Era seara si cu pasi inceti, ganditi se cobora in Cetate. Era finalul! Toti o stiau! Nu dori sa vina nimeni sa ii spuna ceva in cele cateva ore cat se odihni...Cel Intelept...Era cumva la final! Ura invinsese! Turnul era acum forta ce il biruia!
De ce? De ce? De ce? Regele se trezise se trezise si fara sa asculte ce strigau slujitorii sai se urca pe cel mai mare turn al Cetatii. Mii sau milioane de soldati ai Dragonului inconjurau Cetatea. Elihu veni usor spre El... Imbracat ca un soldat cu armuri si platose...Cel imbatranit de zile, surase!...
- Abel a avut mai multa forta decat toti cu acele cuvinte inspirate din Mine! Din Adevarul Meu! Robul meu a intors inima catre Mine fara spada si platosa! Stiu Elihu ca ai lovit in gandurle celor care iti sopteau sa fi binecuvantat in Turn!...Of! Elihu! Ca acest razboi sa se termine un singur om mai trebuie sa moara!...Iar apoi totul v-a inceta! Un singur Om!
Elihu ragni cu o ura desavarsita:
- Dragonul, blestematu-l! Ajuta-ma! Domnul meu! Sa il strapung si toate se vor termina!
O lacrima se scurse pe obrazul Celui Imbatranit de Zile
" Nu el!...Ci cel ce trebuie sa moara e SALEM! Fiul Meu! Salem e Printul care trebuie sa piara...."gandi Btranul Rege.
- Salem trebuie sa piara! Pentru ca sa fie pace!
Elihu il privi palid si ingrozit:
- Ai incredere in mine, draga prieten! sopti indurerat Minunatul!
..................................................
Foc, lacrimi, durere, noapte... Dragonul intra in Cetate! Se uita facand pe indiferentul, trecand printre garziile cetatii care il priveau cu dezgust. Intrase ca sa negocieze capitularea Regelui Minunat. Nu se temea de ca Acesta l-ar fi putut ucide. Il stia pe Rege. Vorba Sa era sfanta, pe cand a Dragonului in functie de ce dorea el, iar de regula era doar o minciuna. Dorea sa il priveasca pe Rege umilit, sfaramat , distrus, implorand indurare de la fostul sau slujitor. Dorea sa il vada pe Cel imbatranit cerand iertare pentru "vina" de a se fi opus lui, atotputernicul Rege Dragon. Dorea sa-l vada pe Fiul plangand la picioarele sale si cerandu-i sa nu ii ucida! Sa le mai dea sansa unei noi zile. II va minti si apoi ii va distruge asa cum si ei l-au umilt si l-au distrus sufleteste! Zambi cu rautate si se indrepta spre sala tronului. Privi in jur aceasta frumusete, fara ostentatie a Palatului, spre deosebire de isi construise el. Aici totul fusese gandit ca pentru a da un aer familial, oarecum simplu, ce te ducea cu gandul ca intri in casa unor prieteni foarte buni. Dar Cei doi din familai regala nu erau prietenii lui, nu fusesera niciodata!
... Atatea ani decat plecase furios si nefericit...Se intorcea avand o lume puternica, trist si nefericit in urma lui Dar era zeu, nu rob, stapan, nu sclav. Si totusi intrand aici simti din nou apasarea umilintei si furia aceea a neputintei.
....Puterea ...Puterea nu ii dadea forta!...Se simtea atat de slab, de prabusit in fata Regelui!...De prabusit in fata sa!
Foc, gheata, fulger, sabie.....Ce trist e sa intelegi firea altuia, dar sa nu stii nimic despre tine insuti! Se intreba insa pasind prin castelul bogat daca intelegea ce se petrece sau era dus de un val al destinului pe care nu-l putea controla...Era cumva captiv?... Gheata, foc, sabie, piatra... Sau era doar un lut? Din nou simti acel sfredel, aceea teama in inima ca se indreapta spre ceva ce nu stie, spre un viitor in care el nu putea fi Suveranul intregii tari. Un viitor atat de intunecat incat nici macar el, care iubea intunericul nu indraznea sa il conceapa!...
Ar fi putut ridica un singur deget si totul ar fi devenit scrum in cel mult un ceas. Maine doar ruinele fumegande ar fi putut sa mai aminteasca de o alta lume, un alt regat...Istoria ar fi uitat domnia batranului rege, iar Invingatorul ar fi scris-o cum ar fi dorit! Regele Minunat ar fost descris ca un tiran sangeros, iar el Dragonul acel marunt curtean care intelegand opresiunea a incercat si a izbutit o revolta ce a distrus domnia Regelui nebun. Nu asa se scriu mereu manualele de istorie?
Iar apoi va continua cu realizariile marete, cu toate acele infloririi despre maretia Regatului Nou, ascunzandu-se in spatele spoielii, mizeria si suferinta.
Fulger, sabie, foc...In minte aceste cuvinte i se repetau obsedant, ca o melodie ascultata si care iti revine in minte mereu si mereu. Dar aici nu erau note, erau strofele unei poezii parca...O poezie ce isi dezmembra versurile, chiar cuvintele, pentru a si le unii mai incolo ametitor si nebunesc, dand nu vreun sens, ci parca aruncandu-te in haos...Se opri din mers aproape speriat: Abel era autorul poeziei si totusi nu isi aducea aminte sa o fi auzit vreodata. era ca o soapta, ca atunci cand destinul iti arunca in fata drumului pe care mergi obstacole. Un destin pe care nu-l vezi, dar il simti.
Dragonul dadu cu putere usile salii de o parte si intra mandru si sfidator, aruncandu-le celor de acolo e privire plina de rautate si ura. Regele Minunat linistit satea pe tronul Sau din platina. In dreapta sa pe un tron de aur statea Salem, cu aceeasi seninatate ca a Tatalui Sau. Dragonul ranji si privindu-l pe Salem se razgandi si aratandu-i-l Celui imbatranit de zile spuse cu o voce aspra lipsita de orice sentiment:
-Il vreau doar pe El! Restul nu aveti decat sa va duceti viata voastra marunta pana la finalul ei de nimic!...Dar Salem e al meu!...Altfel azi si acum voi preface lumea in ruine!...
Vant, amagire, intuneric...Noapte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu