Acum câteva zile citeam despre o funcționară cu numele Kim Davis, de la un tribunal din SUA că a fost arestată pentru că a refuzat să elibereze certificate de căsătorie între persoane de același sex.
Interesant este ca deși este o funcționară, a fost aleasă prin vot de respectiva comunitate...O știre foarte importantă pentru creștini români, persecutați și ei de-a lungul timpului, pentru răspândirea Cuvântului lui Christos, dar încă nu pentru homosexualii americanilor... Toată stima pentru ea, dacă chiar a fost așa, dar nu știu dacă ea a refuzat să elibereze actele de divorț pentru persoanele ce până atunci fuseseră o familie. Asta nu am aflat. Poate o să aflam și partea asta de eroism creștin. American, desigur. Ciudat cam ca toată știrea și care este posibil să aflăm că nu e chiar așa...
Se pare că eroismul creștin nord-american este acela a celor ce luptă până la capăt cu perversiunea numită homosexualitate, asta deoarece "normalitatea" numită despărțire sau divorț, nu pare să mai aibă mulți eroi. Probabil un caz în care o persoană s-ar lupta ca să nu elibereze certificate de divorț ar fi un banal caz de amuzament. Și dusă rapid la balamuc, nu la pușcărie! Căci într-o țara în care rata divorțului ajunge să afecteze cincizeci la sută din căsătorii, dacă nu cumva peste acest procentaj, acesta este o normalitate, un arhiacceptabil final după un numar de ani de căsătorie. Nu moartea, cum amafirmat toți la început, ci divorțul devine finalul unei comuniuni! Și probabil când homosexualitatea va ajunge la paritate cu heterosexualitatea sau o va depăși, americanii creștini își vor căuta exemple de eroism alterat în alte aberații cu iz sexual, inventate de o societate bolnavă la care au contribuit și ei din plin, chiar dacă numai prin pasivitatea și lașitatea lor.
Domnul Isus ne spune în mai multe rânduri ca soțul și soția să nu se despartă. Nu o spune doar o dată, undeva în mijlocul întrebărilor sâcâitoare ale unora care-L înconjurau, în mijlocul obositoarelor Sale lucrări, pentru ca detractorii Săi sa aibă un motiv să apeleze la oboseala acumulata. Nu! O spune clar - cu subiect și predicat - de cateva ori, la un moment dat dezămăgind audiența, chiar și pe ucenicii săi, care îi rămân totuși fideli, după succesive dezămagiri aduse oamenilor care nu doreau să afle Adevarul, ci mai degraba să mănânce o pâine gratis.
Îi nesocotim ideea fără să ne întrebam de ce o facem, de ce parcă pe zi ce trece divorțul și tot ce implică el: nefericirea profundă a copiilor din aceste familii, nefericirea celor doi parteneri, încercarea lor de a-și "vindeca" rănile sentimentale și viața, aruncându-se în relații cu alte persoane, total necunoscute și nepotrivite, adunând pacat și rău, tot mai mult, devenind însă tot mai puțin condamnabil.
În serialul american al genialiilor frați Tony si Ridley Scott, "The Good Wife", într-un proces simulat al avocațiilor democrați si republicani din peliculă, tocmai acest aspect este supus atenției publice - un cofetar refuză să facă un tort pentru un "el" și un alt "el" care se căsătoresc. Cofetarul este întrebat de ce și raspunde că are dreptul la o libertate religioasă a conștiinței. Excelent! Ce faci dacă un divorțat iți cere să îi faci un tort, este întrebat cofetarul, care se eschivează spunând că nu-i tot același lucru. Poate ca nu e tot aia, aș răspunde și eu, poate că divorțatul nu vine să își sărbătorească despărțirea, dar dacă ar face-o și am știi asta, nu-i așa că l-am privi mult mai îngăduitori, decât doi de el sau doua de ele, oricare dintre noi? Că nu se ține de mână cu un altul ca el, ci cu eventual cu o bucată de hârtie în care este "eliberat"? Poate de o altă funcționară eroică ca cea de mai sus!...Și atunci apare întrebarea cât de profundă sau de limitată e conștiința unui creștin care apără sau trece cu vederea lucruri pe care le găsește clar în Sfânta Scriptură? Căci uneori ne place ce spune Domnul Isus, dar nu ne place ce spune Pavel și invers, ne place ce spune Iacov, dar nu și ce spune Ioan în Apocalipsa, cand de fapt, trebuie în primul rând să acceptam Sfânta Scriptura și să o iubim pentru Adevărul și Călăuzirea pe care ea o aduce. Psalmistul spune ca el strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, nu pentru o banală motivație intelectuală, ci ca să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, împotriva frumuseții, a cinstei, a iubirii depline care este în Cel PreaÎnalt. Domnul nu ne cere să-I respectam Cuvântul dintr-un egoism divin sau doar pentru a îl știi pur și simplu, ci pentru a ne feri de multă suferință, dacă urmăm căile acestei lumii rele. El vede durerea cumplită în despărțire, de aceea spune ce urăște despărțirea. La fel cum, dacă îmi aduc bine aminte, urăște vrăjitoria, cea mai cumplită și perversă formă de manipulare a ființelor umane. Iar dacă noi urâm sau iubim anumite lucruri nu este datorită viziunii profunde și totale cu care interacționăm în cadrul lumii, ci datorită gusturilor pe care le avem sau nu pentru anumite lucruri.
Un eroism creștin real ar trebui să fie diferit. Eroul biblic este cel ce ascultă are curaj, se înfrânează, cel ce lupta împotriva a tot ce este necurat. Dacă după victoria sa cu Goliath, David ar fi văzut apărând un nou blasfemiator al lui Dumnezeu, nu cred ca tânărul după inima lui Dumnezeu s-ar fi retras spunând ca și-a făcut partea e randul altcuiva de acum. Nu cel ce iși selectează prioritățiile și luptele e un erou. Degeaba lupți fenomenal până la sacrificiu suprem cu filistenii, dacă nu lupți la fel de intens cu amaleciții. Nu putem să zicem și noi: eu sunt al lui Pavel, ba eu sunt al lui Chifa, ba nu că sunt al lui Isus, fără să ne întreb sinceri ce facem și ai cui suntem.
Să nu facem discriminări ale Cuvântului lui Dumnezeu. Poate iubim un verset mai mult decât altul, dar trebuie la fel de mult să le respectam pe toate, chiar și cele care nu ne suna la fel de plăcut în urechi sau le abandonăm pe toate. Nu putem fi eroi cu filisteni și lași cu amaleciții. Răul e rău fie că vine din Vest, Est, Sud ori Nord. Nu putem să ascultam, precum Saul, doar acele Cuvinte care ne plac, abandonând ce nu ne place, dintr-un soi de teamă că ce spun oare ai noștrii dacă nu le facem pe plac? Dând răspunsuri stupide ca acest rege lepădat: poporul a vrut asta, a vrut oleaca de îngăduință pentru valoriile amalecite, în numele toleranței și a jertfelor catre Dumnezeu a ceea ce ne costă prea puțin sau nimic. În final eroul Saul a sfârșit ucis de cei cu care a luptat "eroic" toată viața, de filisteni!
Nu putem alege din Sfânta Scriptură ce ne convine. Nu putem pune în negoț ce vrem și ce nu vrem să ascundem în pământ. Daca nu talanți, măcar capul. Tăcem sperând că o să primim cununa de învingător, de erou, macar jumătate din ea... Și nu ne dăm seama și nu îmi dau seama că asta e ipocrizie. Șama, fiul lui Aghe din Harar, a rămas singur atunci când "eroi" țării sale fugeau de filisteni. Acest om neînfricat s-a oprit în mijlocul unui câmp de linte și, fără a spiritualiza măcar un pic acest minunat text din 2 Samuel 23, a stat acolo, văzut de toate "cohortele" filistene, în cel mai expus loc, nu pe o margine, nu pe un colț, apărând acel câmp și retragerea lașă a camarazilor săi, până la final. Acesta mi se pare un eroism adevărat, nu cel de nișă, de latură, de extremă, ciupituri adresate vrăjmașului, eroism de tarabă care atrage privirile admirative ale altor creștini, ca să vadă ce erou sunt eu, dar nu privirea totală și mortală a dușmanului.
Daca despre aceea doamnă funcționară o recomandăm atât de facil că e eroină, că n-a semnat niște hârti pentru niște depravați, lucru lăudabil, dar nu obligatoriu admirabil, pentru că a stat câteva ore la arest (sunt sigur că sunt povești cu statul ei acolo zile în șir - a fost o sfidare a Curții nimic mai mult), ce ar trebui să îi spunem unui Richard Wurmbrand, Părintelui Galeriu, lui Petre Țuțea, lui Mircea Vulcănescu, lui Nicolae Steinhardt și atâtor martiri creștini? Dacă pentru aceea eroină americană ar fi urmat Canalul din anii '50 ai României, cred eu că ar fi semnat orice hârtie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu