The Others! (Ceilalti!)

  Nu, nu e vorba de filmul plin de mister din 2001 in care joaca Nicole Kidman, ci e vorba de Ceilalti care sunt in biserica si se deosebesc de tine si mine. Asa cred eu cel putin. Ei au o viata aparte, misterioasa, iar ceea ce afirma mereu e ca traiesc o super spiritualitate. Nu conteaza cat cunosc din Sfanta Scriptura. Nu conteaza daca reusesc sa aplice din ea. Spiritualitatea lor se poate indeparta de Cuvantul scris al lui Dumnezeu, pe baza unui cuvant al lui Dumnezeu revelat doar Celorlalti. Cum imi spunea cineva dintr-un astfel de grup la afirmatia mea ca nu exista nimic duhovnicesc, spiritual in afara celor scrise in  Biblie: Exista o gramada de lucruri in afara Bibliei care trebuie facute! 

 Daca as avea un talent scriitoricesc mare probabil ca as putea sa scriu romane de succes tip fantasy doar cu cele auzite de-a lungul timpului in predicile unuia sau altuia, oamenii din grupul Celorlati care nu au dat prea multa importanta sau atentie adevarului, pentru care exagerarea si chiar minciuna au fost folosite pentru a-si crea imaginea de predicatori ce te lasa cu gura cascata in fata ineptiilor debitate, atunci cand spre deosebire de credinciosii din Bereea, Scriptura a fost lasata deoparte de ascultatori.
 Ceilalti au o altfel de viata: de regula in viata lor se produce un cataciclism spiritual, o intoarcere la Dumnezeu dramatica. Atat de dramatica incat urmarea e un sir lung de binecuvantari, de soare fara nori, de viata perfecta in care miracolele se intampla mereu, banalitatea vietii este exclusa, saracia vietii de inchinare, de traire dispare. Ceilalti nu sunt niciodata tristi, indoiala este privita ca poate cel mai mare pacat, suferinta spirituala e ceva de nepomenit. Sfintenia trairii devine norma in asa fel incat pana si sfintenia data de Dumnezeu nu mai e necesara, Ceilalti avand o sfintenie a lor, proprie, care le apartine si care se dezvolta pe zi ce trece pana in eternitate. Iar aceasta sfintenie, asa cum mi-a declarat unul din posesorii acestei minuni fara necesitatea implicarii divine, ii da dreptul de a face, activitati care mie, un banal crestin pacatos, nu are dreptul caci lucrarea mea se incadreaza ca valoare la echivalentul apei de ploaie. Eu nu am o sfintenie a mea, nascuta din fabulatia unei mintii infierbantate si incetosate, si pentru asta trebuie sa platesc un tribut al dispretului Celorlalti.
 Ceilalti nu duc niciodata lipsa. Cand li se termina banii la cateva ore, cineva, de regula, un necunoscut, trimis de Domnul, le va bate la usa ca sa le dea cateva sute de lei. Daca nu au cu ce se deplasa undeva, cineva trimis de divinitate va veni cu o masina ca sa ii duca unde trebuie sa mearga. Nu mai vorbesc de vindecari care se tin lant, de nu stiu cum de unii dintre Ceilalti ajung sa mai si moara uneori. Dar chiar si atunci se intampla invieiri. Asa incat maxima aceea ca doar moartea si taxele sunt sigure, devine o chestiune improbabila. Si moartea si taxele trebuiesc evitate.
 Necazul meu este ca partial credinta mea s-a construit avand la baza si fantasy-ul bisericesc penticostal, si este normal atunci cand esti bombardat duminica si joia cu un supranatural de senzatie. Sfanta Scriptura este lasata de atatea ori deoparte pentru ceva ce aparte, minunea care, de fapt, nu s-a intamplat niciodata.  Intri intr-o biserica si te astepti ca macar acolo din toata Terra sa auzi adevarul. Si asta mereu. Si totusi nu este asa. Socul ce a urmat pentru mine a fost trecut relativ usor...Ok, nu toti oamenii cred! Credinta e cea mai complexa forma de acceptare a Adevarului. Te astepti insa ca cei ce conduc sa fie mai aproape de Dumnezeu, Dar constati ca batranica care e nebagata in seama, si care o vezi mereu la Adunare, care se roaga neobosit, ca e adevaratul Atlas ce tine pe umerii sai povara unei lumii...In timp ce slujitorii deveniti Ceilalti, lideri care considera amvonul ca fiind un soi de tron regal, te pot ucide cu cuvantul si fapta, zambindu-ti. Aceeasi care nu opresc predicatorii care spun aberatii de la amvon, care se inalta pe ei insisi, si nu pe Christos, pentru ca nu pot. Adevarul nu e pentru oricine, decat pentru cei ce pot renunta la ei, la pretentiile lor.
 Ajungi sa traiesti o deprimare, o amaraciune intensa. Te vezi tradat in cel mai intim mod. Mai grav e ca ajungi sa crezi ca Dumnezeu te tradeaza pe tine. Ceilalti prospera in toate cele, tot ce ating se transforma in aur precum i se intampla regelui Midas. Unii se intreaba de ce sunt crestinii deprimati de parca totul merge stralucit in biserici, de parca totul e un paradis, o comunitate ca cea primara, unde nici acolo nu a fost totul perfect. Cautam suflete pe stadioane la evanghelizari, in parcuri, la locul de munca, dar nu ii cautam pe Ceilalti sa le spunem si lor Vestea Buna. Vestea ca Christos a facut totul, asa incat nici macar sfintenia noastra nu mai este necesara, putem sa lepadam cand ajungem la Tatal sfintenia vestejita si murdara ce miroase a porc, pentru a primi vesmant regal. Iar adevarul este mai important decat trufia. Sinceritatea aduce oamenii la Christos!
 Totdeauna vor exista Ceilalti! Important e sa intelegem ca Dumnezeu nu are nimic de a face cu ei! Iar credinta si asteptarile noastre trebuie sa fie in El. NU in basmele Celorlalti! Si da, in afara Sfintei Scripturii nu e nimic sa dea mantuire. Traditii si datini ortodoxe, catolice, carismatice, penticostale nu ajuta la nimic. Se vrea sa se faca mai mult decat a poruncit Christos tocmai pentru a nu face ce ne-a poruncit El!