Bogatiile nedrepte nu dorm niciodata

 Una dintre cele mai intrigante pilde din Noul Testament este Pilda ispravnicului necredincios. Pe scurt este vorba de administratorul unui om bogat care in loc sa aduca profit stapanului sau, acesta risipea averea. Cand a fost somat sa-si puna lucrurile  la punct, pentru ca urma sa fie dat afara din acest servici, administratorul a gasit o solutie ingenioasa de a nu avea o viata prea grea pe viitor: a chemat datornicii stapanului sau si a inceput sa le stearga din datori (asta parca se numeste frauda)...Dar surpriza! Cand acesta a aflat in loc sa fie furios, Sfanta Scriptura spune ca bogatul l-a laudat pe administratorul sau pentru ca a lucrat inteligent. Domnul Isus continua si spune: "Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti termina cu toate, sa fiti primiti in corturile vesnice" Luca 16:9
"Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?" Luca 16:11-12
  Stim atat de des sa risipim viata in placeri...Stim sa risipim banii putini pe care ii avem pe lucruri care nu satura, dar nu stim sa ne facem prieteni cu aceste bogatii nedrepte. Iar daca ma intrebati de ce sunt nedrepte, va voi spune ca nu exista un etalon perfect pentru a fi renumerat pentru munca depusa. Nu stii, daca esti sincer, de ce tu castigi 10 dolari pe ora, in timp ce altii castiga pentru aceasi munca 1 dolar. Desigur sunt explicatii de ordin economic. Romania e o tara saraca, SUA nu, Spania e mai bogata decat Romania, dar mai saraca decat SUA, etc. Dar inaintea lui Dumnezeu justificariile economice nu sunt valabile. Economia pe care o proclama aici Isus nu are nici o logica omeneasca. Adica te superi cand risipesti poate un pic, si iti lauzi ispravnicul care te lasa fara datornici, facandu-le cadou banii si marfuriile tale imprumutate. Ce afacere mai e si asta?
Cu un capitol inainte in minunata Pilda a fiului risipitor, un tanar toaca toata averea primita de la tatal sau si cand se intoarce acasa slab, murdar, flamand, mirosind a porci, in loc sa fie trimis inapoi de unde a venit, repede i sa aduc cele mai bune haine, sandalele cele mai frumoase, inelul de autoritate, iar bucuria reintoarcerii este sarbatorita printr-un ospat. Vine mai tarziu si fratele cel mare si ramane surprins: muzica, jocuri, bucurie, ospat. Toate pentru unul care a lichidat averea data de tatal sau. Iar fratele nerisipitor care trudeste de ani de zile nu are parte de nimic, decat de munca. Dar adevarul este ca fratele cel mare isi risipea viata, trudind in ogor ca un rob, caci mintea lui devenise minte de rob, si cu toate ca avea tot  nu-i mai ii ramasese decat amaraciunea si un vis cu un ied pe care sa-l serveasca cu niscavai prieteni, vis ce nu se implinea niciodata.
 Risipim prea mult din viata noastra, in lucruri care ne aduc mai mult rau decat bine, in obiecte pe care nu le mai gasim loc in case, obiecte inutile. M-am intrebat deseori cum e sa ai 1 miliard de dolari. Cand poti sa iti umpli casa cu de toate, poti avea stima si invidia sutelor si miilor de oameni cu care intri in contact, poti sa te plimbi in cele mai exotice locuri de pe glob, sa fi prieten cu presedintii si regii acestui pamant, sa fii primit in casele lor de marmura si aur, cu onoruri ca un salvator al omenirii. Dar cum e daca ai avea 2 miliarde de dolari? Sau 10? Ar fi fericirea interioara pe masura conturilor de 10 cifre? Palatele de aur ale regilor,  marmura si diamantele, ar implini toate dorintele interioare ale sufletului? Onorurile, spectacolele, banchetele date in onoarea mea si a banilor mei ar putea sa imi alunge frica de moarte, sa imi aduca pace si mantuire, sa imi ierte pacatele, sa ma transforme intr-o fiinta mai buna, sa aduc lumina in aceasta lume? Sau slava pe care ne-o dam unii altora este o piedica in calea primirii adevaratelor bogatii? Daca bogatia pe care o am, mica sau mare, nu este in folosul prietenilor mai napastuiti, a celor cu datorii, nu v-a veni ziua in care ispravnicia se va termina si voi da socoteala si pentru banul risipit si pentru rugaciunea pe care nu am rostit-o, caci echipa mea favorita juca un meci, si pentru mangaierea pe care o puteam darui, pentru ca eram grabit la problemele mele de acasa.
 Stapanul este suparat atunci cand averea sa dispare fara ca cine sa beneficieze de un avantaj, dar apreciaza atunci datornicii sai si ispravnicul sau au de castigat.
 Intrebarea cea mai grea e nu ce ai face daca ai avea un miliard de dolari in cont, ci daca ai avea o suta de dolari? Credeti-ma, ca atunci cand mai ai doi banuti ca sa traiesti, dar ii dai Domnului, e mai greu decat sa dai zeciuiala din verdeturiile gradinii.
 Cand eram copil am vazut un film tulburator numit Ultimul tarm, in care dupa un razboi nuclear, Australia era singurul continent care inca mai avea viata. Restul omenirii disparuse. M-am asteptat sa vad ca oamenii iL cautau pe Dumnezeu, macar acum cand mai aveau doar circa sase luni pana sa piara cu totul. Nu! Nu s-a intamplat asa ceva! Curse de masini, petreceri, activitatii cat mai imorale, asta era tot ceea ce gasise o umanitate invinsa, sa traiasca la cote maxime. Si cred ca scenaristul avea dreptate: daca o viata te-ai invatat sa risipesti in placeri, e greu sa incepi sa aduni, la final, cu Cristos, doar pentru ca cineva iti spune ca mai ai de trait sase luni... Daca El nu intra in viata noastra si nu face ordine in ea, verdictele specialistilor sunt inutile. Degeaba stim ca dand vom primi, daca egoismul si lacomia ne ucid pana si sentimentele omenesti cele mai obisnuite. Nimeni nu v-a renunta la sine, la miliardul de dolari sau la suta de dolari, daca Dumnezeu nu ii va schimba inima. Caci vedem de prea multe ori in contul nostru bancar sensul si viitorul vietii noastre, si asociem prea des banul nostru cu timpul si existenta noastra. Insa nimeni nu va avea timp sau ceva de dat din viata sa interioara pentru semenul sau, daca Dumnezeu nu ii va schimba prioritatiile. Daca prioritatea numarul 1 este eul meu, nu va mai exista si prioritatea nr. 2, decat un fals, o minciuna destinata publicitatii, ca sa parem altceva decat suntem si sa ne laudam in fata altora, precum au facut acum 2000 de ani, farisei. Iar fatarnicia ne va face sa judecam si sa dispretuim tot ceea ce nu se ridica pe "culmiile" pe care avem senzatia ca este lucrarea noastra.
 La finalul pildei Isus Christos ne avertizeaza ca nu putem sluji la doi stapani. La un moment dat, vom alege pe unul care apoi ne va calauzi viata pana la final. Dar atentie! vom da socoteala indiferent de rezultate, indiferent daca am risipit sau am actionat in mod inteligent cu averea stapanului, indiferent cine ne-a povatuit ce sa facem, indiferent daca am dat placerilor sau fratiilor neinsemnati din jurul nostru. Suntem "pedepsiti" sa fim administratori ai bogatiilor nedrepte. Poti fi cel mai inversunat ateu care a fost si va exista pe Pamant. Atata timp cat posezi un ban, un pic de timp, inteligenta, putere de munca, ai un talent artistic, ai ceva care poate ajuta un semen al tau, atunci vei da socoteala de modul de administra aceste bogatii puse in tine si care nu sunt ale tale, ci le folosesti pentru scurt timp. Cineva este slujit prin ele. Fie ca vrei, fie ca nu. Intreaba-te cine! Si parafrazand titlul ultimului film a lui Oliver Stone: Bogatia nicicand nu doarme. Ea curge risipindu-se sau curge aducand binecuvantare si ajutor in viata celor ce au nevoie. Fiecare trebuie sa stabileasca cursul acestei rau.