In ultimul episod al serialului The Mentalist (episodul 17 al seriei cu numarul 6) imi pare o provocare: o studenta a unui profesor de psihologie pentru a putea sa se casatoreasca cu el, ii ucide prima sotie. Mai tarziu dupa cativa ani crima este descoperita, iar ea arestata sfaramand inima omului care primeste astfel un soc dublu. Profesorul se vede astfel tradat cu un destin ce este atat de intunecat. Dar o posibila continuare mi se pare foarte interesanta: din cauza unor vicii de procedura, femeia este eliberata, nefiind pedepsita pentru crima sa. Se va intoarce ea acasa linistita, spunand sotului ei ca daca justitia nu a condamnat-o nici el nu are dreptul sa o faca! Si poate adoptand un discurs ce si-l pretinde ca fiind crestin, ea ii cere iertare, atentionandu-l ca nu l-a inselat, nu i-a fost infidela, ci dimpotriva tot ce a facut a fost dintr-o mistuitoare dragoste fata de acest om. Va trebui omul sa treaca cu vederea tragedia prin care a trecut doar pentru ca o separare de ea, un divort inseamna lipsa de fidelitate, nu paradoxal, o fidelitate morbida?Nu stiu daca orice infidelitate se poate numi tradare si nici invers! Ba chiar cred ca la baza unei despartiri nu sta o infidelitate, ci o tradare. Nu vorbesc aici doar in contextul casniciei. Ma gandesc la Iuda Iscariotul care il tradeaza pe Domnul Iisus punand in balanta Fiinta Invatatorului si 30 de arginti... Balanta inimii sale inclina spre fericirea intunecata care se prefigureaza in viata sa daca va alege banii. Ceva mai tarziu in singurul moment de luciditate realizeaza tradarea, dar nu reuseste sa repare greseala mergand la Cel care il putea ierta alegand din nou gresit iertarea la cateva gesturi care nu au nici o valoare - aruncarea banilor in visteria Templului, recunoasterea vinovatiei doar in fata dusmanilor lui Christos! In final cu o povara ingrozitoare in suflet se sinucide nelasandu-i Celui PreaInalt posibilitatea unei iertari tocmai prin Cel ce fusese tradat. El nu mai aude rugaciunea iertarii dusmanilor pe care Christos o face pentru cei ce iL atarnasera pe lemnul Crucii.
Am auzit si versiunea cum ca Simon Petru a tradat chiar mai mult decat Iuda. In fata unei slujnice acesta se des-zice de Christos, afirmand ca nici nu stie cine este Acel Iisus, iar blestemele insotitoare tind sa cred ca erau tocmai la adresa Invatatorului pentru a fi mai convingator. Iuda nu a afirmat nici o clipa ca nu stie cine este Christos, nu afirmat nici o secunda ca nu a facut parte dintre ucenicii sai. Asemanarea cred eu in acel punct in care amandoi realizeaza pacatul lor. E evidenta infidelitatea lui Petru, la fel cum e evidenta tradarea lui Iuda. Ce ii deosebeste insa fundamental este la cine isi cauta ei rezolvarea raului produs. Petru plange cu amar, iar cateva zile mai tarziu iL lasa pe Christos cel Milostiv sa-l indrepte pe calea iertarii Sale. Nu isi cauta salvare proprie si nici nu se autoflageleaza pentru a-si plati pacatul. Stie ca streangul nu rezolva nimic...
O infidelitate se poate transforma prin iertare intr-o stralucitoare fidelitate. Tradarea e un drum inchis, care nu se mai transforma decat in moarte.
Cred ca infidelitatea poate fi o nebunie de moment, o lipsa de ratiune si analiza, un sentiment acut si intens, o spaima, o teama ce depaseste cadrul natural al fiintei umane. sau poate fi pana la urma o dorinta spre ceva ce pare bun si de dorit. Tradarea e un calcul rece, clar, ce pune in balanta avantaje si dezavantaje, ce ucide sentimentul pentru o ratiune intunecata. Petru e infidel probabil luat prin surprindere, Iuda tradeaza dupa analize clare. Iuda tradeaza pentru bani fiind initial atat de fidel pentru monezile adunate pentru lucrarea lui Isus. Orice tradare incepe cu infidelitati...Sau cu fidelitati pervertite!
Am auzit si bazaconii spuse despre lipsa de fidelitate. Lucrez intr-un domeniu in care teoretic ar trebui sa existe o strictete deosebita si o disciplina de fier, in domeniul căilor ferate. Însă de multi ani lucrurile nu mai stau asa si asta nu din vina lucratorului simplu, ci a unei gestionari proaste a resurselor atatea cat sunt, a incompetentei sefilor, care sunt mai preocupati de bunastarea fiecaruia dintre ei. Cu toate acestea unii par sa-si fi facut un titlu de glorie cautand si pedepsind cele mai marunte abateri sau lipsuri care le gasesc subalternilor. Luna trecuta ascultam siderat la o Analiza de Siguranta Circulatiei cum erau prezentati unii lucratori feroviari impreuna cu sanctiunile "daruite" lor, care lipsiti de fidelitate fata de angajator si incalcand Regulamente, Instructiunile si Ordinele in vigoare, uitasera sa se semneze de iesire din servici in Condica de prezenta. Pentru unii sefi, asta inseamna ceva grav, chiar daca pe de alta parte instalatiile sunt vechi, unele esentiale pentru siguranta circulatiei nu functioneaza ori o fac defectuos, gasim ca o semnatura uitata este mai importanta decat orice altceva. Ceea ce ma face sa cred ca fidelitatea este daca nu supraestimata de unii, cel putin fiecare tinde sa o inteleaga diferit. Si mai ales pentru ca cred ca fidelitatea este cu dus si intors. E greu sa ceri fidelitate cuiva fara sa iti arati la randul tau fidelitate. O casnicie in care doar unul dintre parteneri are obligatia de a fi fidel, iar celalalt nu, nu imi pare o casnicie viabila. O firma in care doar "talpa" ei are obligatia fidelitatii iar esaloanele superioare nu, cred ca nu are capacitatea de a se dezvolta pe o baza normala.
Sa fie tot asa in Biserica lui Christos? Cu cat urci mai sus fidelitatea sa fie precum aerul, tot mai rarefiata? Undeva pe Muntele Olimp sa stea doar zeii? Ei decid soarta celor mici si neinsemnati in timp ce se asteapta sa fie stimati si apreciati mereu si mereu, fara vreo baza biblica? Chiar daca Domnul Isus vorbeste despre cei care doresc sa fie sus, ca in acelasi timp trebuie sa slujeasca jos, par ca lucrurile sunt precum in politica. Sa fi sus inseamna sa fi doar sus! Dar asta nu inseamna a tradezi principiile Sfintei Scripturi?
Suntem indemnati sa fim fideli, credinciosi Adunarii Crestine, Trupului lui Christos! Nu cred ca formelor politico-religioase am aceeasi obligatie!... Aceeasi fidelitate!... Afirm clar si raspicat ca forma actuala a politicii religoase - Cultul nu isi are radacini sau tangente cu credinta crestina. Cultul este o capusa pe Trupul Bisericii! Si atunci cum sa fie cineva condamnat sau gratiat, de o institutie in care oamenii se aleg intre ei? Se pun in cinste unii pe altii, uitand ce inseamna umilinta, smerenia, consacrarea, prigoana, durerea, renuntarea la sine? Sau poate nu ma pricep eu, iar Cultul este interfata dintre Biserica si Lume? Caci asa imi pare! Tot o repet, dar cum pot exista in Biserică Președinți de Cult, Vicepreședinți de Cult, Secretari Generali de Cult, Trezorieri de Cult ( fericit ar fi pe acest post Iscariotul - dacă cum spune Legenda Evreului Rătăcitor, acesta incă umblă pe aceste meleaguri), Comitete Executive de Cult, Statute de Cult si ce o mai fi de Cult! Cum se poate executa in public un om de catre Cultul care nu are valori spirituale, ci doar eventual administrative? De cand justitia crestina a fost lasata pe mana Diotrofilor?
Nu i-as fi luat, poate, apararea Lui Vladimir Pustan daca si eu nu as fi fost executat identic, pe baza catorva articole din Statul Penal Penticostal, fara sa fiu vinovat de nimic. Da! recunosc ca am avut o perioada de saracie puternica, in care a trebuit sa imi iau un al doilea servici, la care nu aveam aplecare, sa vand produse cu suprapret luate din Bucuresti de la actualul depozit Dragonul Rosu, dar poate ca daca as fi putut sa ma tin de el sa imi echilibreze bugetul familiei. Imi era sila sa ma milogesc prin spiciurile aranjate sa conving un alt om mai sarac poate decat mine ca are nevoie de produse de doi bani... In timp ce altii in situatia mea de saracie erau ajutati de frati, eu eram dat afara din Biserica pentru o cotizatie neplatita timp de trei luni si pentru ca muncind mult ca timp nu puteam veni decat rar la biserica! Nu am fost crezut cand i-am spus acestui fost excavatorist devenit pastor, ca am lucrat sapte luni fara o zi libera. (Ce ar crede acum cand șase ani nu am avut zile libere?)...Am fost aruncat in ghearele diavolui de el si comitetul lui pentru ca nu avem bani de dat si de aruncat pe garajele, apartamentele si WC-urile lor cu preturi supraevaluate... Cateva articole si literele aferente lor m-au condamnat la bezna si durere! Sa imi spuna cineva ca Statutul Penal al acestui Cult nu e facut de diavolul si ingerii sai!...O sa ma lupt pana cand cei tradati, umiliti, nenorociti, ai acestui Cult mincinos nu se va sfarama! Christos e viu! Si El v-a aduce Adevar!
Cineva spunea acum cateva zile ca Vladimir Pustan a fost dat afara din Cult pentru ca traieste in adulter de sapte ani. Probabil folosind cifra perfecta in Caballa si in ezoterismul pseudo-crestin lovitura este totala. Daca era sase ceva parea cusut cu ata alba! Fiind sapte mie imi pare asa cusut cu ata neagra! Altul plangand de durerea familiei sale spunea ca cei din Cult nu au vrut sa faca publice acuzatiile s-au gandit la familia sa (sic!). Dar ghilotinarea a fost totusi publica!... Cum ramane cu familia acestui om? De ce sotia sa vazand tradarea acestui om nu a renuntat la el? De ce o intreaga Adunare il urmeaza pe acest "nenorocit" vorba lui? De ce parasesc acest intunecat Cult, pentru un om care nu merita decat condamnarea celor din varful piramidei Cultului?
L-am vazut pe Pustan facandu-si cruce acum cativa ani intr-o biserica ortodoxa in timp ce vorbea celor din Oastea Domnului!... Si nu o data, mie, tanar fiind, mergand in Centrul orasului Brasov pentru mici cumparaturi sau la o plimbare, mi s-a intamplat sa am o "pofta" de rugaciune, atat de intensa incat am intrat la Biserica " Adormirea Maicii Domnului!" Biserica unde fusesem botezat cand eram bebe!... Ca sa nu par altfel si sa ma pot ruga si slavii pe Christos in liniste, netulburand pe nimeni am devenit ortodox, mi-am facut o cruce sau doua, apoi m-am plecat pe genunchi!... Era pacat?... Era mai bine sa intru oriunde in alta parte unde nimeni nu ingenuncheaza? Intr-un restaurant din aceeasi zona, sa ma imbăt? Unde nimeni nu isi face cruce, unde nimeni nu se gandeste la Christos? Era mai bine, nu-i asa?... Era mai bine fara Iisus?....
Nu stiu daca a pupat icoane acest pastor! Ultima icoana pe care am pupat-o era o Cruce cu un mic Iisus pe ea. Eram la Cozia, la Manastire si undeva intr-o camara era o Cruce! Aveam opt ani si Christos, inexplicabil imi era atat de drag, extraordinar de drag, cu bratele intinse din palmele caruia siroia sange, habar nu aveti voi cei care ma judecati!...si pe Pustan! Nu era Iisus copil, ci acel Stapan de 33 de ani care moare pentru noi toti. Credeam ca sarutandu-i fata de lemn cu o culoare stinsa, uscata va stii ca si eu iL iubesc... Si totusi in mod sigur a stiut-o! Si o stie! De aceea e atat de fenomenal de bun cu un ticalos, cu mine! Poate cumva atunci intelegeam sau simteam acel straniu, inexplicabil, ceva facut pentru mine, pentru noi, sacrificiu, decat mai tarziu cand la baptisti, nepasatori cu mine, un mucos, la 10 ani nu intelegeam, apoi la 11 ani nu pricepeam, apoi la 12 ani nu cunosteam, apoi la abia 13 ani gaseam ca moartea Sa nu a fost o greseala pentru ca nu s-a smuls din cuie! Cine sa ii explice adevarul unui copil? Vorba lui Pustan: "Diavolul ii foloseste pe copii, noua ni se par prea mici pentru ai folosi in vreo lucrare!" As adauga ca unora le este prea greu sa le spuna de ce Iisus a murit si a inviat!... Slava Lui ca El foarte des m-a invatat Adevarul fara mijlociri umane! Asa cum si diavolul mi-a vorbit atat de des fara necesitatea de a avea translatori umani! Si daca intr-un vis la doar zece ani Isus Christos ma mustra fara sa inteleg ani de zile ce dorea sa imi spuna: Unde iti este sabia? Sabie care nu rezistase nici macar la o lovitura impotriva vrajmasilor, as fi putut sa ma scuz: "Unde iti sunt ,Stapane, luptatorii tai? Imi ceri mie, unui copil de zece ani sa am sabie, in timp ce altii se gandesc cum sa si-o folosesca unii impotriva celorlalti din Adunare? Esti suparat pe mine cand altii isi folosesc uneltele de lupta pentru a-si face rau celorlalti din Biserica?"
Sa existe un razboi civil in Adunarea lui Christos? Fidelitati, tradari, iude, simoni? Eu? Tu? Pustan? Cine e de vina? Am vazut un film crestin nu prea deosebit pana la un moment dat : "The Encounter", dar o idee este acolo fenomenala! Suna cam asa: "Zgariati pojghita oricarui pacat si veti gasi dincolo de ea mandrie!" Cand tatal meu l-a mustrat pe actualul vicepresedinte de Cult Penticostal ca e mandru acesta a fost foarte deranjat! Un om modest ar fi incercat sa se cerceteze pe sine insusi! Sa vada daca nu e adevarat cele spuse. Tatal nu a incercat sa-l jigneasca! Doar sa-i atraga atentia! I-a luat apararea atunci cand comitetul l-ar fi mancat de viu, jignindul, reprosindu-i orice le venea la gura, plini de furie, care nu puteau sa se roage!...Aceeasi oameni care patru ani mai tarziu si-au varsat raul din ei pe mine...Saracii! Imi e mila de ei! Nu pentru ca am castigat, o spun! Ci pentru ca am pierdut!...Mai bine sa pierzi invatand ceva, decat sa castigi uitand totul! V-am m-ai povestit: tatal meu a fost la o singura sedinta a comitetului...Apoi si-a dat demisia: Vreau sa imi duc mantuirea cu frica si cutremur inaintea lui Dumnezeu! spunea el...Nu am putut sa ne intelegem ceva mai tarziu. Era o imensa despartire intre noi doi! El era prea mandru sa o accepte, eu prea prost sa o inteleg! Dar intelegea ca a face rau nu e o Cale spre Cer!
Revenind la prima idee: o infidelitate poate duce la ce e mai rau, dar o tradare umpluta de fidelitati perverse stabilizeaza locul, familia, biserica, conceptul? Nu putem acuza daca nu gasim tradare? Si atunci o cruce facuta de un penticostal e o infidelitate sau o tradare? E ceva ce nu merita sa mai discutam sau tocmai de acolo ar fi un punct de discutie? O alta acuza ar fi ecumenismul lui Pustan... Dar ce faci cu ecumenismul lui Christos care se roaga Tatalui pentru ca toti sa fie una?... Nimeni nu vorbeste de idei sau pacate, sau aiureli aduse in Biserica, ci de oameni, de vieti transformate in Christos?... Ce poate zice VP Nelu Gurau, fost profesor de teologie de la Seminar, care acum douazeci si ceva de ani ma acuza ca am luat-o pe cai teologice, spunand in plina adunare de tineret, ca ce fac eu e desertaciunea desertaciunilor (sic!) - Teologie!, umilindu-ma oridecateori avea ocazia?... Sunt eu rau? E ceva ce nu inteleg? Cititi cele scrise de mine!...Cata teologie sau religie contin ele? In timp ce Gurau semna cu Securitatea, eu eram anchetat, soft, ce-i drept, despre ce fac eu si altii la Biserica! Ca nu am voie la Biserica, militar fiind! Nici nu stiam! Si cand am stiut-o, cand am aflat ca ca incalc Legea comunista a Armatei mergand sa ma inchin lui Christos, am mers la Biserica sa ma inchin lui Christos! Statul numit Romania nu o sa imi spuna ce sa fac in raport cu Christos! Niciodata! Cand imi spunea ca nu am dreptul sa ma inchin lui Christos, l-am sfidat! Cand nu imi dadea nici macar cativa biscuiti, acest Stat ma dadea pe maina umilirii, foametei, dispretului! Si acum cui sa ii inalt osanale? Patriotismul e virtutea viciosilor! spune Oscar Wilde....Statul, Cultul, Comitetul?... Fidelitatii?... Tradari?....Cand toate acestea se vor termina va fi o bucurie adevarata!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu