Apostolul Pavel are dreptate. Ceea ce este in jurul nostru ceea ce ne afecteaza, oricat de dureroase ar fi evenimentele in care suntem prinsi, nu au atat de mare impact pe cat de mareata ar fi slava viitoare. Sau de dureroase pe cat vor fi pedepsele viitoare. Dar traim intr-un sistem in care am invatat sa reactionam la stimulii externi, de regula la cei negativi disproportionat, exagerand prin insasi atitudinea noastra, amploarea lor. Concluzia este ca trebuie sa gasim ceva imediat si suficient de intens, pentru a contrabalansa evenimentul negativ, cu o forta pozitiva. Iar cautare omenirii la intrebariile si situatiile in care se afla isi are izvorul tocmai in ceea ce e perceput ca negativ, fie ca vorbim de cunoastere, de sensul umanitatii, de criza mondiala, etc. Omul doreste solutii care sa schimbe actuala situatie, a intregii omeniri sau a vietii sale obisnuite.
Conteaza, insa, unde sunt cautate solutii. Poti sa le cauti la Dumnezeu, dar asta inseamna sa crezi in El si in ce zice El, sau sa le cauti la oameni. Iti deschizi televizorul si politicieni iti vor vorbi de iesirea din criza, solutiile pe care le au, si doar trebuie sa fie lasati sa le aplice...Iti vor aparea sindicalisti care iti vor povesti cum exista un razboi pentru ca salariul tau sa fie majorat, iar tu incasand mai multi bani sa fi fericit. Iti vor defila doctori care vor tuna si fulgera pentru ca te hranesti cu E-uri, la servici esti stresat, iar daca nu ai servici e cel mai grav, si de aceea nu esti sanatos, esti gras, esti slab, esti obosit, esti stresat, nu mai ai energie...Vor veni preoti si pastori si iti vor arata ca nu mergi la biserica si acolo e problema de te simti nefericit. Departe de mine sa spun ca toti acesti oameni nu au parte lor de dreptate. Au intr-o mai mica sau mai mare masura. Insa Adevarul, Calea si Viata sunt o Persoana, si nu fenomene ori obiecte. Iar atunci cand intelegi asta, lumea se schimba, prioritatiile omului se schimba...cautariile prind alt contur, incepi sa cauti inimi impovarate pentru a le aduce mangaiere, apa vie care ar trebui sa tisneasca din orice suflet pe care Isus l-a transformat. E altceva, iar atunci ajungi sa traiesti acea realitate pe care Isus o spune: "Dati si vi se va da!" Luca cap.6 vers.38. Chiar ni se va da inapoi ceva in plus din ce am dat.
Daca cautam solutii doar pentru viata noastra, o sa alergam mereu dupa, un televizor mai sofisticat, o masina mai cu pretentii, o casa mai mare si cu mai mult comfort, vacante in locuri cat mai exotice. Inima noastra fara o disciplina divina va fi mereu avida, mereu nesaturata cu orice i se da. Sa nu-i uitam pe Alexandru cel Mare, Gingis-Han, Mahomed al doilea, Napoleon, Hitler sau Stalin, oameni ale caror inimi nu mai inghiteau doar palate sau functii, ci visau si inghiteau tari cu tot ce erau in ele, bunuri materiale sau vieti omenesti, toate trebuiau sa fie ale lor, toate trebuiau sa fie la picioarele acestor dumnezei ai pamantului, care cereau inchinare si ascultare orbeasca. Aceasta e inima care nu a invatat sa fie smerita, nu a invatat sa asculte, nu a suferit pentru Dumnezeu, iar acea suferinta sa se transforme in intelepciune de sus. Aceste inimi mandre si necuratite au adus atata durere in lume, au profitat de orice avans tehnologic, pentru ca inima lipsita de iubire si creierul spalat de orice idee crestina, laolalta sa construiasca lagare de exterminare, pentru cei ce puteau iubi sau gandi la altceva decat la rau absolut iesit din iad.
"Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu" 1Petru cap.4 vers 1si2
Domnul Isus ne invata ca vom avea multe necazuri, dar prin El putem indrazni, nu pentru ca noi am avea sau am fi ceva, ci pentru ca El a biruit lumea, acel sistem fals si nemilos, care te invata ca cea mai importanta si singura persoana care merita tot esti tu. Meriti intregul Univers, pentru ca ai singurele calitati care pot aduce maretie si glorie Cosmosului.
Suferinta ta pentru ceea ce esti, nu e o eroare a lui Dumnezeu...Si nu e dovada omului care vede suferinta ca dovada vie ca nu exista Dumnezeu, uitand sa se intrebe ce dovada e maretia naturii, frumusetea unei flori, a ocenului pur si albastru sau a cerului instelat. De ce ne simtim altfel intr-o zi insorita pe creasta unui munte ascultand cantul vantului si a pasarilor intr-o dimineata de primavara.
Suferinta crestinului este parghia valoroasa in slefuirea adevaratelor diamante pe care Domnul le-a asezat in inima fiecarui credincios.
<<Petru a început să-I zică: "Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.Isus a răspuns: "Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie,şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.>> Marcu cap.10 vers. 28-30. Daca citi atenti, veti vedea un cuvant in "plus". Acum vreo 13 ani am avut un moment de mahnire profunda, fiind mai mereu jignit de un coleg de serviciu, pentru faptul ca eu credeam ce spune Scriptura, ia el nu. Dar Dumnezeu m-a intrebat: "De ce te superi? In seara asta ti-am dat ceva valoros, un giuvaier!" In prima instanta am ramas consternat. Valoare? Ce valoare? Ce giuvaier? Dar intr-o clipa Domnul mi-a adus aminte de aceste versete. Pana atunci nu bagasem in seama cuvantul in plus: prigonire. Suna urat! O prigoana nu e ceva sa te faca sa iubesti, ci sa o iei la fuga in partea opusa de unde vine acesta. Insa Domnul Isus ii spune lui Petru ca acum, in aceasta viata, va primi el si oricine s-a sacrificat pentru Evanghelie, drept rasplata case, frati, surori, mame, copii, holde, insutit fata de ceea ce a parasit, impreuna cu prigoniri. Te bucuri de frati sau surori, te bucuri de slujirea lor pentru Domnul si pentru sufletul tau. Te bucuri cand iti pun la dispozitie casa lor, cand slujirea de primire a oaspetilor e deosebit de importanta, si ai un timp acolo, sub acel acoperis, de partasie cu Domnul, de intarire spirituala, sau chiar de odihna fizica. Te bucuri de acei micuti care aduc in sinceritatea lor slava Celui PreaInalt. Te bucuri de mamele spirituale care stiu sa le invete pe tinerele din biserica, in probleme duhovnicesti, in probleme de casnicie, chiar in probleme de gatit. Te bucuri de prosperitatea materiala a fratilor care au slujbe binecuvantate financiar...Te bucuri! E normal sa fie asa. Dar sa te bucuri de prigoniri? Sa intelegem ca suferinta e ceva valoros obligatoriu? Orice gen de suferinta e un "diamant"? Nu cred. Ci acele suferinte care au de a face cu inima transformata si binecuvantata de moartea si invierea lui Christos! Un ciocan care nu nimereste cuiul, ci degetul nostru nu este o suferinta in care Dumnezeu sa fie proslavit, nu este o prigoana. E o neatentie. Doar atat. Ma invata doar ca atentia e foarte importanta in orice lucrare, indiferent cat de mica si neinsemnata pare. Prigoana este aceea actiune de reprimare a ideilor si credintei unui om. Ori crestinul are in el Gandul lui Christos, iar in Filipeni cap2 vers.5-7 Sfanta Scriptura spune: "Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce." Daca El a suferit cea mai mare si teribila prigoana, ce credem noi ca vom suferi? Vom fi ocoliti? Suntem binecuvantati cu multe diamante din acestea care dor. Daca mai avem in noi Gandul lui Christos... Insa Scriptura continua cu ceva minunat: "De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul." Filipeni cap.2 vers9-11. Prigoana nu e doar un final. Prigoana si doar atat! Nu! Acum apare diamantul in toata maretia Sa! Isus Dumnezeu s-a dezbracat de toata slava sa a deveni om, a luat chip de rob, s-a smerit, a fost ascultator, disciplinat, pana la moarte, iar Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult. Nu ar trebui sa ne traim viata neintelegand de ce suferim mai mult decat altii care nu cred in nimic. Poate pentru ca deja am primit mai mult, milioane de frati, de inimi care bat alaturi de inima noastra pentru Dumnezeu. Milioane de rugaciuni care s-au inaltat pentru noi, milioane de case ale Domnului unde putem sa ne plecam genunchi, fiind acasa, cu Taticul nostru si care sunt si casele noastre. Caci nu sa posezi cateva caramizi dintr-o cladire inseamna sa ai ceva, o casa, ci acolo unde peretii poate sunt corojiti, acoperisul are gauri, dar acolo unde esti bine primit, acolo unde cineva iti poate zambi si simti caldura sincera din aceea inima, care arde in Duhul Sfant! Acolo esti acasa. Acolo unde Christos e impreuna cu prietenii Sai care traiesc, sunt prigoniti, sufera, dar nu se despart de El. E ceea ce eu am fost orbit, otravit, mintit si am uitat. Ceea ce nu am mai vrut. Am obosit de prigoana, de jigniri, de tot felul de insulte. Eram prea ostenit sa mai tin sus stindardul divin. Mintea mea s-a intunecat si am cautat o eliberare de tot. Si dupa 11 ani va spun ca in afara de amaraciune neagra nu am capatat nimic. Nu am mai avut prigoniri, dar nu am mai avut nici frati. Nu am mai suferit pentru Christos, dar nici nu am mai simtit iubirea sfintiilor Celui Rastignit si Inviat...Am fugit de prigoana, dar am intalnit suferinta, o suferinta neagra si fara sens. Atunci cand esti prigonit poti sa ingenunchezi si sa plangi spunandu-i Tatalui ce te doare. Poti simti cum mana divina iti sterge lacrima si te intareste. Dar atunci cand suferi fara Dumnezeu, nu e nici o fiinta careia sa-i pese cu adevarat de durerea ta, ba inca pentru psihologi suferinta ta e bogatia lor. Trist! Durerea ajunge sa fie platita in aur, mai multa durere, mai mult aur. Multumesc Domnului ca in harul Sau m-a chemat inapoi, acasa, sa imi dea iertare, sa imi dea frati, surori, mame, copii, sa imi dea iubirea lor, holdele lor si, desigur, prigoniri. Acum am si case, am unde ingenunchia si sa-i spun Tatalui ce ma doare. Ii multumesc Domnului pentru toti aceia care s-au rugat pentru mine, unii, probabil, nu-i voi cunoaste niciodata. Dar asta inseamna cu adevarat sa primesti insutit. Sa primesti mai mult decat vei stii vreodata, sa fii atat de bogat, incat sa ai mai mult decat sultanul din Brunei. Sa ai atatea inimi ce ard pentru tine, ce transforma fiecare clipa petrecuta cu Dumnezeu luptandu-se pentru sufletul tau in nestemate ale eternitatii. Si oare nu e acesta planul lui Dumnezeu? |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu