- Pop, ai putea sa ucizi?...
- Da!
- Sa arunci o grenada intr-un tanc?
- Sa ucizi un om cu baioneta?
- Da!...
Probabil ar fi fost mai greu! Dar imi aduc aminte de locotenetul Jalba, care ne chinuia si la un moment dat, l-as fi mitraliat, parca era ceva din Sven Hassel! ...Multumesc Domnului Isus, ca nu ne dadeau cartuse!...
*********************
Pazeam vagoane cu tehnica de lupta! In marite 1988! La gara Constantin David undeva in estul Bucurestilor! Scartaiau toate si eu ma distram despre cele pareau ca un soi de fantome... Aveam cinci cartuse de razboi! Perfecte ca sa ucid cam 40 de oameni! Era prima data cand aveam cartuse adevarate, ma urcam intr-un vagon ks si cam juma' de ora ma odihneam...
Era fain cand ii strigam locotenentului Paic sa se opreasca, la cateva ore venind din Bucuresti, venea in noapte de nicaieri, pe la opt seara, cand puteam sa trag un foc in noapte!... Stiam ca este el! Dar ca, conform celor regulamentelor militare, trebuia sa il opresc! Puteam sa ii bag un glonte in el si nimeni nu m-ar fi acuzat!...prea mult!... Pop, sunt eu! Trebuia sa inteleg ca este el...Adevarul era ca era si cu cativa camarazi de ai mei! L-am vazut speriat... Stia ca am un cartus pe teava!...
Imi era drag, acest om!... Ba chiar si Mihai Ilas, pastor de acum batran, sapator de gropi inainte sa isi aleaga meseria de pastor, incompetent, rau, ticalos, care, cred eu, nu a fost niciodata altfel... Genul de lider religios care recunostea ca e mai interesat de bani, decat de oameni, care nu putea fi altfel, decat impresionant, daca a fi impresionant esti cand iti arati totalul cinism cu care firea te-a inzestrat... Decat sa fie un om care ar putea fi ceva dincolo de sine!... Probabil sunt prost! Naiv, sa imi inchipui ca venind din armata care ne transforma in oameni insensibili, in oameni rai, ucigasi buni sa omoare un necunoscut pentru ca cineva care ajunge sef peste sute de mii sau milioane de oameni, are o rafuiala personala cu altcineva, plecand de acolo "a ucide" era o idee lasata in trecut. Caci dupa cativa ani eram ucis cu vorba (Iermia 18:18), cu fapta, cu dispretul acordat tineretii si sinceritatii mele, cu o condamnare pentru ceva ce nu facusem, nu conta... Dispretul unor oameni care ajunsesera in varful piramidal al bisericii mi-a aratat ca uneori cantam, predicam, ne rugam, ranjim precum excelenti actori, intr-un fel incat sa fim auziti si vazuti de oameni, sa-i incantam cu cele rostite, dar ca prea putin sau poate deloc nu ne pasa daca Dumnezeu ne asculta si ne vede. Cei din Biserica, priza la ei, era mai de valoare decat Cel ce este Capul Bisericii.
Era poate incredibil sau mai grav, inspaimantator pentru acesti lideri sa auda din gura unui tanar ca mine, ca deschizand un stand de carte crestina in holul Bisericii, nu se imbogatea din asta, ci culmea pierdea. Cum sa pierzi atunci cand te asociezi intr-o actiune cu Biserica? se intrebau probabil ei care beneficiasera anii de zile de tot soiul de ajutoare materiale din Vest, dar si de la amaratul care, precum vaduva saraca, dadea ultimii banuti, pentru ca ei sa cunoasca prosperitatea acelei Evanghelii magica si denaturata, dar care facea placere inimilor iubitoare de bani. Si de imagine! Caci imaginea este dupa bani, motivul pe care acesti lideri se arunca inainte intr-un soi de cruciada pentru a obtine ratingul religios de care au nevoie pentru amagirea altora si desgur a lor. Acuma vor vedea si aia din Sacele ce biserica avem noi, spunea unul dintre ei, dovedind ca ce se construise nu era pentru omul de rand, ci pentru imaginea lor, a sefilor. Caci cu exceptia WC-ului, garajul adapostea o masina destinata proiectelor lor, iar in apartamentul de trei camere care se construise mai scump decat un etaj intreg din blocurile din vecini, nu avea acces fiestecine... Si orice voce care spune altceva, care lua apararea saracului a celui care nu avea accesul sefilor la resursele Bisericii, era un pericol, un potential inamic, care pe termen lung putea sa le de-a batai de cap...
Cad de usor este sa ucizi? E banal. Diferenta este ca daca ucizi un om aici, pe un camp de lupta, ii pui capat unei existente de douazeci, treizeci, patruzeci de ani... Insa daca ucizi spiritual un om nu pui capat existentei, ci ii deschizi o noua si infernala existenta! Caci daca materialul actioneaza dinspre prezent in spre trecut, spiritualul din prezent in spre viitor!
Sa nu ma intrebati de solutii! Ele sunt in Sfanta Scriptura! Le stim atat de bine! Si stim ca nu le aplicam! Nu vrem! Fiecare se multumeste cu ce are, fara a vrea mai mult. Fara sa ii intrebe pe cei ce conduc daca apa chioara servita de la amvon ar trebui sa sature foamea, daca cantari precum coliba care imi ajunge aici jos, ca iL am pe Isus, contul sarac din banca, nu ne deranjeaza, ca oricum dincolo vom fi bogati, in timp ce suntem in stare sa furam ca sa nu mai fie cont sarac, sunt lucruri care trebuiesc trecute cu vederea mereu si mereu. Incurajandu-le trandavia pe bani buni predicatorilor, neimplicarea pacifista de altfel ca sa vedem ce este si ce nu necesar, util, important intr-o biserica, lasarea resurselor stranse cu greu, cu sacrificiu, la indemana celor care vor sa-si faca imaginea, nu cred ca este corect. Intr-un fel este de laudat democratia lumeasca: ea ar trebui sa cearna valoarea de non-valoare. Ce este ciudat ca in Biserica te pricopsesti cu cate unul care nu se pricepe la nimic, si asta e, trebuie sa-l suporti pana la pensie si chiar dincolo de ea. Ca omul are relatii si astfel Biserica este influentata de proprii dictatori care pot face orice cu oricine. Care pot sa ucida spiritual!...
Cat este de usor sa ucizi? Intrebatii pe profesionistii in domeniu! Va vor spune ca este poate prea usor!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu