Nu sunt un teolog, nu sunt un blogger înscris, cu acte în regulă, ca să spun așa. Încerc să văd și eu câte ceva din Universul în care trăim, din lumea asta... Îmi aduc aminte de ce posta un blogger de top acum câteva luni, apăsător excelent de taste, dar cu banii mulți luați pentru asta, că la subsolul casei sale, după ce a schimbat geamul cu unul termopan, era curent, aerul pătrundea mai abtir decât înainte. Iși postase niște imagini cu respectivul geam, pe blog, descriind cu lux de amănunte, necazul ce-l lovise. Căci, nu-i așa? toți eram interesați de geamul de la pivniță. Acest om era plătit bine să ne descrie problemele casei sale, a curții sale, a oricărei situații ce se ivea în tinda și viața sa. Un Truman Show care însă nu era live si nici televizat, ci rostit pe tastatură de un individ care le știa apăsarea.
Îmi este greu sa formulez povești în care eu sunt important, în care viața mea este esențială pentru cititori mei, în care geamul de la baie sau subsol devin subiect de maximă importanță. Pentru că eu nu sunt important, pentru că Isus Christos este pentru fiecare dintre noi important. Ne place să discutăm idei despre casă, politică, ce mai zice strada, ce se mai schimbă la aprozar, noutăți, idei, formulări stupide, absurdități. Și parcă din nou Ana Blandiana are doza ei de adevăr spunând în aceea frumoasă poezie, că suntem un popor vegetal. Sau nu! Poate că dimpotrivă!... Căci zilele acestea am demonstrat noi ca popor că ne putem revolta împotriva minciunii, șantajului, șpăgii murdare, a acelor personaje care conduc țara asta fără vreo apăsare.
Sunt supărat, indignat chiar, în continuare pe pastorul Cristian Ionescu din Chicago, un om altfel excelent, deosebit, un blogger valoros și respectat, cât îl pot eu cunoaște de aici, și pe acela din Suceava, nu știu cum îl chemă, păstorul care i-au făcut favoarea unui Ponta Viorel Victor, să îi de-a microfonul pentru un "salut" în mijlocul unei nunți creștine penticostale. Evident dacă eu sau dvs. a-ti intra in bisericile lor nu ne-ar fi date microfoanele pentru un salut, chiar daca nasterea din nou ar prevala in fata locului ocupat in politica. Nu zic ca il dispretuiesc pe Ponta. Cred ca a facut si lucruri bune. Despre care poate istoria il va arata asa cum a fost el, cu bune și rele...Îl apreciez și pe Emil Boc, un nepriceput în ale economiei și conducerii unei națiunii, dar care întâlnindu-se cu un bolnav creștin ce era pe un pat de spital, i-a spus că Biblia și Dumnezeu ne pot ajuta să scăpăm cu bine din atâtea nefericite dureri. Prefer un astfel de prim-ministru, decât unul arogant care crede că le știe pe toate.
Strigăm contra șpăgii, contra corupției și e normal să o facem. Dar personal recunosc că am dat șpagă. Pentru ca să trec de niște examene, unde știam, cunoșteam ce trebuia să scriu, dar asta nu conta, am fost picat acum vreo 13 ani dupa ce am făcut 90% totul perfect la un examen, pentru că totul era stabilit de dinainte. Trebuia să pic... Să fiu mutat pe alt post... Am dat apoi șpagă. Șpaga era generatoare de certitudini, de siguranța locului de munca. Trebuia să trec examenul de unde fusesem zvârlit în afară, căci nu conta ce făcusem, ce știam, conta ce dădeam... Ce valoram ca beneficiu financiar, ce contabilizam pentru nemernici, nu ce eram eu...
Trebuia să dau pentru așa numitul protocol al celor ce mă examinau: o alună, un suc, o cafea, un prezzel, o masă îmbelșugată seara a amicilor de la de examinare, niște bani cu care examinatorii se întorceau acasă mulțumindu-și șefii, cei ce îi așteptau flămânzi după bani. Toate în numele unui soi de ordine ceferistică, dacă pot să o spun așa, cu toate că nu mai lucrez la CFR de ani de zile. Dacă nu o făceai, exista riscul să nu mai ai servici a doua zi. Sau, în democrația asta încă originală, să pleci pe un post cu o jumătate de salariu...
*************
Suntem cumva, încă, un popor vegetal... Există reacții împotriva unui ortodoxism leneș, decuplat de popor, ce își trăiește propriile crezuri ascunse după pereți de biserici și catedrale imense. Înălțimea și mai ales grosimea zidurilor, devin locuri de autoexilare fericită a acestor lideri religioși. Personal fiind de o factură (neo)protestantă mă întreb de ce nu avem curajul unui Martin Luther, să strigăm și să scriem împotriva preoților și păstorilor corupți din bisericile noastre, ce se iubesc intim cu politicul, cu banii mulți, cu cadouri de peste tot, nepăsători la mizeria spirituală ce o aduc, cu disprețul contra celor care sunt mici și neînsemnați, care nu le pot satura foamea materială. Cuvântul lor de ordine este să nu judecăm, căci vom fi judecați, când Apostolul Pavel spune că el nu are treaba în a judeca pe cei de afară, lumea, ci în interiorul Adunării... Acolo, în Corint, era o murdarie pe care nici păgânii, și citiți în istorie, eu m-am îngrozit cititind, ce puteau face păgânii cu ființa lor și a altora, nu le ingaduiau, nu le concepeau. Dar ce să faci cu Pavel și cu un Christos Isus mereu puși pe harță, mereu atacând lideri religioși? Răspunsul este Crucea! Moartea! Tăcerea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu