ne învață să nu ne facem robi oamenilor și să nu datorăm nimanui nimic...Cui îi datorăm ceva să îi dăm degrabă acel lucru. Să dăm Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al Lui. Însă de prea multe ori am crezut că Cezarul ne da el, cu mână largă, fără să mai ceară înapoi de la noi. Iar pe Dumnezeu L-am închis în biserici, vorba lui Nicolae Iorga, ca în afara lor noi să putem face tot ce dorim. Dar lucrurile niciodată nu stau atât de roz. Nu închidem și nu deschidem noi! Dar la final vine nota de plată. Și când aceasta vine se poate dezlănțui nebunia. Căci Europa nu iși împarte averea fiilor și fiicelor sale, pur si simplu... Că nu e Tatăl Risipitor, cum îl definea acum mai mulți ani, un evanghelist, pe Tatăl Fiului Risipitor...
Cei mai mulți greci au simțit ieri o stare euforică: Na! că le-am arătat noi ăstora din Europa!... Na! că de acum încolo fie pâinea cât de rea, tot mai bună e când nu mai dăm un ban înapoi!... Grecia a îngenunchiat Europa!... Germania este înfrantă de Grecia după aproape 75 de ani de umilință!... Panzerul german sfăramat de stânca elenă!...Ne-am luat revanșa!
Atena poate de acum încolo sărbatori! Nu au cu ce, da' au cu cine! Cu ăia care cred ca pot trăi pe datorie la nesfârșit!... Cu bănciile închise și falimentare, cu magazine golite de alimente și produse de strictă necesitate, fără bani în buzunar, grecii pot simți bucuria eliberării de jugul creditorilor fascistoizi! Evident asta nu-i va face să schimbe balanța în favoarea lui Dumnezeu. Nu vor mai da cezarului ce este al lui, dar nici nu vor încerca sa îi dea lui Dumnezeu ceva mai mult decât până acum. Ba încă șeful Bisericii Ortodoxe a afirmat și a îndemnat înainte de Referendum să se voteze cu DA, dintr-un calcul rece: premierul Tsipras e un ateu convins, un om pe care biserica îl simte ca pe un ghimpe, iar averiile Bisericii păstorite de Ieronimos al Atenei, sunt impresionante. Dacă situația va deveni explozivă și e sigur că se va întampla mai devreme sau mai târziu, vor fi foarte tentante. Biserica Ortodoxa greacă s-ar putea sa nu mai fie ce a fost odată.
Grecul obișnuit, cu stomacul semi-gol, dar învățat cu demonstrații violente, când va vedea venind ANAF-ul grecesc, nu va face zid de apărare în fața unei biserici ce e ruptă de suferința poporului și care a beneficiat de miliarde în toate perioadele și regimurile secolului XX, într-o existență ce nu își are sensul nici în fața Cezarului, dar nici înaintea lui Dumnezeu. Nu știu cât vor pierde băncile grecești și străine în Elada, dar bisericiile ce nu iși mai îndeplinesc demult destinul dorit de Christos, îmbogățindu-se peste măsura material și sărăcind nespus spiritual, fără vreo scuză înaintea Cerului și a oamenilor, vor dispărea. Dacă inițial Biserica a fost un altar al sacrificiului interior și personal, acum devine altarul sacrificiului pentru alții, pentru cei ce nu se pot împotrivi, pentru sărac, văduvă și orfan. Iar când biserica devine asta, nu e mai diferită decât cârciuma sau cazinoul ce vinde licori amețitoare și iluzii...
Bucuria "învingătorilor" se va termina curând. Magazinele nu vor fi mai pline, banii nu vor fi mai mulți. Patriotismul grecesc la fel ca mai mereu, prost înțeles de la început pânâ la sfarșit, va apărea exact cum îl definește cu cinism Oscar Wilde, ca fiind virtutea vicioșilor...Va urma trezirea dintr-o beție prostească, o mahmureală dureroasă, sufocantă, care va fi urmată de mai multa săracie și mai multă deziluzie. Ideea că poti fenta Cezarul și să nu îi mai dai nimic va fi urmată de tragica conștientizare că a te face rob omului și banilor vine cu o notă de plată cu dureri enorme. Nici măcar sinceritatea și părerea de rău nu ajută aici. Ajută înaintea lui Dumnezeu, dar nu înaintea omului! Și cine citește Noul Testament, va înțelege că ceea ce ne oferă Dumnezeu e o a doua șansă! Esența Bibliei - Pilda Fiului Risipitor - ne creionează un Tată ce îi oferă încă o posibilitate copilului său de a îi fi din nou Fiu. Troica euro-atlantică, această tumoare a lumii, ce vrea doar bani de la toți și de peste tot, oricât zice că ar iarta din datorii, nu va uita. Înrobirea a tot și toate e ceea ce o animă. Ea este acel locuitor al țării unde a poposit tânărul risipitor care îl vede ca străin. Nu își aduce aminte de ceea ce a câștigat când acel neînțelept a risipit cu prietenii săi. Când s-a ajuns la fundul sacului, doar porcii murdari și roșcovelele puține au mai fost darul pentru cel ce strălucise odinioară...
Șansa Greciei e Dumnezeu. El oferă o a două șansă! Ba chiar și o a treia. Nu doar un fals al treisprezecelea salar sau al pai'șpelea! Pe care să le plătești înapoi nu cu 15-20 de salarii reale, ci cu 15-20 de ani de suferință!
Prostia Greciei e că încă crede că își dă singură șanse! Șansele sunt date sau anulate de cei mai mari! Democrația se estompează când economia decade. Naționalismul și discursurile ori acțiunile patriotarde cresc în intensitate atunci când există nesiguranța zilei de mâine. Ele sunt direct proporționale. Dar din păcate în spatele cortinei, a scenei bine puse la punct, e doar locul gol, buruienile ce cresc haotic. Aia e Republica Elenă reală.
Dar Grecia are totuși o șansă! Cu Dumnezeu! Evident că nu cu Merkel sau Hollande, nu cu Obama! Nu cu Putin, care probabil că în vremuri mai bune le-ar fi oferit o (di)soluție grabnică, o posibilitate aproape sovietică de a lovi în sancționara UE și în SUA! Toți și-au dovedit neputința și doza de (in)diferență. Diferența a fost uneori când scaunele au trepidat ușor, la un posibil tsunami venit din Marea Egee... Doar atunci și niciodată mai mult decât o vibrație... Dacă în serialul Madame Secretary, președintele fictiv de acolo îi presează la extrem pe liderii europeni pentru a ajuta Grecia, liderul real din America e interesat de orice, dar nu de Grecia sau Europa. Preferintele sale se îndreaptă spre NSA și spionatul cetățenilor SUA, a aliaților din toată lumea, dar mai ales a celor europeni, a iubitului de minorități sexuale, spre un eșuat Obamacare și alte aiureli, pe care acest fad președintele le-a plimbat în cei șapte ani ai mandatului său. Le ia pe toate rând, fara să aiba viziunea zilei de măine, ca să nu mai zic de ideea ce va face el și SUA peste o lună. Un presedinte mai slab, nu a avut America în toată existența ei. Bine că a luat Nobelul pentru pace, că altfel ar fi luat Oscarul pentru cel mai bun actor.
Dacă Grecia se va întoarce din drumul ei, nu bucuria nădejdii că nu va mai plăti niște bani, ci bucuria speranței cu Christos o va umple. Nu hambare pline, turism și măsline la greu, din care să dea creditorilor, ci dacă Dumnezeu va fi bucuria sinceră a ei, atunci există o a doua șansă. Sau a treia. Nu iluziile Troicii, ci adevărul Sfintei Scripturi o va anima... Christos în voi nădejdea slavei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu