Povestea Celor doua Regate (partea 12 - Final si Inceput!)

Era finalul si inceputul! Printul Salem castiga inimi in timp ce Dragonul castigase teritorii...Printul era din alta lume, traind in aceasta lume...Neagra, cenusie, de plumb...De nori intunecati...Dragonul castiga pierzand, Salem pierdea castigand...Inimi nu zone, nu spatii...Fiinte, nu dimensiuni fizice, Spirite, nu materie...Murea si invia intr-o dimensiune a fiintelor ce nu traiau, ci mureau in urmatoarele clipe ale nasterii lor, chiar daca se intamplau dupa cativa zeci de ani.
 Era o victorie atat de minunata, de perfecta!
Dar Cel Imbatranit de zile varsa o lacrima vazand atatia oameni ce s-au razvratit impotriva Lui prin Turn. Prin dorinta de a a alege orice altceva decat pe El! Il privi pe Abel, acel scriitor care s-a impotrivit Dragonului si acelei vieti mizerabile...Ii vedea si acum trupul putrezit intr-o ghena.Atat de viu langa El! Doar pentru asta ii venea sa il ucida pe Duce, sa doboare aceea netrebnica fiinta...Dar nu!..Toti inclusiv Dragonul aveau dreptul sa aleaga orice altceva decat pe Sine ca Stapan...In castelul Sau Abel era fericit...Si multi altii care se impotrivisera Dragonului dorind o viata frumoas fara pasiuniile dupa aur inspirate de Duce...Probabil niciodata nimeni nu va intelege Turnul si aceea viziune pe care acesta o inspira! Ducele se gandise la Turn ca la o eroare si cat este de simplu sa invingii Cerul daca ii vezi Acestuia erori, greseli!.. Nu conteaza cate greseli are Pamantul. Daca Cerul are doar una, va fi infrant de Pamant!...Cat de simpa si banala e gandirea firii de aici de pe acest pamant...
 Viespin murise! Fusese executat pentru ca nu putuse sa se apartina lumii Ducelui. Pierise intr-un neant a celor care vor, dar nu se pot decide pentru nimeni. Sinceritatea contelui nu slujise nimanui! Regele Minunat va lupta pentru Adevar! Ducele pentru minciunile sale...Nu era cale de mijloc, atat de dorita de conte...O inima pierduta intr-un razboi...
 Inimi!...Regele le stia atat de bine...Zambi trist. Atata suferinta...Pentru ce cand totul are un final?!...Libertatea era poate cel mai amar gust ce il putea simti fiinta umana...Libertate?...Sau iluzia ei? Esti liber cand incatusat gardianul poate pentru o clipa se uita in alta parte? Esti liber sa iti alegi lantul? Poti sa alegi cu adevarat?
 Cel Imbatranit zambi din nou privind de pe terasa Sa, cu aceasi tristete: Pace?... O lacrima se prelinse pe obrazul Sau: Nu! Razboi!
 Fiul Sau ii zambi! Tata! sopti Acesta si cumva inima Tatalui fu atat de miscata de Cuvantul Fiului!...Pace si Minune! Tatal ii zambi si El! Pace si Minune! Fiul Meu!

                                              
                                                                     SFARSIT