De fapt, dacă stau să mă gândesc, nea Ropotă pe lângă care am trecut acum vreo cinşpe' minute când veneam la biserică şi care sorbea liniştit din halba de bere la o terasa încă deschisă în ciuda temperaturilor destul de scăzute, este un personaj pe care îl cunosc. Îl cunosc chiar foarte bine. Este un om cu o anumită carismă. L-am chemat la biserică mai demult, dar el s-a născut ortodox şi încă de atunci, de când s-a născut, a luat hotărârea fermă să moară în această religie, doar nu o să lase baltă două mii de ani de ortodoxie creştina pentru cuvintele mele sau ale altcuiva. Şi imi spune asta mereu, de parcă ar fi ca domnitorul Brâncoveanu asaltat de păgâni, care îi cereau credinţa, iar acesta refuza, chiar cu sacrificiul teribil al copiilor săi. De câte ori se transformă în apologet al religiei sale străbune, o lacrimă îi apărea în ochii săi albaştri. Era impresionat cum nea Ropota se lupta întru apărarea credinţei sale vechi de doua mii de ani, chiar înainte cu vreo şaptezeci de ani ca Traian și Decebal să se înfrunte pentru bogăţiile acestor meleaguri. Iar acum se pare că cei câțiva mici și berea rece, erau parte din arsenalul acestui adevărat război împotriva ereziei (neo)protestante la care făcea apel nea Ropotă. Un vajnic credincios şi apărator al tradiţiei creştine din vremea daco-romane!...
...Mai sunt câteva minute până să înceapă serviciul divin. E un serviciu divin și nu e corect să-i spunem program divin, cu toate că nu știu care e diferența, probabil e una semantică, dar tot ce se desfașoară trebuie să fie sub călăuzire lui Dumnezeu. Sau așa trebuie, așa ne spune mereu fratele pastor! El care are un Seminar Teologic penticostal, scump, cu vreo 650 de euro pe an, adică acolo înveți, frate, nu te încurci!...Le știi pe toate când termini, altfel vin ăia din Comitet, structură eminamente politică - dar ce mai contează, și iți cer biștarii înapoi...Și de unde să dai mii de euro return to sender iute? Așa ca ardeiul ăla roșu, pișcăcios....
Mă foiesc nerabdator privind la feţele cunoscute. Unii sunt tineri, alții sunt trecuți de prima tinerețe. Cu unii mi-am petrecut adolescența împreună, în aceeași biserică lăudând pe Dumnezeu și visând la treziri spirituale care nu au venit încă și tind să cred că nici nu vor veni vreodată. Au profețit-o unii cu dar de profeții, ca acele povești nemuritoare cu zâne și feți-frumoși, povestitori nativi și naivi cărora le lipsește și azi capacitatea de a veni și a afirma în fața Adunării așa cum au făcut-o povestind aiureli, că s-au înșelat!
În decursul timpului unii dintre noi au căzut, dar și-au revenit, și se luptă pentru Domnul Isus. Eu am făcut așa. Nu e ușor să cazi, dar e foarte greu să te întorci și să recunoști că nu ești vrednic...Poate că și pastorul Ioan Ionescu crede același lucru. Mereu se simte jenat de cei care au avut căderi spirituale. Are dreptate! Cumva acești oameni strică imaginea bisericii și a cultului religiei apostolice penticostale. Se gândește, desigur, că un creștin merge din victorie în victorie. Acel creștin deosebit și biruitor zâmbește mereu, e fericit, nu se plânge, nu are îndoieli, simte și crede că Isus îl poartă în brațe mereu...Așa ca în ilustrația aceea idioată, când pe drumul nisipos de pe malul unei mări, căci toți creștini adevărați locuiesc lângă mare, se văd două perechi de urme, apoi doar una, iar concluzia e că Isus ne-a purtat în brațele Sale. Pentru pastorul bine hrănit, cu o grămadă de timp liber, arogant și trufaș, acela e un creștin adevărat. Restul...hm! Nu sunt creștini atât de sfinți... Cei care au trecut prin Valea Umbrei Mortii dupa ce au fost răscumpărați nu mai au aceeași valoare. Ba pardon! au aceași valoare! Uneori sunt trist și mă gândesc că poate e un adevăr...Și poate eu sau Vasile, ori Ștefan suferim stând pe bănci și darul care arde în noi se pierde datorită ideii de nevrednicie gândită de pastor!...
Pastorul mi-a zis în vreo două rânduri așa ca să înțeleg cum stau lucrurile, că el e un sfânt! SFÂNT!!! Iar sfințenia lui îi dă dreptul să urce la amvon. Restul, păcătoșii, nu au acest drept. Nu contează ce mesaj ar putea pune Dumnezeu în noi...Trecutul ne reprezinta întotdeauna mai bine decât o face prezentul! Dar știţi ce mi se pare ciudat? Că nu am greşit oamenilor...Poate prea puțin sau chiar deloc! I-am greşit lui Dumnezeu, care în iubirea Sa ne-a iertat. Şi totuşi creştinii ne iartă cel mai greu, chiar dacă ei nu au fost afectaţi de căderile noastre. Dar de Vasile chiar îmi pare rău...Mai rău decât îi pare lui însuşi; căci are un dar in inimă de la Dumnezeu...Ştiu că le vorbeste oamenilor la servici...Le povesteşte tragediile sale şi culmea! acei oameni se regăsesc în cele spune el şi nu îl judeca! Îl ascultă și cred că îl apreciază măcar pentru sinceritatea și deschiderea sa...Niciodată nu voi putea fi ca el, sunt prea ursuz, uit să zâmbesc, uit sa fiu cum trebuie pentru un evanghelist... Dar ne judecă cei din Biserica! Pastorul nu îl pune la amvon, pentru că... Nu ştiu! Nu era acum sapte ani un sfânt, cum e pastorul Ioan Ionescu... Consideră că Vasile nu e "restaurat" pe deplin... restaurația trebuie astfel judecată de un pastor plătit!...Dar slavă Domnului că nu amvonul e ţinta noastră!
Mai sunt cinci minute! Şi surpriza anunţată de fratele pastor va fi revelată. Oare cine poate fi? Îl întreb pe fratele Ștefănescu de lângă mine daca știe ceva...Râde! "O fi Bodo, măi Mihai, de la Proconsul!" zice el. "Că s-a pocait!" Ştirea e veche...Ridic din umeri...Poate ca e Bono de la U2 ca şi ăla e ca Bodo, mă gândesc eu. Cu muzica lui atât de versatilă ca poţi să te gândeşti, ascultând-o, la ce vrei, atât timp cât implică cuvântul iubire. Iubire pentru Dumnezeu, țară, semen sau o femeie. Sincer mi se pare dizgraţios acest amalgam, dar cine sunt eu să le ştiu pe toate?
Aşteptarea incetează! Şoc! E însuşi preşedintele Romaniei, Traian Basescu! Mamma-mia! Ca să vezi cine a venit la noi să ne vorbească! Omul care face la un cuvant să freamete intrega nație! Traian Băsescu ne multumeşte că l-am invitat, ma rog eu unul nu l-am invitat, dar ce mai contează, primind aplauzele creştinilor. De regula nu aplaudăm pe nimeni și nimic! Ba chiar cand cantam cantarea aceea cu pomii care devin fericiți și bat din palme, unii se simt jenați să repete gestul pomilor...Dar nu azi! Azi e scumpul nostru președinte prezent la amvon, acolo unde doar cei cu inima curata si transformata pe deplin urca! Asa ne spune mereu fratele pastor! Stie el ce stie! Ca doar nu a facut Seminarul Teologic degeaba! Acolo a invatat religie pe pâine și tot ce trebuie știut pentru ca sa isi duca turma in rai!
Azi deci ne va vorbi președintele Romaniei! Incrucişez braţele. Intr-o poziție care cică ar fi defensivă! Sincer imi e jenă ca mă aflu acolo şi doar o anumită curiozitate mă ţine pe loc! Altfel aș pleca! Dar ia sa ascult un pic din ce ne spune fratele Basescu, pardon! presedintele Basescu! Tot am senzatia ciudată ca la amvon urca doar fratii intru Christos! Uite ca urca si cei care sunt frati intru politică cu pastorii portocalii! Dragul nostru preşedinte ne spune ca diferenţele religioase dintre noi sunt mici. Noi suntem penticostali, iar el ortodox. e mai mult o chestiune de nume... Dar avem acelaşi Dumnezeu, ne inchinăm aceluiaşi Mântuitor, trăim aceleaşi lucruri spirituale. Ce ne diferenţiază este ca el işi face cruce, iar noi nu! Creştinii din biserică îl aplaudă! Păi sigur! Avem doar avem aceleaşi set de valori...Ba aş zice că nimic nu e diferit. Numai pentru unii care nu pot trece peste aceste aspecte, răuvoitori aşa ca mine, care sunt crispaţi. Mă uit la Vasilică! Priveşte rece în direcţia preşedintelui. Sunt convins că simte acelaşi lucru ca mine! Ştiu că nu va avea acces la amvon nici mâine, nici săptămâna viitoare, nici luna viitoare... dar trece peste sine insuşi şi ca un bun creştin vine si il lauda pe Mantuitorul sau, fara sa doreasca altceva decat ca Numele lui Christos sa fie inaltat!...Iar pastorul nostru va fi atent, vorba poetului Marin Sorescu: "...astfel atenţi la tot şi la toate, am învăţat mereu să fim veşnici!", va fi atent ca eu sau Vasile să fim simpli, dar buni cotizanţi. Dar parca conteaza? Nu mergem pentru el, ci pentru ca sa ne intalnim cu Dumnezeu in Casa Sa!
Dar nu ştiu de ce acum când atât de dulce preşedintele ne vorbeşte despre bugetului Romaniei, în loc să fiu atent la cuvintele sale pline de invaţătura spirituala despre deficitul țărișoarei dragi, eu ma gândesc la Marin Sorescu şi la cotizaţie...Aproape ca ma simt coplesit de vinovație duhovnicească, pentru ca ducandu-ma la biserica nu ascult predica presedintelui despre bani si capital, ci ma gandesc la poezia românească! Dar uite ca și poezia iși are importanța sa...Nu datorita unei abordari diferite fata de poezia contemporana romaneasca în liceul comunist am avut note mici, nesupunându-mă viziunii socialiste? Ba parca da!...Iar în ce priveşte cotizaţia, biserica capitalistă nu m-a dat afară din cadrul ei, pentru că am lasat-o fără contribuţia mea financiară? Ba da, din nou! Vezi, draga Mihai, de ce e bine sa stii care e treaba cu fondurile si masa monetara? Care e treba cu Banca Mondiala si FMI? Dar daca nu ascult predica presedintelui e normal sa nu ma pricep! Daca stiai economie stiai ca biserica are nevoie de bani ca sa existe! Ca nu mai sunt vremurile cand Ioan si Petru spuneau ca aur si argint nu au, dar aveau putere in Numele lui Christos! Acum puterea financiara inlocuieste puterea spirituala, ca sa il parafrazez pe Ioan Gura de Aur! Acum biserica are nevoie de bani ca sa existe nu de forta lui Isus! Da'ia te-a dat pastorul Ilas afara din biserica! Nu ca avea ceva el personal cu tine! Dar a vrut sa te invete o lectie de economie pura! Si cred ca a reusit!...
Predica se sfarseste in aplauzele entuziaste ale audientei! Inca o seara cand am primit hrana despre adevarurile lumii! Lasand sarcasmul de-o parte ma simt trist! E poate din cauza penibilului care există in aceste minute... A ipocriziei religioase. Dar fond trebuie sa iertăm, nu-i aşa? Mereu! Fara ca acei vinovati sa simt vreo remuscare macar o clipa! Fara sa simta ca au gresit, dimpotriva cautand mereu vinovati in jurul lor pentru orice li se pare esec sau eroare in activitatea lor! Să invătăm să iertăm mereu cu orice preţ, căci veşnicia se câştigă iertând penibilul si făţărnicia celor ce iubesc funcţii vremelnice fie politice, fie religioase! Dar cine sunt eu sa judec?
Ma uit inca o data la Vasilica care priveste plictisit spre amvon. Apoi se uita zambind trist la mine. Ii zambesc si eu. In sinea mea ii zic: "Vezi Vasilica, daca nu te-ai facut presedinte de stat? Acum puteai sa predici de la orice amvon...Ba chiar puteai sa ne inveti despre bugete, deficite, grasul care sta in spatele celui slab, asa precum ne invata plin de spirit, hăhăind la toate ca de o glumă bună, presedintele Basescu!"...Si apropo, frate pastor Ioan Ionescu, când îl putem invita la amvon si pe domnul Ropotă să ne vorbeasca despre credinţa sa? S-ar putea sa mai fie inca la terasa band o bere! In fond nu toate personajele importante din viata politico-religioasa a tarii care urca la amvon isi permit sa bea doar whiskey!
Acesta s-a încercat să fie un pamflet. Sau o dramă, încă nu am stabilit cu certitudine! Iar orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu