Religia politicii

  In urma cu vreo 12 ani ziaristul Cornel Nistorescu a fost pentru circa 30 de minute invitat la Radio Vocea Sperantei. Se dorea sa fie o emisiune despre "spiritualitatea" (sic!) acestui gazetar de valoare. A fost probabil unul dintre momentele cele mai penibile ale acestui cunoscut ziarist, nereusind sa spuna nimic despre credinta si nici macar despre religie, decat ca bunica sa se ruga mult inclusiv pentru el. In rest oricat s-a straduit reportera sa il faca sa spuna ceva jurnalistul reusea sa raspunda doar monosilabic.
Un om care din aproape orice subiect banal reusea sa faca un subiect incendiar de data asta era total depasit de ceea se discuta. Dar Biblia ne spune ca tot ce este in Scriptura se judeca altfel, se judeca duhovniceste. Si chair daca un ateu nu crede in nimic, o astfel de analiza l-ar putea pune serios pe ganduri.
 Acum cateva zile am scris putin despre Traian Basescu intr-un soi de pamflet. Presedintele a invatat niste formule religioase ( "avem nevoie de biserica care ne da credinta, impartasim aceleasi valori crestine, ne inchinam aceluiasi Dumnezeu etc") care aratau odata in plus ca presedintele nu stia nimic despre credinta adevarata sau despre Isus Christos, crezand ca biserica aduce credinta si ca ea este cea care ii uneste pe oameni...Nimic mai fals. Cea ce ii uneste pe oameni este iubire sincera, nu o cladire, nu o institutie in care cineva sta cateva ore, ci viata pusa mereu, in fiecare clipa la dispozitia lui Dumnezeu si a semenului nostru. Un om care a invata ceva de la niste profesori, nu inseamna ca este obligatoriu patruns si definit de ceea ce stie. Iacov ne arata ca dracii, spre deosebire de multi oameni, cred, se infioara în faţa realităţii lui Dumnezeu, dar asta nu schimba nimic in ei. Ei rămân imuni faţă de consecinţele eterne ala faptelor lor, despre care nu au nici un fel de dubii ca vor fi tragice. Şi răman duşmanii declaraţi ai lui Dumnezeu!
 Omul poate învata destul de bine un limbaj religios, poate chiar mima un comportament de acest fel, pentru care sa fie chiar aplaudat! E trist cand se intampla asta din partea crlor care sunt crestini, dar exista o fascinaţie a puterii, care farmeca de multe ori ochii chiar a unor creştini. Nu o data unii crestini au ales calea politicului poate din dorinta sincera de a vedea ceva schimbat in bine in aceasta lume. Nu e nimic nou! E doar o stralucire falsa a unei iluzii. Suntem de multe ori neputinciosi sa schimbam viata unui om de langă noi, dar visam la a atinge si transforma in bine destinele milioanelor de oameni pe care nu-i cunoaştem. Sa fim chiar atat de creduli sau doar ipocriţi? Nu ştiu! Dar stiu ca suntem creduli in fata carismei si puterii unor oameni care indiferent ce mesaj aduc, atata timp cat nu sunt crestini, nu ar avea ce cauta la amvon. Indiferent daca titlurile lor incep cu presedinte sau secretar general . Cine vrea sa ajunga la amvon ar trebui sa invete la picioarele lui Isus, sa invete smerenie si pocainta, iar apoi sa treaca prin baptistier pentru un legamant real cu Dumnezeu. Cine sare aceste etape e doar un inşelator! Nici un om care ajunge la amvon nu o face fara un interes: ori va dori sa daruiasca ori va dori sa ia ceva de la cei de acolo. Va dori sa daruiasca Cuavantul lui Dumnezeu sau sa ia pentru sine simpatia celor din biserica!
 O sa spun ceva ce pare rautate, dar eu cred ca e adevar: puterea sau senzatia ei tinde sa apropie oamenii care au parte de ea in oricat de mica masura ar exista. Oamenii cu functii de la cele mai marunte pana la cele supreme in stat se simt bine in zona in care slavesc si sunt slaviti. Dar A.W. Tozer intuia bine ca o piedica in calea credintei este tocmai starea aceasta de slavire reciproca. Si nu ca o spunea el. O spunea Domnul Isus: Cum puteţi crede voi care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? Ioan 5:44
Cel poate determina pe un pastor sa invite la amvon un om nenascut din nou? Un om care nu crede, dar isi insuseste doar un limbaj religios, iar apoi povesteste despre deficite si bani, despre bugete si credite? In biserica unde mi-am petrecut tineretea cel ce vorbea de la amvon vedea scris in fata ochilor cuvintele apostolului Petru: Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu... 1Petru 4:11a...Pacat! Nici macar aceste cuvinte nu ne mai invata ceva... Dar privind la apostolul Petru, cel care a fost un om devotat Bisericii din Ierusalim in primul rand, vi-l imaginati invitandu-l pe prin anul 38 AD sa zicem, pe Stapanul lumii romane, intampinandu-l cu aplauze pe "bunul" imparat, care era si el credincios, nu era ateu, se inchina in legea lui, iar noi nu trebuie sa fim altfel decat intelegatori cu el. Caci crestinismul a devenit sinonim cu iubirea si toleranta, nu-i asa? Vi-l inchipuiti pe Petru, Iacov, Iuda si alti apostoli cu feţe radiind de bucurie că marele Cezar le vorbeşte despre bugetul imperiului în Biserica lor? Că au facut treaba bună financiar? Eu cred că nu! Chiar nu! Isus si apostolii intelegeau ce inseamna politica, noi nu! Şi ştiti de ce? Pentru ca pe acel împarat îl chema Caligula!
Caligula - zeul Romei