Una dintre cele mai interesante parti ale Bibliei, dupa cum vad eu lucrurile, este cea in care ne este prezentata razvratirea lui Lucifer. Acesta intr-un moment al existentei sale, doreste ca sa devina superior lui Dumnezeu, sa nu mai dea socoteala Celui PreaInalt, sa fie el insusi cel caruia toti ceilalti sa se plece... E un paradox caci Dumnezeu este Izvorul vietii, a intelepciunii, al iubirii...El daruieste din energia Sa tuturor fiintelor. Apostolul Pavel spune ca: «... în El trăim, ne mişcăm şi existăm»-FA17:28. Cum ar putea gandi cineva ca fara El nimic nu s-ar modifica? Ca El ar fi putut fi oprit ca un banal intreupator, fiind poate pornit cand s-ar fi avut nevoie pentru un timp de energia Sa?
Nu pot sa-mi inchipui razboiul ce a urmat...Interesant e ca a urmat un razboi dupa ce Satan a reusit sa convinga o treime dintre ingerii lui Dumnezeu ca el poate aduce o noutate total diferita. in Universul lui Dumnezeu. Spun ca e interesant ca a urmat un razboi pentru ca Cel PreaInalt putea sa isi retraga duhul de viata si atunci treimea razvratita ar fi cunoscut un neant vesnic, Dar cred ca Dumnezeu gandeste altfel. Cred ca El vrea ca cel ce ia o decizie si o pune in practica sa cunoasca si consecintele ei, bune sau rele. Sa vada in mod clar si total, etern alegeriile si actiunile pe care le-a pus in practica.
Parca C.S. Lewis spune ca diferenta dintre un vierme si un arhanghel este infinit mai mica decat dintre acelasi arhanghel si Dumnezeu. Si atunci cum sa-L inlaturi pe Dumnezeu de pe tronul Sau? Ce nebunie poate fi mai mare decat un astfel de gand? Uit insa ca mandria, orgoliu, trufia este cea mai mare nebunie pe care cineva a putut sa o creeze in mintea si inima sa. Psalmistul spune ceva atat de important: "Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari." Ps 19:13. Noua noastra teologie spune ca nu exista pacate mari sau mici, si in esenta lor distructiva asa este, dar totusi mandrie este inaintea caderii, prabusii fiintei care o accepta. Nu stiu cate alte pacate distrug ca orgoliu nemasurat, dar tind sa cred ca nici unul.
Cineva, o persoana crestina,imi spunea acum cateva zile cu tristete, ca nu a gresit, nu a facut pacate care sa-l manie pe Dumnezeu si totusi, Acesta parea ca o lipseste de binecuvantari. Cunoscand-o stiu ca ii este greu, ca viata care o duce nu-i deloc usoara, insa fara sa vreau mi-am dat seama ca acolo era si altceva: mandrie. Si mi-am adus aminte de cate ori nu am afirmat si eu ceva asemanator. De ce eu nu aveam in timp ce altii care stiau sa feneteze "crestineste" se descurcau excelent? De ce ei invarteau miliarde beneficiind de lucruri la care numai as putea sa visez, in timp ce eu stateam si stau cu chirie intr-o locuinta sarmana si degradata? Dar asta sa fie tot? Citesc ca Iov in dezastru care a trecut prin viata sa statea pe un morman de gunoi scarpinandu-si pielea plina de bube cu un ciob. Lazar avea prieteni niste caini, care il iubeau mai mult decat bogatul neinteresat decat de propria sa placere. Isus Christos a murit fara macar sa aiba o camasa pe El, furata de cei ce imparteau "dreptatea". Caderea mea dupa ce am fost pe nedrept si in mod marsav dat afara din biserica, a fost datorat faptului ca ma vedeam pe o pozitie in care nu eram. In loc sa ma incred in Domnul Isus, am fost suparat ca Dumnezeu ingaduise asa ceva peste mine din partea unor oameni rai ce totusi erau lideri. Problema insa indiferent cata rautate aveau acesti negustori de religie, era a mea. In intunecarea mintii mele L-am vazut pe Dumnezeu aprobandu-le faptele lor, aprobandu-i pe ei. Durerea si neputinta m-a facut sa simt o revolta si o amaraciune crancena. Cu ce gresisesm? De ce eram eu pedepsit asa?
Era mandrie acolo! Nu facusem nimic care sa merite pedeapsa lor, dar Dumnezeu a vrut sa ma faca sa ma vad cat de putin sunt, dar cat de mare imi e orgoliul! Mai tarziu am inceput sa ma rog ca sa fiu smerit! O fac aproape zilnic stiind ca e boala cea mai grea a fiintei mele. Si uneori mandria pare sa se ascunda intr-ui soi de smerenie facila, comerciala. Imi dau seama ca a fi smerit e greu. Dar atunci cand intelegi ca esti mic, nu te mai superi atat de des pe Yahweh, ca El nu-ti da nu stiu ce superbinecuvantari "meritate". Cred ca ajungi sa nu te mai superi chiar din orice! Sa fi mai intelegator, sa te multumesti cu mai putin, sa simti mai mult cat de mult Dumnezeu te iubeste, fara sa o meriti! Sa intelegi ca de ce nu stiu, smerenia e atat de unita de blandete...Sa fi uimit ca Stapanul iti daruiesti chiar si ziua de azi, nu pentru ca ai facut ceva atat de important ca sa-L convingi sa ti-o dea, ci El in bunatatea Sa vrea sa te apropii de El azi mai mult decat erai ieri!
"Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?" 1Cor 4:7.
Acum cativa ani scriam despre unii talenti cantareti crestini romani care intrasera intr-o alianta imptriva "piratarii" muzicii lor de catre alti crestini hoti, care se bucurau de lucrarea lor, recunosc ca si eu eram unul ce ma delectam cu muzica lor furata de pe site-uri crestine de torrente. Nu stiu ce s-a mai intamplat in razboiul acetor crestini, insa intrebarile de mai sus ale Apostolului Pavel raman.
E ceva ce nu am primit? Daca daca exista totusi ceva ce nu am primit, ci il avem dintr-o eternitate trecuta, ce crede cineva ca e acel lucru? Are cineva o voce buna pentru ca inainte de a se naste si-a ales-o, si-a creat-o, s-a inzestrat in chip supranatural cu ea inainte de propria existenta? Sau e un talant dat de Dumnezeu? Iar daca e dat de Dumnezeu nu e pentru gloria si onoarea Numelui Sau? Nici nu se pune problema de ce anume zic sau fac altii!... Si mai ales de bani!... Daca altii aud cum slavesti tu pe Dumnezeu nu e o aroganta si dispret sa ceri bani pentru asta? Sau de fapt nu slavesti pe Dumnezeu? Caci atunci intrebariile ar avea raspuns!...
(Sa nu fiu inteles gresit - cine are o slujba duhovniceasca are dreptul sa traiasca din ea. Dar trebuie sa se tina serios de aceea slujba. Nu doar duminica. Permanent. Si stiu ca am criticat slujbe de pastor facute o ora sau doua sambata cand se citeste, poate, un text si se mai aduna ceva repede de pe net sau din niste carti ori brosuri, pentru a fi "pregatiti" pentru a doua zi si urmeaza apoi o predica serbada si lunga de o ora, duminica. In rest exista "libertatea" sa fie facuta orice treaba toata saptamana de la "slujbe" gospodaresti, pana la teme de acasa cu copii sau shopping... Aceea nu e o slujba de pastor, ci un simulacru. Sa aiba cineva o slujba de pastor, de cantaret, de poet, de ce mai gasim in Sfanta Scriptura, este sa nu mai aiba timp de o slujba pur omeneasca. Sa nu mai existe timp de serviciu la stat sau patron pentru ca exista o totala implicare in aducerea sufletelor la Dumnezeu.)
Daca Iov ar fi murit pe gramada de mizerie, daca Lazar ar fi murit si acolo tot s-ar fi sfarsit, daca Isus Christos nu ar fi inviat, as zice ca mandria, ticalosia umana si inutilitatea au triumfat. Ca merita avand un talant, sa il transformam in succes, pur si simplu si in bani, in aroganta fata de cei ce nu au ce avem...
Dar daca Christos a inviat nu e cazul ca cei ce au talanti de la zece la unu sa-i puna in negot, sa arate iubire si apreciere pentru Stapan? "Mi-a fost frica" ii zice unul destept, "ca stiu ca esti dur si nedrept, seceri de unde nu ai semanat si imi era frica ce s-ar putea intampla cu el, asa ca in mod corect si onorabil ti-l dau inapoi." Mandrie, dispret, neascultare. Merg toate mana in mana! Un rob care isi face stapanul nedrept si necinstit. Asta e atunci cand ne ingropam talantul. Stapanul ii spune ca putea sa-l dea zarafilor pentru a obtine o minima dobanda! Sa spui si altora al cui rob esti. Ingroparea talantului inseamna ingroparea Numelui Stapanului pentru ca numele robului sa iasa in evidenta.
Citeam ieri din interesanta carte a unei prietene bune, poate unii o cunosc, Angela Insula Ekklesia, pe care am primit-o dupa-masa si am citit atata cat mi-a permis timpul, ca atunci cand nu ai un talent, ai in mod cert un dar (scuze, dar citez din memorie)! Mi-a placut ideea! Caci Darul lui Dumnezeu - jertfa lui Christos - pentru noi este superior oricarui talant ce il putem primi. Sa daca e sa fim sinceri toate acestea ar trebui sa ne smereasca, sa vedem cat de mare e Dumnezeu, cat de mici suntem noi, dar atentie! nu suntem zero! Christos si-a intemeiat Biserica pe piatra, nu pe neant! Nu pe nisip, ci pe stanca.
In final, va recomand cartea prietenei mele si a dvs. din care aveti ce invata. Simplitate si adevar. Ce iubesc la aceasta fiinta e ca nu banii au animat-o in scrierea si editarea ei, nu mandria de a-si vedea numele pe un volum, ci a ajuta pe cei sarmani. Cati crestini mai fac asta azi? Pentru cei doritori sa
Multumesc mult. Mihai Fii binecuvantat
RăspundețiȘtergere