Crestinism bogat, crestinism sarac

 O stire despre o nunta penticostala a iscat controverse pe Internet, nu datorita ceremonialului cu care s-a desfasurat nunta, ci datorita masinilor celor care au participat la acest eveniment. Se pare ca o parte din crestinii penticostali prezenti aveau masini care ar starni invidia oricarui pasionat al automobilelor. Aici gasiti articolul respectiv. Desigur parerile comentatorilor au fost impartite. Unii se bucurau ca acesti oameni sunt atat de binecuvantati de Domnul, incat banii rezultati in urma convertirii binecuvantarilor in moneda euro au fost investiti in automobile precum Audi A8, Mercedes S-Klasse, BMW seria 7 si alte masini de lux. Cealalta tabara in care m-am situat si eu este cea a celor care nu sunt convinsi ca necesitatile de transport ale acestor oameni nu pot fi indeplinite cu automobile fara pretentii aparte precum Volkswagen, Skoda si de ce nu, Dacia.

 O intrebare de bun simt a fost pusa daca acesti oameni ar fi gata sa ajute cu ele in a transporta copii, bolnavi, batrani etc. Pe de alta parte intrebarea pare o gluma daca cineva  isi inchipuie ca un crestin isi cumpara un Audi pentru a transporta bolnavi sau batrani duminica la biserica. O masina care costa peste 70.000 de euro nu e destinata pentru a fi folosita pentru o fapta buna, doar ca sa arate o diferenta materiala uriasa intre crestini si desigur si una spirituala.
  Ideea enuntata de aparatori celor cu masini de lux este ca acestia au ajuns sa fie conform cu ceea ce spune Vechiul Testament cap si nu coada. Dar daca imi aduc aminte eu bine acolo se refera la poporul Israel in intregul sau, si nu la cativa indivizi imbogatiti mai mult sau mai putin legal. Nu cred ca putem sa gandim ca bogatii crestini care au Mercedesuri sau Audi sunt binecuvantati, iar ăia care nu isi pot plati mancarea sau facturile sunt daca nu cumva blestemati, atunci poate doar uitati de Dumnezeu. Dar e treaba lor pe ce isi investesc banii, insa e trist ca am ajuns vremuri in care  individualismul sa ia proportii uriase, sa nu ne pese de ceilalti, dar duminica sa ne falim cu lucruri pieritoare. Atunci cand  lui Ioan Gura de Aur un episcop i-a aratat comorile de aur si argint ale unei bogate biserici spunandu-i mandru ca acum Petru si Ioan nu mai puteau zice ca aur si argint nu au, inteleptul predicator al Evangheliei a replicat ca nici ei nu mai puteau  sa spuna: "In Numele lui Isus din Nazaret, ridica-te si umbla!"
 Iacov care ne-a lasat o frumoasa Epistola la inceputul capitolului 2 arata destul de putina simpatie pentru cei bogati. Nici Domnul Isus nu spune vorbe magulitoare despre ei, ba dimpotriva pare cumva sa ne arate imposibilitatea acestora de a fi mantuiti. Indiferent la ce s-a referit vorbind despre camila care mai degraba trece prin urechea acului (fie ca s-a referit la o poarta a cetatii Ierusalum, care era folosita noaptea si care era atat de ingusta incat o camila trebuia sa fie descarcata de bagaje si doar cumva in genunchi sa treaca de-o parte sau alta a zidului, fie ca s-a referit la banalul ac), existenta bogatiilor trebuie privita ca un factor de risc, atunci cand acestea acapareaza inima si mai mult decat atat sunt folosite in scopuri egoiste, de gadilare a vanitatii, de a diviza adunarea lui Dumnezeu.
 E trist ca o tanara de 17 ani e nevoita sa ceara lunar banii pentru sedintele de chimioterapie pentru a se putea vindeca de o cumplita leucemie, in timp ce acesti boieri crestini isi etaleaza obiectele scumpe si inutile, intr-o antiteza nu doar cu bunul simt, ci mai ales cu acele Cuvinte ale Sfintelor Scripturi care ne invata la iubire, la ajutorarea celor in nevoi, la smerenie.
 Este adevarata vorba Domnului Isus care ne spune ca vor exista intotdeauna saraci. Insa nu trebuie sa ne dezamageasca si sa ne faca sa uitam ca avem o datorie fata de cei din jurul nostru, iar bogatiile care ne "mangaie" nu ar trebui sa ne faca sa uitam ca la fiecare dintre noi exista un Lazar. Care asteapta si el sa primeasca un strop din bogatiile cu care suntem binecuvantati. Altfel tocmai aceste binecuvantari pot deveni sursa tragediilor din existenta noastra. Ceea ce avem niciodata nu este un total, unic si absolut drept al nostru. Din ce am inteles eu, singurul loc unde omul primeste rasplata "personalizata" la modul absolut este in lumea viitoare. Ceea ce am acum este mai degraba ceea ce imi da Dumnezeu ca sa folosesc pentru binele celor ce au nevoie, si nu o garantie imuabila ca este pentru totdeauna in posesia mea.
 Atentia lui Isus Christos a fost atrasa intr-o zi de o vaduva sarmana care a dat doi banuti pentru visteria Templului. Si cu toate ca El statuse acolo un timp urmarind ce dadea fiecare, a laudat gestul ei de mare curaj si sacrificiu, cu toate ca probabil ea oferise Templului cel mai putin ca valoare materiala, dar cel mai mult ca valoare umana si spirituala.
 Sincer ma vad in fata unui paradox atunci cand unui astfel de boier crestin ar trebui sa ii zic frate, sa ii zambesc sa ii intind o mana calda, o mana de iubire, cand evident masina de sute de cai-putere si zeci de mii de euro pe care o conduce zgomotos si nervos imi arata ca el ma sfideaza, imi arata atunci cand vine la Adunare, prapastia dintre noi, faptul ca eu sunt saracul care trebuie sa-i indure aroganta si dispretul lui disimulate ori intr-o voiosie falsa ori intr-o raceala politicoasa si binevoitoare, ingaduitoare cu unul ca mine, iar prin toate imi spune ca nu suntem si nu vom fi la fel niciodata...Si atunci cine este el si cine sunt eu? Doi frati reuniti in Numele Sfant al lui Christos, sau doi oameni care traiesc in lumi total diferite?
 Datoria mea este sa ma rog!... Dincolo de toate acestea nu am nicio putere. Pot sa il atentionez pe un om cand observ ca greseste, dar e inutil sa incerc a repara eroarea fara ajutor divin al lui Dumnezeu. Un Mercedes sau un BMW nu sunt rele in sine, departe de mine gandul acesta, dar atunci cand o viata putea fi salvata investind mai putin in aceste cutii pe patru roti si mai mult intr-o viata a unui copil, cred ca devin ceva satanic. E trist ca oamenii care le detin spun ca pentru Dumnezeu le dau oricand le-ar fi cerute de El, dar interesant este ca de fapt nu o fac niciodata. Inchpuiti-va o Biserica ca cea Primara in care valorile erau vandute pentru ca fiecare din aceea Adunare sa beneficieze macar de un minim al unui trai decent. E greu de crezut ca s-ar gasi oameni care sa isi vanda bunurile, sa isi ia crucea si sa il urmeze pe  Domnul Isus, traind printr-o totala credinta si nu bazati pe bogatii sau prieteni sus-pusi. Inchei cu cateva versete din Proverbe capitolul 30: Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu. Va las pe dumneavoastra sa reflectati la cuvintele inteleptului care le-a rostit si sa imi spuneti daca el are dreptate sau poate si eu nu ma insel cand afirm ca bogatia investita gresit este mai daunatoare decat o saracie lucie...