Ultima scrisoare a lui Zgandarila (dupa C.S. Lewis)

Ultima scrisoare a lui Zgândărilă

 (dupa cartea lui C.S. Lewis)

 Dragă Pelinișor,
 Îți scriu eu, tot eu, ca de obicei, bătrânul tău unchi Zgândărilă, chiar dacă tu nu te-ai mai deranjat să îmi scrii decât foarte rar și atunci când erai în situații aproape imposibile, iar eu trebuia să vin cu soluții... Sigur recunoștiința nu ne stă în caracter și deci nu voi fi eu primul drac să o pretind, dar un "mulțumesc", din când în când ar arăta că am fost de ajutor... Dar sigur crezi că și asta e o formă de recunoștiință pe care Vrăjmașul nostru a arătat-o Tatălui Său, ba chiar oamenilor care L-au servit, uneori. Deci te înțeleg!

Poate nu te-ai mai deranjat să scrii crezând că lumea aceasta post-moderna, cum o numesc oamenii, crezînd că e altfel decât cea de acum 2000 sau chiar 1000 de ani de exemplu, când barbari de tot felul bîntuiau lumea, ba chiar față de bunicii lor de acum 50-60 de ani, proștii evident, căci nu aveau telefoane inteligente și Internet, apelînd nesănătos la propria minte pentru rezolvarea necesitățile lor, nu mai poate fi înțeleasă de o ființă care îți pare depășită...Dar să știi nepoate, că acel om înțelept pe care am reușit să-l câștigăm la finalul vieții pentru noi, combinând senzualul cu o filosofie nihilistă, creând o idolatrie permisivă în Israel, regele Solomon, nu a greșit, totuși, cu nimic când a spus că nu e nimic nou sub soare.Tot ce poate fi altfel, ar fi ceea ce tehnica a reușit să îmbunătățească în confortul uman, și asta nu a fost întotdeauna bun pentru umanitate, dar este atât de util pentru noi. Pasiunea unora de a crea lucruri folositoare este depășită cu mult de ceea ce unii vor să le transforme în obiecte ale profitului, excluzându-le multora dintre ele necesitatea și creând o falsă cerere. Dorința unora pentru un lucru util, ce să simplifice viața și munca grea, s-a transformat în dorința altora pentru un lucru inutil, dar care i-a adus omenirii atâta durere, iar suferința lor a fost pentru noi o beție a simțurilor, a puterii, a unei intense plăceri a lumii de aici de jos... Nu poți, dragă Pelinișor să o înțelegi, dacă nu ai experimentat acest foc al umplerii și golirii, pe care doar noi și acei oameni puternici și decăzuți ce stăpâneau regate și imperii și în numele cărora au murit prostește semeniilor, au experimentat-o!!!... Puterea, ah, ce beție! Ce întinăciune, ce plăcere întunecată, viață și moarte împreună!...Dorința de a poseda în mod total și etern orice ființă...Eh! Până la urmă care dintre noi sau oameni nu dorim să avem totul și să nu mai dăm nimic? Să extragem seva vie ființei, să simțim viața doar pentru noi, pulsul ei, lumina și întunericul din ea, plăcerea și durerea... E tot ce există mai măreț pentru noi!
 Și tocmai despre dorință îți voi vorbi azi în epistola mea întunecată.

 Dorința, să-i zicem - altfel, modificată, pervertită, a fost acel dar pe care noi, cei din Împărăția Tenebrelor, l-am făcut omului. Iar după momentul căderii lui Adam, am întreținut această forță sau mai bine zis, aceasta foame si sete. Căci adevărul este că nu noi am creat dorința, dar noi am transformat-o în ceva ce regele nostru întunecat, să poată poseda toată omenirea în murdarul său lanț al poftelor. Și dacă stau puțin să mă gândesc, de fapt, nu am creat absolut nimic, dar ca un mucegai jegos și puturos, am reușit să alterăm cât am putut mai mult din Creația Vrăjmașului!
 I-am sugerat omului că singura cale spre fericire este aceea în care posedă mult. Am fost sinceri și i-am arătat omului ceea ce noi am experimentat și ne aduce alinare și plăcere de când am ales calea infernului alături de Tatăl Minciunii, stăpânul nostru amar și întunecat.  

 Cu cât mai mult ai, omule, cu atât devii mai fericit și împlinit. Cu atât viața ta are sens, mulțimea de va adula, vei fi un zeu pentru ei. Se vor proșterne în fața puterii tale, se vor teme de tine, le vei fi stăpân! Vei fi totul în ei!

 Asta i-am spus fiecăruia dintre oameni. Nu toți au reușit, dar toți si-au dorit! Evident exceptându-i pe acei nebuni care nu au mai vrut nimic din toate acestea și pe care Vrajmașul nostru îi numește cu acel cuvânt oribil și de neînțeles: copii! Copiii Săi!... Copiii Lui! Înțelegi nebunia? Cum să nu te revolți, cum să nu fii plin de ură și furie împotriva Acestei Ființe care mereu inversează valorile!... Noi nu, ei da!

A trebuit să mă opresc din scris! Mânia împotriva Lui și a copiilor Săi m-au țintuit vreme de un an pe scaun lângă masa de scris. Fără sprijin de la Stăpânul ispitei și al minciunii, nu aș fi putut apuca pana de scris din nou! Cuvintele sale prețioase m-au întărit, ca să pot continua epistola mea diabolică. Nu valorează nimic copii Săi, mi-a spus întunecatul Domn! Adunarea credincioșilor Lui a fost înfrântă! Sunt risipiți, fug, rugăciunile lor nu mai sunt ascultate de Vrăjmaș. Biruința totală e aproape! Îi voi smulge pe toți din mîna Sa! Lumea va deveni din nou a mea!

 Dar să continui după anul pierdut degeaba, gândindu-mă la furnicile Sale, care se cred copii Lui!

 I-am creat omului seturi de valori cu care să-l obligăm să acționeze...De câte ori nu m-am distrat grozav cu Ghiorțăilă atunci când la acele manifestari ale prostiei omeneste totale, ca să ne amuzăm un pic după furia îndurată- casele de licitații, locuri de perversiune a valorii și creației umane, despre care prea puțini oameni morali s-au gândit vreodată să se revolte, așa cum au facut-o împotriva existenței bordelurilor și a desconsiderării umane, cu toate că exploatare ființelor omenești nu e doar a trupului sau a minții, ci cu o lovitură reușită, a spiritului, a duhului uman!

Însă acolo la casele de licitații pentru aberații inspirate de tatăl nostru întunecat, de multe ori, unii au licitat chiar sute de mii de lire, euro, dolari, yeni, ce au avut la îndemână, pentru tot felul de obiecte care au apartinut unor artiști, generali, regii, sau dimpotriva amantelor acestora: batiste, piepteni, perii de haine, pălarii, ciorapii, pantofii etc. unele care nu au partinut niciodata decât ilustrilor lor servitori, dar ce mai conta... Importantă e mizeria și inutilitatea creată! În timp ce porunca Vrajmașului nostru ca să le arate iubire față de aproape, licitatorii bogați au călcat în picioare tot și mii de Lăzări se prăpădeau de foame la porțile palatelor lor, umplute cu prostii. Bani pentru gunoaie, în timp ce cu sume absolut ridicol de mici ar fi putut hrănit o săptămână un sărăntoc de-al lor. Dar asta li se părea mereu o inutilitate pentru acești zdrențăroși... Întotdeauna însă am fost bucuros că am găsit acest soi interesant de mândrie, de amăgire prostească, cum că dacă ai batista lui Elvis Presley, nespălată în urma folosirii ei, printre comorile tale pământești, devii celebru și ceva din ceea ce a fost Elvis, din grandoarea lui, fără muzica lui, evident, se transferă către tine ca om!...Ha, ha, ha! Nu mă pot abține nici acum să nu râd cum omul își vede măreția într-o cârpă de bumbac de șters nasul. Ba chiar nici cu ăia care dădeau 50 de milioane de dolari pe un tablou de un artist celebru ce trăgea niște dungi fără noimă pe pânză, nu am fost rușinat deloc...Căci, nu-i așa? arta sau ceea ce înțelege fiecare din acest cuvânt, merge perfect cu mândria... Mai greu e să o înțeleagă Lazăr!

Nu te întrebi de ce oameni vor să posede fără să ajungă la o reală stăpânire? Vrajmasul, Cel care s-a sacrificat pe Cruce pentru aceste furnici (of!, dureros și de neînțeles moment pentru Împărația Neantului!), le-a spus să își facă comori în Ceruri, nu pe pământ. Pentru cei mai mulți sună a un soi de alegere: dacă vrei îți faci Sus, dacă nu vrei, îți faci jos, pe pământ! Noi am știut să întreținem dorința lor (evident, aia modificată de noi), de a avea aici jos, acum și nu pentru un ipotetic mâine, cu ziceri pe care ei le considera foarte înțelepte, rupte din experiența umană: Ce-i în mână nu-i minciuna! Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții! Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard! Și aia care îmi place teribil, căci eu am conceput-o: Decât slugă în Rai, mai bine Rege în iad! Evident că toate sunt inspirate de stăpânul de jos! Dar ultima e cea mai bună și specială, și nu e a lui!

 Le am arătat că momentul, clipa, este singurul lucru esențial în viață, iar dacă acum și aici pierzi prilejul nu vei mai găsi poate o altă șansă, iar despre Cer s-ar putea să fie printre norișori pufoși, ba chiar sigur este doar un dulce basm.
Vrăjmașul însă le-a vorbit de aceea realitate pe care noi am trăit-o cândva, când nu eram spiritele tenebrelor: acele comori cerești ce devin efectiv una cu ei după ce ascultând de El oamenii vor păși dincolo. Ei vor intra în Odihna Stăpânului lor care nu înseamnă, așa cum nu odată le-am sugerat, drept o trândăveală insipidă cu îngerași pufoși cântând plictisiți la harpe și nori albiciosi și leșinați ce se mișcă fără noimă încoace și încolo, ci o stare în care ei sunt, devin realmente, Odihna Vrăjmașului. O contopire dintre o Stare de Fericire și Pace a Vrăjmașului, stare Vie a Lui și ei.... E foarte greu să îți descriu acest sentiment și acest proces, nu mai simt așa, nici măcar de aș mai fi, dar îți spun că tot ce Vrăjmașul le-a spus sunt reale, iar toate acelea: nume, moștenire, Odihna Stăpânului, cununi, comori, nu sunt doar lucruri ale lor, puse undeva într-un sipet, ci devin una cu ei. Nu e ca aici, unde doar poți atinge, gusta, mirosi, dar în final ele rămân tot ele înselepentru alți oameni și omul, el însuși, singur, sec, gol, cum vrei să-i spui, fără o contopire reală, decăt ce îi lăsăm noi să creadă... Aici pe Pământ ai ceva, dar nu posezi la modul real!...Poți atinge diamantul pe care îl ai la deget în aceea montură superbă de platină, de milioane de ori, tot de atâtea ori tu rămai om sau drac, iar diamantul rămâne de tot atâtea milioane de ori diamant, fără ca ceva dintre voi să devină parte din celălalt... E altfel de stăpănire, dacă se poate spune că este o reală stăpânire. Aici, dă-mi voie să îți spun nepoate, cu un cuvânt atât de la moda, e o stăpânire virtuală, la fel ca în soiurile ale de jocuri video și lumile acelea create din miliarde de biți pe care generațiile mai tinere le experimentează și uită spre satisfacția mizeriei triumfătoare, de cuvintele Vrăjmașului nostru, uită să se mai închine, uită să mai citească Cuvintele a ceea ce ei numesc Scripturi Sfinte, sau ascultau acele muzici, ce acum câteva sute de ani ridicau regi în picioare când le auzeau (ce bine că am reușit să schimbăm atâtea, iar oameni ca Haendel sau Mozart care se vor naște, ne vor cânta nouă, pentru bani și faimă, nu pentru Vrăjmașul rămas fără sunete și cântări!).

  Acum totul e virtual, cu toate că dorința și posesiunea a fost dintotdeauna virtuală, iar noi și chiar Vrăjmașul le numeam dintotdeauna amăgire.

Îl știi pe bogatul acela nebun căruia i-a rodit pământul peste măsură, îți aduci aminte, că erai și tu acolo chiar dacă erai un drac neformat, a avut atâta bogăție până seara când a murit... Ha, ha, ha! A fost fericit o după-masă întreagă, pregătindu-și sufletul să mănânce mai multe pâini și să bea mai mult vin. Și să aibă țiitoare deosebite și multe! Chiar ultimul idiot dintre dracii peste care stăpânesc, știe că sufletul se hrănește cu Cuvântul Vrăjmașului, nu cu pâine și bea Apa Sa vie, nu vinuri. Dar vezi tu! bogatul era la fel de "bogat" ca aia din jocurile tinerilor de azi. Virtual! Cât mai virtual! Game Over!
Dar Pelinișor, nici nu contează dacă ești bogat șase ore sau șase decenii. Dorința lor este să acapareze cât mai mult, fără să se gândească dacă nu cumva este cineva dincolo de aceasta sete masivă după bani sau bogății. Dacă rațiunea lor, chiar așa umbrită de Cădere, ar sta să analizeze cu sinceritate și smerenie (asta e cel mai greu pentru ei!) de ce simt acestă arsură în inimile lor, poate ar întrezării ceva din activitatea noastră. Noi le arătăm că așa e natural, așa trebuie să se întâmple, dacă vor să fie apreciați de alți oameni, dacă vor să găsească adevărata onoare și splendoare. Să îți spun un secret: cel mai rău lucru pentru om nu e să i se îndeplinească dorințele, ci ele să i se îndeplinească și să constate că sufletul lui rămâne la fel de gol sau poate chiar să crească acel gol, care, cum a zis un fiu al Vrăjmașului, are forma lui Dumnezeu și orice ai pune altceva nu se potrivește... Atunci goana după altele devine tot mai intensă, până când trec absurd, din lumea asta sau până când înțeleg inutilitatea lor, dar nu înțeleg că reala posesiune este a darui, nu a cere sau a lua. Atunci intervine depresia, o furie față de viața lor stupidă. Diferită cumva de a noastră. Ei nu știu să ia, iar sentimentul inutilității îi împinge la gesturi totale...Atâția bogați s-au sinucis pentru că au realizat inutilitatea unei căi pe care umblau și care nu ducea nicăieri. Pentru noi este excelent, chiar și așa. Dar Vrăjmașul le-a spus: "Dați și vi se va da!" Împărăția Lui este așezată pe alte principii. El vrea ca dând omul să primească, în timp ce dorința de a avea, fără de a da este deșertăciune. Nu știu dacă înțelegi, Pelinișor, dar eu fiind odată un înger al Vrăjmașului, îmi aduc aminte, cu greu, ce este drept, despre aceste lucruri și pe care le folosesc ca să îi aduc Lui cât mai multe prejudicii spre gloria mizerabilă a tatălui nostru întunecat și mincinos! Ori este atât de important să folosim minciuna și mândria ca să îi ținem departe pe oameni de Adevărul Răstignitului. Le spunem că nimeni, nici măcar El nu are soluții, că Vrăjmașul a spus cateva chestii drăguțe pe care nici acei ucenicii ai Sai nu le-au putut trăi și oricum sunt vechi și în 2000 de ani s-a așezat suficient praf pe ele pentru a deveni doar obiect de studiu, pentru arheologi sau lunatici ce viseaza la tot soiul de salvări spirituale. Căci nu este așa, în acest secol al informatiei instantanee, al virtualului, numai un nebun mai poate visa la mântuire!
Mă apropiu de final, tânărul meu nepot, dar nu am să închei fără să îți răspund la o întrebare pe care cred că ți-ai pus-o pentru cultura ta generală și cum să îi prinzi pe alții în laț: Cum ar putea un om să rupă acest lanț în care dorințele impuse de noi îl duc atat de departe si ii sfarama viata? Ar fi simplu: smerenia! Aceasta "plagă" numită smerenie a întors din drumul catre noi, spre Cer milioane de oameni. Sigur, cu ea a început, fiind esențială în viața oamenilor pe care i-am pierdut. Apoi a continuat cu sinceritatea că viața fără Vrăjmaș este moartă, urătă, ticăloasă, de la început. Smerenia l-ar putea face și pe cel sarac și pe cel bogat să înțeleagă că nu dorința pentru sine îi poate ajuta, ci dorința de a împlini Cuvintele Vrăjmașului, care nu sunt proverbe și ziceri de încântat auzul, ci uneltele unei construcții interioare, dar și exterioare a unei alte Împărății, decât cea care am făurit-o noi aici, pe care de două mii de ani o construiește și pe care noi, dracii, avem datoria să o oprim. Tatăl nostru întunecat are o vorba utilă nouă, despre Vrăjmaș: Dacă nu pot să Îi opresc biruința, atunci i-o voi întârzia! Asta trebuie să facem noi și sper ca să te mobilizezi mai ales acum când ceva pare că se va petrece, toți o simțim, să intârziem acea Împărăție a Vrăjmașului!

                                                                          Cu drag al tău unchi, Zgândărilă