Nimeni nu urcase in turn in decursul secolelor, nimeni nu parea interesat sa incerce incalcarea poruncii clare si directe a Regelui Minunat. Se intrebasera multi care fusese scopul adevarat al Turnului: de ce sa faci un turn si apoi sa interzici oamenilor sa-l urce? Nu avea sens, nu avea nici o logica. Cu toate acestea in preocuparile zilnice, poate, cine stie?, oamenii se intrebau o data sau de doua ori in viata despre Turn. Curiozitatea sufocanta de aflare a secretelor nu era pe atunci precum acum, o sursa de chin interior. Oamenii puteau cu mai multa usurinta sa creada ca un lucru putea exista fara ca aflarea resorturilor sale sa fie un scop unic in viata.
Dar la cateva zile dupa razvratirea Ducelui Zorilor o mica trupa se opri la baza inaltului Turn. Imbracat in zale negre avand pe platosa un blazon ciudat cu un Dragon rosu, Primul-Ministru al Regatului cobora de pe calul sau de o culoare vanata, si iute se indrepta spre portile gardului. Rupse intr-un mod ostentativ lacatul vechi si se apropie de portile turnului. Un alt lacat vechi statea acolo de forma. Il sfarama si pe acesta si spre groza slujitorilor sai intra in Turn. Apoi dupa cateva clipe iesi din nou afara, in soarele ce ardea de amiaza, privind drumul plin de colb, caci in mod ciudat nu mai plouase de ceva timp.
Pe drum se apropie incet o caravana de negustori, obositi si transpirati de focul ce se revarsa incet din cer. Vazura mica cohorta langa turn, lacatele de la porti sfaramate si surprinsi din cale afara se oprira sa vada tot ce se intampla. Ducele zarindu-i striga:
- Binecuvantat sa va fie drumul, cinstiti negustori! ranjii el adresandu-se cu un glas mieros.
Aceastia recunoscandu-l pe primul lor ministru i se adresara pline de respect:
- Bunecuvantata sa fie Luminatia voastra de catre Tatal Natiunii noastre, bunul Rege Minunat!
Auzindu-le urarea Ducele scrasni din dinti pentru o clipa, nelasand totusi, sa vada furia ce ii clocotea in suflet. Peste tot Numele Regelui era Alfa si Omega in orice. Nimic nu incepea fara pomenirea si slavirea Minunatului Domn! Nici dimineata, nici seara, nici afacerile, nici semanatul, nici recoltatul, nici umblatul, nici opritul, nici ploaia, nici soarele, nici...Era ceva unde binecuvantarea Regelui sa nu fie ceruta? Sa existe un dram de libertate adevarata in care oamenii sa doreasca si sa fie ei insisi, fara calauzirea, fara ajutorul, fara nimic din ceea ce Regele Minunat putea darui? Era macar ceva, un lucru cat de marunt pe care omul sa il faca si sa nu se simta obligat ca pentru orice gest sau gand sa doreasca sprijinul Tatalui Natiunii Fericite?...
- Onoare si glorie eterna Printului Salem! adaugara negustorii imediat dupa binecuvantarea adresata Ducelui.
Dragonul simti o ura atat de coplesitoare incat ar fi dorit sa ii ucida pe negustori inainte ca acestia sa mai zica ceva. Salem si cu mareata Sa pace...Of!... Dar nu! Ar fi pus planul sau in primejdie. Chiar daca il ura pe Salem nu trebuia inca sa loveasca in acesti negustori, decat atunci cand ca niste roade coapte vor cadea singuri din copac.
- Marite domn, i se adresa un negustor mai batran, sunt umit sa vad ca domnia ta esti aici, in poate singurul loc din Imparatia noastra Sfanta in care este interzis omului sa intre, sub amenintarea pedepsei mortii...Caci Regele Minunat a spus de la inceputuri ca aici nimeni nu are dreptul si voie sa intre caci viata ii va fi luata.
- Ei bine, prietene, rase Ducele, tocmai din porunca Prea Luminatului Stapan ma aflu aici...Nu te mira! Acum cateva zile eu, Regele si Printul discutam cat de frumoasa e Imparatia noastra. Si cu un gand binecuvantat de Cer i-am spus Regelui:
- Stapane, cel mai minunat dar pe care un om poate sa-l primeasca de la Tine nu este doar viata fericita pe care o duce...Ci poti sa ii dai mai mult: posibilitatea sa vada si sa inteleaga precum numai Domnia Ta poti, macar o data in viata, sa sa traiasca acel nobil si perfect sentiment al maretiei Tale- lasa-L pe fiecare om sa vada minunea acestei Lumii, fericirea poporului, sa priceapa frumusetea si gloria gandurilor pe care poporul tau il are...Si unde ar fi mai minunat ca sa daruiesti o cunoastere atat de deosebita decat din acel Turn pe care in intelepciunea ta l-ai zidit acum sute de ani, al carui scop nu a fost moartea, ci binecuvantarea vesniciilor, caci cine ar putea crede ca Datatorul Vietii a creat un loc al durerii, al suferintei, al raului si al mortii?... Doamne, numai un Vrajmas ar putea spune asa ceva despre Tine, nu un adevarat slujitor! Slujitorii Tai niciodata nu s-ar putea gandi ca Tu ai avea pe buze cuvante precum rau, pacat ori moarte!
- Si ce a raspuns binecuvantatul nostru Rege? intreba negustorul ispitit de gandul de a trai si el acel sentiment maret al cunoasterii.
- Ei bine, maretul Rege mi-a zambit si a zis: "Ce slujitor deosebit si intelept esti tu, Duce al Zorilor! Esti un adevarat Print al Intelepciunii divine! Du-te deschide portile Turnului Lumii ca macar pentru o clipa slujitorii mei sa fie ca Mine cunoscand fericirea, adevarul, frumusetea, binele si chiar raul de care i-am protejat aici in regatul meu. Caci suferinta nu se va abate niciodata atata timp cat Eu cu inima mea buna voi fi Rege! Indiferent ce s-ar intampla voi coplesi poporul meu cu dulce fericire...Ceea ce vor trai ii va face mai apropiati si mai recunoscatori pentru cee ce le-am daruit de veacuri."
Ducele tacu pentru cateva clipe ca pentru a rememora aceea zi placuta si deosebita.
- Iata-ma deci, deschizand Turnul din care fiecare om va trai macar pentru o scurta clipa ceea ce traieste de veacuri Inteleptul nostru Stapan.
Batranul negustor Ish, caci asa era numele sau, facu un pas catre Turn.
- Voi putea deci fi primul care intra aici, intreba bucuros si naiv comerciantul.
- Sa imi dai voie prietene drag, rosti Ducele, sa iti spun ca vei fi al doilea. Eu am intrat primul ca sa vad daca opaitele mai sunt alimentate cu ulei, daca scara spre varf este tot la fel de buna ca la inceput...
-Desigur, Maria-Ta. Te-ai ganduit la toate. iti sunt recunoscator eu, si intorcandu-se pe jumatate cu mana intinsa spre ceilalti negutatori, si prietenii mei dragi de aceeasi minunata meserie.
-Acum, zise Dragonul cu o voce placuta si dezinteresata, doream sa scot tablia de argint cu acel avertisment pe care mesterul care a scris-o i-a gresit cuvintele. Daca nu as cunoaste bunatatea Regelui as pune sa fie pedepsit aspru! Dar stii, prietene, ca Regele Minunat iarta atunci cand omul greseste, cautand nu numai sa indrepte, dar sa aduca si o noua si minunata invatatura din greseala...
Era poate singurul adevar pe care Dragonul dintr-o neatentie il spunea despre Dusmanul sau Minunat!
Ish descalecand dadu sa se indrepte spre poarta Turnului cand o mana puternica il apuca rapid si strans de brat. Se intoarse surprins neplacut de acest gest si il vazu pe tanarul sau fiu, Elihu:
- Ce faci, copile? Da-mi drumul! i se adresa dur.
- Il crezi pe asta, tata? zise tanarul privindu-l cu ochii sai cenusii ce aduceau a furtuna.
- Tu stii cine e demnitarul acesta, nepriceputule? zise tatal strangand suparat din buze. Stii? Poate nu stii caci niciodata nu stai sa vezi ce slujitori are Regele! Mereu te inchini Lui si Printului, iar apoi pleci Cerul stie unde! Nu stai niciodata sa vezi maretii Lui slujitori!
- E un om ca oricare altul, un slujitor ca mine si ca tine, tata! Nu e Regele Minunat si nu e Printul Celei Mai Desavarsite Pacii! Asta stiu sigur!... De unde stii ca chiar Regele l-a trimis aici?
- Doar l-ai auzit fiule! Cine ar avea curajul sa spuna altceva decat a poruncit El?
- Tata! Daca am inteles ceva si am invatat de la Rege e ca El nu isi schimba Cuvantul! Cuvantul Sau e Etern! Ce a rostit va face intocmai, ce n-a rostit nu va face niciodata! Daca El a spus ca oamenii vor pierii urcand acel Turn asa va fi, indiferent cati slujitori vor spune altceva! Ar trebui sa auzi mai mult Cuvintele Sale decat sa te ploconesti la picioarele unor servitori!
- Fiule, ceea ce spui, necredinta ta, imi alunga toata bucuria si fericirea vietii din inima!...Iti dai seamam ce faci?
- Mai bine fara fericire ascultand de adevaratul Rege, decat fericit ascultand de un slujitor ce se vrea rege!...Necredinta? Credinta mea e intr-Unul!...
- Destul! racni Ish. Vei urca cu mine in Turn chiar acum! Sau nu vei mai fi fiul meu de acum inainte!
- Voi fi fiul tau pe veci, dar niciodata nu voi asculta cuvantul altuia decat al Stapanului meu, chiar daca voi fi pedepsit cu suferinta si durere!
- Ce stii tu despre suferinta, fiule? zise tatal suparat.
- Dar tu tata? Urca Turnul si nimic nu te va mai opri spre a o intelege deplin!
Elihu sprinten il parasi pe tatal sau, se arunca pe cal si in cateva clipe disparu spre cetatea Eden.
Dragonul il privi cu ochi intunecati si reci. Isi dadu seama ca Regele Minunat v-a avea intotdeauna cativa oameni care vor asculta de cuvintele Sale si ca nimic nu-i va putea amagi, indiferent cat ii va costa. Chiar daca ar fi ucisi...Oricata suferinta vor trai acestia. Ar fi dorit si el asemenea slujitori, dar stia ca niciodata nu va fi posibil. El va trebui sa aduca mereu ceva pentru a fi urmat din toata inima... Regele Minunat va fi urmat de cativa oameni carora intr-o zi El le va da doar un singur si banal lucru: sa fie vesnic in preajma Sa! Iar pentru acest atat de mic si imposibil lucru ei vor accepta sa le fie luat totul...Vor pribegii, vor fi bolnavi, vor fi lipsiti de tot, vor fi mereu blamati, vor fi ucisi si totusi acesti oamenii nu vor abandona credinta ca intr-o zi suprema lor rasplata va fi Regele Minunat si Printul Salem...
Dragonul rasufla cu greu intelegand ca undeva razboiul pe care abia il incepuse, cumva aducea si norii durerosi ai infrangerii. Nu intelegea acesta durere si neputinta amara pe care o traia, cand inca nici macar prima sabie nu iesise din teaca pentru confruntarea cu Maretul Domn! Intelese se ca vor fi cativa care nu vor isi dori si se vor darui....Parea o linie atat de subtire. Pentru o clipa i se paru acelasi lucru...Dorinta! Da, era dorinta! Nici macar altceva, un antagonism profund, care sa schimbe totul, care sa fie atat de diferit incat sa stii impotriva a ce construiesti ziduri si cetati de granit caruia sa te impotrivesti...Era absurd! Dorinta putea sa fie altfel decat credea el incat sa nu fie raul suprem? se intreba Dragonul privind spre un viitor al durerii...Era inspaimantat! Ce-i mai ramanea atunci pentru ca sa puna in genunchi lumea? Ce va gasi pentru ca intr-o zi sa detroneze Regele si pe Printul Sau? Unde gresise? Daca dorinta si pacatul ce urma dorintei nu era raspunsul total si definitiv atunci ce era? Ce putea fi acel Ceva incat Regele Minunat sa ajunga sa urasca si sa se lepede de fiinta omeneasca pe veci?...Intelesese ca lipsea din maretul sau plan ceva fundamental. Ce?... Ce?... Ce?...Mintea sa stralucitoare in intelepciune, cu o suprema capacitate de a intelege sensuri de neinteles pentru un banal om, cauta cuvantul sau fapta si nu gasea acel lucru esential pe care planul sau putea ii aduca izbanda! Absurd! Doar pentru ca un tanar rautacios s-a opus si a crezut ca Cuvantul Suprem inseamna mai mult decat cuvantul sau de premier sau al tatalui trebuia sa se framante?...Si daca vor fi mai multi? se intreba Dragonul. Cat de multi ar putea sa fie refuzandu-si propria atractie, propria viata facuta lege peste a celorlalti? Cine? Era cineva atat de nebun incat sa-si spuna sieisi: NU! Si daca va fi suficient de intelept ca sa nu mai fie nici unul? Cine nu e sedus de numere, de cifre? Multi sau putini, conteaza totdeauna pentru ca lumea sa existe sau sa piara! Si? Va fi un Elihu! Si? Cand milioanele se vor ridica impotriva Lui, cei cativa, Elihu, poate si inca vreo doi, trei vor schimba ceva, doar pentru ca ei L-au crezut pe Cuvant? Sau va fi oare cineva care se va mai intoarce din Turn gata sa recunoasca un esec? Nu!...Nu aveau cum!
Nu putea intelege, pentru ca a intelege inseamna sa traiesti si durerea de a fi flamand, dar a-ti darui bucatica de paine semenului. A fi sarac si a-ti darui cei doi banuti celor pe care ii vezi mai nevoiasi decat tine. Dorinta poate fi pentru tine, sa incerci mereu sa iti stingi focul interior sau intr-o zi sa ii spui focului: Arzi! Sunt altii care ard mai tare si ei au nevoie de mine! Arzi! Azi nu vei primi decat post, tacere, inchinare, adica suferinta...
Isi alunga gandurile acestea si ii zambi batranului negustor care intra si facu primi pasi pe scara catre razvratire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu