Primesc acest mesaj trist de la Un frate in Christos, cum se semneaza el si il inteleg, de atatea ori am pornit spre biserica cu bucurie si speranta si acolo cineva neinspirat sau poate chiar rauvoitor, a reusit sa ucida in sufletul meu bucuria...Am iesit apoi din biserica golit de sentimente, frustrat, necajit. Nu e acest frate primul, asa cum nu sunt eu primul si nici macar nu vom fi noi ultimii, care se simt asa de deznadajduiti dupa partasia din biserica.
O eroare fundamentala a fost pentru mine sa confund deseori vointa unui lider din biserica locala sau din cult, cu vointa lui Dumnezeu. Sa confund actiunile unui om avand niste titluri cu actiunile lui Dumnezeu. Sa cred ca cel ce sta pe scaunul pastoral devine automat un purtator de Cuvant si de vointa a lui Dumnezeu, cand realitatea este cu totul alta. Ni se spune de pe acel tron religios sa acceptam orice aiureala, sa nu o condamnam, pe motiv ca judecam, iar a judeca este interzis. Dar ceea ce citesc este avertismentul lui Isus Christos ca vor veni lupi imbracati in blana de oaie, ca nimeni nu culege struguri dintre spini...Ca faptele lor vor dovedi inaintea tuturor ce sunt acesti oameni care veni cu invataturi si mai ales cu pretentii...Nu spun ca orice lider se dovedeste a fi manat de fire sa sau de invataturi gresite, dar exista o "betie" a inaltimilor care ii face pe unii sa creada ca Biserica lui Christos si chiar Mantuitorul le datoreaza ceva.
Pe la inceputul anilor '90 cand Legea Zeciuielii incepea sa fie tot mai propovaduita in Romania cel putin in Cultul Penticostal, venea foarte des un frate german de origine, evanghelist, dar care lucra ca mecanic auto (sic!) undeva in Canada. Presupun ca nu o sa auziti prea des de evanghelisti care muncesc mecanici 11 luni pe an si nici de mecanici care in concedii se transforma in evanghelisti, dar asta era acest om... Era un om simpatic, grasut, volubil, simpatic, zambitor cand lauda, incruntat cand mustra si certa, dar daca stau sa ma gandesc acum dincolo de stilul sau relativ amuzant si deschis, nu cred ca avea predici si invataturi atat de aparte, atat de incarcate cu spirit si viata din Cuvant, incat liderii religiosi ai bisericii sa il doreasca atat de des pe la amvon. Numele lui era Paulus Veresch si poate unii dintre dumneavoastra l-ati cunoscut.
Prin 1991 intr-o predica plina de duritatea Cuvantului, sau ma rog, ce credea acest om a fi Cuvantul, i-a facut pe toti cei care nu dau zeciuiala lui Dumnezeu din biserica hoti, furandu-L la propriu pe Dumnezeu. Erau cam 500 de hoti adunati in aceea seara in biserica, mai multi decat vreo 12 ori mai multi decat Alibaba reusise sa stranga pe langa el, intr-o biserica de 700 de membri...Nu ca restul dadeau, dar multi erau elevi, copii, femei casnice fara venit, asa ca daca fratele Nelu Gurau, pastorul acestei biserici ar fi facut calcul am fi avut o reala problema. Aproape toti eram talhari buni de pus pe cruce alaturi de Christos, dar nimeni nu stia daca nu exista o Iuda printre noi care simtea nevoia de bani cat mai multi in punga ...Asta e!
Dar atunci cei mai multi crestini s-au simtit indignati de afirmatiile acestui evanghelist-mecanic-auto, care reusea sa dea cu bata in balta, fara in primul rand sa aiba argumente solide pentru aceasta noua doctrina aparuta din zorii Revolutiei si care facea posibil proiecte noi pentru bisericiile locale si pentru liderii lor. Dar contau argumentele? De cate ori in bisericile penticostale au contat argumentele? De cate ori au fost discutii dezbateri avand Cuvantul Sfant al lui Dumnezeu la baza si nu revelatiile unor profeti care se inselau pe ei si pe altii?...Sesizand valul de suparare a hotilor crestini, mecanicul-predicator Veresch si-a nuantat afirmatiile. Dar de ce sa o faci daca crezi ca insusi Dumnezeu te indeamna sa scuipi in directia celor 500 de membrii? A!... Sau nu era tocmai Dumnezeu? Era ăla care tinea punga?
Dar eu, Mihai Pop, deveneam in conceptia acestui om un hoț, un tâlhar de cea mai joasa speță, caci de acum doctrinele nu erau ca pana acum invelite in termeni religiosi, ci in termenii care se aud mult mai des la tribunale. Caci judecatorul auto Paulus Veresch nu avea nevoie de o Sala de Judecata în vreu tribunal eclesiastic, caci ii era oferita intrega biserica pentru spectacolul ieftin ce ni-l dadea pe banii si energia hotilor ce constituiau adunarea, pentru a se auzi argumente pro si contra. El stia din start ce suntem noi, adunatura aia din Adunare: niste hoti care aveam se pare tupeul sa ne credem crestini, doar pentru ca nu stiam ca doctrinele, asa ca vremurile se schimba, evolueaza la sugestia si comanda celor cu functiile cele mai inalte! Fie politice, fie religioase. Eu eram un asemenea hot ticalos, un mizerabil si un netrebnic de talhar, pentru ca in plicul meu pentru cotizatii-contributii-zeciuieli- darnicii- colecte etc. care ma astepta lunar cu o precizie demna de un ceas elvetian si poate de o cauza mai buna, in biroul cu functiunii multiple, de la sala de sedinte cu scandal si urlete dintre pastor si comitet, la caserie avida dupa banetul patronilor crestini zgarciti si neplatiori de asigurari pentru angajatii aia amarati si tristi (dar ce conteaza daca plateau acolo ceva erau iertati de conducerea religioasa!), pana la cei doi banuti ai sarmanei vaduve, furate de ei pe principii inca neintelese de mine si cred ca nici de Christos Isus, eu nu puneam niciodata cele patru-cinci sute de lei care ar fi insemnat zeciuiala. Si care m-ar fi scutiti de acuzatia procurorului (de bani) foarte-crestin Veresch, venit tocmai din Canada pentru a face curat in biserica penticostala din Brasov. Caci sunt sigur ca Canada deja beneficiase de serviciile acestui domn venit din Germania!
Fiind in Corul bisericii (regretabila mea greseala de a fi ascultat de pastorul Nelu Gurau pentru ceva ce nu aveam aptitudini, adica de a canta cand inzestrarile mele par, si tind sa cred ca sunt altele, decat cele de a canta!) eram obligati de a merge la diferite Evenghelizari in diferite orase, fara ca vreodata cineva sa se ocupe cu organizarea transportului nostru. Eram obligati de pastorul Nelu Gurau sa ne cumparam bilete de tren din banii proprii, fara macar cineva vreodata sa se gandeasca sa acopere macar partial costul drumului, facut uneori la peste 100 Km, iar daca cuiva i-ar fi fost poate foame sau sete, din nou trebuia sa aiba banii sai, caci nimeni nu asigura macar o sticla sau un bidon de apa, chiar daca eram uneori ocupati si cate 8-10 ore pe zi. Dar ce conta? Desigur, pastorul venea cu masina sa, un Renault 16 bej metalizat, primit cadou, cu cateva minute inainte sa inceapa evanghelizarea, niciodata cu trenul si niciodata asteptand sa vada daca Corul reusea sa se urce cu toti in tren, disparand la Brasov la cateva minute dupa ce evanghelizariile sale se sfarseau. Pentru noi era mai greu pentru ca treceau uneori ore pana la primul tren care sa ne duca acasa...Si alte ore pana sa ajungem in gara din Brasov...Asta ne era soarta daca aveam privilegiul de a fi intr-un Cor! Pacat ca nu am primit si eu un tren cadou...Corul nu ar mai fi avut atunci probleme de deplasare!
Dar eu eram hoțul ăla, care îl fura pe Dumnezeu! Timpul meu nu conta! Banii mei pentru transport, pentru o chifla sau un pic de apa, nu contau!Eram un hoț, care nu dădea zeciuială! Conta doar ce puneam in plicul acela din Caseria-Birou! Si imi pare acum rău ca nu am avut inspiratia sa le pun acolo biletele de tren sau bonul de la bidonasul de apa sau chifla pe care o muscam flamand in acel interval de opt ore si din care deveneam un nimic in fata fratelui Gurau! Sa faca si distinsii lideri religiosi un calcul si sa vada daca nu cumva cheltuiam cu lucrarea lor mai mult decat zeciuiala ceruta si pentru care eram doar un simplu pungas care indraznea sa-L fure pe Dumnezeu.
Si acum o intrebare: cui ii dau, de fapt, zeciuiala? Bisericii locale sau lui Dumnezeu? Caci chiar daca cei ce cer o fac in Numele lui Dumnezeu, diferenta e enorma!
Acum vreo doi ani sotia mea a devenit membra intr-o Biserica Carismatica si in care printr-un soi de contract stupid i s-a cerut negru pe alb sa dea zeciuieli (la plural!). Eu fiind din fașă un incapatanat caruia inca nimeni nu i-a putut demonstra ca in aceasta epoca de Har Dumnezeu inca cere ceva ce servea pentru hrana levitilor si preotilor (care sunt levitii si preotii actuali din bisericile nou-testamentale?), am refuzat si refuz sa semnez un contract religios cu vreo biserica locala in care sa ma angajez ca voi da 10% din castigul meu pentru ideile si proiectele unui om. Si macar de-ar fi proiecte si idei si nu fente pentru excursii si vile ale lui si ale neamurilor lui... Desigur in ochii acestor oameni, asa cum nu aveam valoare in ochii lui Gurau pentru ca nu umpleam plicul cu foi de o suta de lei, nu conteaza daca ajuti oameni cu probleme, copii orfani, vaduve, aceea RELIGIUNE curata de care vorbeste Iacov: Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. Iacov1:27. Cred ca Iacov da un raspuns superb, dincolo de cei ce cer pentru ei si pentru tot felul de proiecte fara noima, dar care au darul de a luci scurt timp.
Fratele meu in Cristos, un crestin, spunea bine, dar atat de trist! Da-ti zeciuiala, stimati crestini, dar faceti-o cu bucurie si lasati-L pe Dumnezeu sa va calauzeasca! Nu va grabiti sa puneti munca voastra grea in visteria institutiilor religioase si care risipesc banul castigat atat de facil, cand atatia orfani sufera, atatea vaduve sunt lipsite de un banut care le-ar putea aduce mangaiere si speranta! Fiti acea mână nevazuta si nestiuta care daruieste cu bucurie, mangaiati suflete, stergeti lacrimile celor ce plang, fiti fratii celui ce sufera, fiti tati si mame pentru orfan, fiti fii si fiice pentru batranii saraci si necajiti! Nu asteptati ca tot felul de organizatii de asa-zisa caritate sau biserici cu iude ce fura banul dvs. sa se implice in locul vostru. A-l iubi pe Dumnezeu si aproapele tau inseamna nu sa daruiesti doar din punga, ci sa daruiesti din inima!
Exista o intrebare: ce ii putem da noi lui Dumnezeu? El care spune ca totul e a Lui!...Oare? E totul, absolut totul al Lui? Of! De-ar fi asa! Caci sunt atatea inimi care nu-i apartin Lui si care cred ca deschizând o punga si daruind aur si argint ii fac Lui placere! Dar cea mai mare placere a Sa nu e sa dai, ci sa te dai! Nu aur, ci inimi doreste El! Nu argint, ci suflete curate! Nu atat banul tau, cat bucuria darniciei pentru cel lipsit! Avem chimen si dam zeciuiala din el, dar nu avem mila, avem menta si dam zeciuiala din ea, dar nu avem compasiune, avem marar si dam zeciuala din el, dar nu stim sa plangem cu cei ce plang...Avem valori, dar nu dam din inima nimic!...Dumnezeu nu e ca acesti oameni care nu au inteles nimic chiar traind o viata de predicare! Nu l-au intrebat niciodata in rugaciune: Doamne, de fapt ce vrei tu de la noi?
Nimeni nu ar trebui sa fie trist atunci cand il iubeste pe Dumnezeu. Dezamagiriile noastre, deziluziile sunt formate de oamenii care isi folosesc firea lor pamanteasca ca initiator de proiecte, ideii, activitati religioase ce umplu timpul, dar nici una nu pot umple inima. Neavand resurse financiare sau umane, vin si vorbesc in Numele lui Dumnezeu despre tot ce viseaza ei noaptea, pentru a face dimineata, daca se poate! Cine nu se supune e hoț, firesc, pământesc, îl fura pe Dumnezeu, merită judecata si pedeapsa Celui PreaInalt!...Macar păstorul Mihai Ilaș acest prigonitor al meu, a fost sincer și a recunoscut că îl intereseaza mai mult banii decat un om tanar și cam sensibil cum eram eu, când era vorba de bani ( nu mai sunt tânăr, dar unele sensibilitati nu dispar nici măcar cu timpul) și care in netrebnicia mea nu-mi mai plătisem cotizația trei luni! Un om ca mine, dacă voia în biserică, trebuia asa cum în dragostea sa creștină acest domn pastor facut fara școală și fără iubire mi-a recomandat, să îmi caut o grotă pe sub Tâmpa! Slavă Domnului, că Harul e cel ce mantuiește, nu pastori, nu zeciuieli, nu biserici cu a le lor cladiri somptoase înalțate din zeciuielile celor care și-au inchipuit că asta vrea Domnul, în timp ce atâția sărmani se stingeau flămânzi, în mizerie și boli!...Avem clădiri, dar nu mai avem inimi!...Avem pastori, dar nu avem martiri ai credinței. Avem pleava și lemne, dar nu avem nestemate și aur! Avem iude, dar nu îl mai avem pe Pavel sau pe Petru...Avem Diotrefi la greu, dar nu mai avem Apostoli ai Iubirii precum Ioan să le țină piept...Se cer zeciuieli, dar nu iubire! Se cer bani, dar nu și milă...Acum vaduva saracă privind la toți aceștia s-ar opri și s-ar întoarce cu cei doi banuți acasă și poate ar avea cu ce trăi o zi sau două!... Pentru cei să îi dea?...Isus ar pleca mai departe de Visteria Templului fără să rostească vreun cuvânt. Nu-i așa, că de fapt, noi suntem cei ce prin faptele noastre îi spunem Mântuitorului să tacă?
Nu mai am de ce să fiu deziluzionat, căci asta înseamnă că am fost la un moment dat iluzionat! Nu mai am de ce să fiu dezamăgit căci atunci înseamnă că la un moment dat am fost amăgit... De vorbării și pretenții, de doctrine și palavrageli religioase, fără să mi se arate Pastorul cel Bun care și-a dat viața pentru mine și care mă știe și al cărui glas il știu! Nu glasul păstorilor plătiți, care nu sunt păstori! Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine... Ioan 10:11-14
Vreți zeciuieli, domnilor păstorilor? În grădina mea încă mai e puțină izmă, chimenul a disăarut, dar o să va dau niste leuștean...Poate o să vă săturați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu