Prigoane!...

Am vrea poate un strop de linişte
Când liniştea devine o grea încercare...
Am văzut ninsori şi vânturi ce n-au frânt cedrii,
Şi am văzut veri şi zile senine ce au doborât stejari.


Am văzut soarele şi adieri ce au dospit păcatul,
Dar şi bezne reci şi friguroase n-au putut
Să înfrângă curajul, speranţa, credinţa
Însă o pace tristă şi nefireasca a topit ce era de preţ.

 N-am crezut că o sărutare ce pare a iubire
 Se poate naşte din minciună şi dispreţ.
 Şi parcă palma ce am primit-o de la cel neinţeles
 Era adevăr, chiar ură, dar cu sens!...
 Ş-am întors şi obrazul cel neatins!

Am văzut dureri, şuvoaie, ce n-au clintit deloc stânci...
Prigoane, lupte, frică, terori,
Ce n-au putut adevărul să stingă în piept
Şi totusi eu am fost aruncat în brânci.

Argint şi aur pare acuma totul, sângele se stinge prea repede-n pământ...
De-ar fi să ni se 'nalţe azi o cruce, ce slove ar pune un Pilat in avânt:
"Iată un rege ce n-a trăit în păcat, iata-l pe cel ce trăieşte!"...
Sau: "Nu-s cruci câţi sunt  tâlhari aici! Iar lumea o minciună-n vânt!"

M-am prabuşit când toţi fugeau,
Alergând, nu de mine mai sper,
Ci poate, în adevăr, de o povară de a fi ucenic,
De casa ce trebuie zidită pe Stâncă.

Vor veni apele, şuvoiale turbate
Şi vor lovi...
Câtă durere e să-L urmezi pe Christos!...
Dar vreau zdrobit să fiu cu El
Decât glorios sa mă cobor, zâmbind, în jos!...

Nu-i linişte fără ca El să fie,
Nu-i pace fără pacea Lui,
Arginţii adunaţi de prin trădare
Sunt doar pentru Ogorul Nimănui!

Nu prigoana e mormânt de scumpe virtuţi,
Nu Crucea e spectru durerii,
Suferinţi se nasc în albe şi "pure" trădări
În minciunile nebuniei pierzării!...