Am auzit demult o fabula interesanta care povestea ca Leul, regele junglei murise. Toate animalele au venit la catafalcul Leului, dar nu ca sa isi prezinte omagiile, ci dimpotriva, sa isi verse ura capatata in anii de domnie tiranica a Leului. Toti au venit sa-l insulte pe decedatul Leul, intr-o tentativa de "eliberare" sufleteasca de suferintele provocate de nemilosul rege. Dar spre mirarea tuturor a aparut si Iepurele, care parea mai furios pe Leu decat oricare alta fiinta. Acesta nu doar a rostit cuvinte de blama, ci s-a repezit la Leu ca sa ii smulga parul si sa ii zgarie blana. Elefantul uimit l-a intrebat pe Iepure: "Domnule Iepure, noi toti am suferit de crunta tiranie a Leului, fiind apasati si chinuiti ani de zile. Tu insa esti singurul animal cu care Leul niciodata nu a avut treaba, nu te-a suparat cu nimic, practic nici nu te-a bagat in seama...Deci de ce pari cel mai furios dintre noi toti?" Iepurele se intoarse iritat spre Elefant si zise: " Pai tocmai de aceea sunt atat de manios! Pentru ca nu am fost bagat niciodata in seama de Leu!"
Este o realitate amara lipsa de interes. Atata timp cat crestinismul inca starneste polemici, dovedeste ca are ceva de oferit. Cam cate polemici credeti ca mai naste credinta in pleada de zeitati elene care "populau" acum 2000 de ani Olimpul? Poate doar cativa specialisti in domeniu sa mai aiba dezbateri despre acest subiect legate de anumite amanunte ale mitologiei grecesti.
Acum vreo 15 ani aveam la serviciu un coleg care aproape nu rostea vreo fraza ca sa nu se lege de mine si de credinta mea. La un moment dat ma saturasem sa tot il aud batjocorindu-ma doar pentru ca doream sa am o viata curata si dreapta inaintea lui Dumnezeu. Incerca de cate ori lucram impreuna sa ma amarasca si recunosc ca reusea destul de bine. Intr-o zi parca a facut-o mai " bine" decat in alte dati. Suparat i-am zis lui Dumnezeu ca ma saturasem sa il tot aud pe acest om necajindu-ma cu vorbele lui de batjocura. Dar Dumnezeu in indurarea lui mi-a adus aminte in aceea clipa de cateva versete din Sfanta Scriptura, in acel loc in care Petru isi arata "meritele" sale catre Domnul Isus: Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică. Marcu 10:28-30
Daca citi textul cu atentie apare o "comoara", care pare amplasata gresit. Da! Casele sunt un lucru bun! Holdele sunt bogatii! Frati, surori, mame, copii, sunt toti o comoara spirituala...Viata vesnica este minunea lui Dumnezeu pentru noi savarsita prin moartea Domnului Isus!...Dar prigonirile??? Doamne, ce cauta aici in text prigonirile care ne aduc atata tristete si suferinta?! Cu toate acestea prigonirile sunt lucruri care aduc slava lui Dumnezeu si poarta in ele binecuvantarea ducerii Mesajului lui Dumnezeu mai departe. Vedem lucrul acesta foarte clar in Faptele Apostolilor capitolul 8 versetul 1: Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. Crestinii din Ierusalim uitasera de porunca Domnului Isus de a merge si de a propovadui Evanghelia pana la marginile Pamantului, fiindu-le destul de bine in acest oras, pana cand un imbold sub forma de prigoana i-a facut sa fuga din Ierusalim in Iudea si Samaria impartasind Vestea Buna celor nemantuiti.
Cred ca Biserica este strans legata de prigonire. Fara prigonire apare lancezeala, o lene spirituala, o senzatie ca totul merge bine, ca rolul nostru este de a fi in aceasta minunata "prosperitate" spirituala si materiala traind palcerea de a fi caldicei precum cei din biserica laodiceeana. Daca biserica crestina inca deranjeaza pe unii de la Evenimentul Zilei sau chiar pe cei de la Discovery Channel, asa cum am aratat in eseul Ultimul mormant a lui Isus Christos este bine. In orice batjocura impotriva crestinismului eu vad si un gen de admiratie pe care cei care care urasc lucrarea lui Dumnezeu o aduc probabil fara sa fie constienti de ea. Chiar si ateul care il batjocoreste pe Dumnezeu, afirmand fara sa vrea ca Dumnezeu exista, altfel sensul injuriei nu ar exista.
Richard Wurmbrand, daca nu ma insel, povestea cum in inchisoare primeau carti atee si care incercau sa "dezmembreze" adevarul Bibliei, dar acesti autori introduceau fara sa isi de-a seama de fapt ce fac cu adevarat, pasajele lungi din Sfanta Scriptura, pentru a le ataca cu argumentele lor "materialist-stiintifice". Credinciosii foloseau aceste pasaje pentru hrana lor sufleteasca. Prigonirea aceasta ii ajutau sa isi adape sufletul insetat la Izvorul Cerului.
Si ce daca rad de noi? Lasa sa rada! Sa rada de mine si de credinta mea cat vor vrea! Cine sunt eu ca sa nu aiba oamenii dreptul sa se amuze pe seama mea? Orice rautate, orice jignire din partea oamenilor adauga o caramida la casa eterna, vorba unui regretat frate. Uite asa ne ridica gratis acesti oameni o locuinta in Cer!
In orice prigoana este un adevar si o binecuvantare. E adevarat ca pot fi atacat cu multe argumente de catre cei ce sufera si nu inteleg. Dar faptul ca unele persoane nu inteleg nu inseamna ca nu am dreptate. Dar de fapt nu eu, ci Domnul Isus care a alaturat intr-un mod ciudat, binecuvantari si prigoniri, lasandu-ne pe noi sa vedem dincolo de suferinta aurul curati prin foc, valoarea pe care prigonirea poate sa o aiba... Doar in prigonire se arde mizeria, falsul, crestinismul fara tinta, fara valoare, care de multe ori ni se infatiseaza ca foarte prosper, dar este doar un mar frumos cu miezul otravit. Case, holde, frati si surori, fara prigoniri nu se poate. E codimentul care da gust vietii crestine, chiar daca gustul este departe de a fi dulce. Ierburi amare care trebuiau sa insoteasca si chiar sa umbreasca bucuria de a praznui Pastele, aducandu-le aminte mereu evreilor ca pentru sarbatoarea lor, mielul isi daduse viata. Nu exista Paste fara Miel sacrificat, dar nu exista Paste fara amarul ierburilor, fara gustul de pelin care inseamna viata si moarte, sacrificiu si izbavire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu