luni, 11 decembrie 2017

Supărării de decembrie


 Ideea de iubire strapunge istoria. Istoria e plina de iubire sau ura, caci pana la urma ce simte omul pentru semenul sau uneori e o chestiune de semantica. Sau asa pare. Indiferent cat de bine a fost definita, dragostea tinde sa nu aiba o definitie universal valabila. Putem iubi pe altul, in timp ce, de fapt, aprecierea fata de noi insine acopera totul. Dar cum vorba lui Engels ca ideea de caine nu musca, ideea de iubire poate ades sa ne intretina un foc interior al egocentrismului. Ne pasa de altul, dar ne pasa mai mult de noi. Evident.



 Nu stiu cum sunt altii, dar eu vad in român cumva o fiinta pragmatica. Poate a fi, până nu mai poate sa fie. Incearca cu cel mai slab acelasi lucru cu cel mai puternic, o manipulare dibace. Isi poate trai viata fara crezuri prea multe si fara idei prea valoroase. Viata in conceptia romaneasca este un loc al nesfarsitului. Tot ce face el e o cale eterna. Isi va construi existenta in functie de modul cum percepe ceea este in jurul lui. Va iubi, va intelege, se va reflecta pe sine doar in masura in care orice sentiment nu va fi unul ce ii arata finalul. Si nu va fi unul ce-l costa. Iubirea costa. Ca si ura. O moderatie in toate pare mai utila. Si mai ieftina.

 In iudaism iubirea a fost propovaduita de la inceput. Apoi raul omenesc a intors un Univers din calea lui mareata spre un rau imposibil. Christos Isus venind pe Pamant ne-a aratat o iubire ce nimeni, nascut din materie nu o va putea egala, chiar daca, vorba apostolului Paul, si-ar dat trupul sa-i fie ars...

 Cat de simplu a devenit in ziua de azi sa fii tanar si nelinistit. Si vrand sa-ti umpli fiinta cu aprecierea celor de o varsta cu tine, o faci gresit. Gresit in sensul de acum 40-50 de ani. Corect in sensul de acum 10 minute! Lucrurile se vor strica, ne anunta Biblia spre deosebire, daca are sens sa o spun aici, de un Islam ce vede o revenire la bine in venirea lui Mahdi. Dar asta e poate o alta idee spre o alta data.

 Cineva imi daduse acum cateva zile cu o piatra, moneda, nu stiu, in geam, seara, speriindu-ma. Din fericire nu l-au spart. Cum ar fi un geam spart noaptea in decembrie, fara sa ai cu cel inlocui? Am iesit afara... Erau vreo opt-noua tineri care alergau veseli spre centrul localitatii Cristian, urland, strigand cuvinte porcoase celor din casele pe unde trec, sarind in fata masinilor, fara frica de a fi accidentati, creand probleme in trafic, pentru ca doreau sa treaca strada, pe unde vor numarul peste sapte sau opt, dandu-le aceea incarcatura gigantica, prag, care face sa fie sfidata orice regula.
  Si fara sa vreau, tot fac paralele, cum eram eu, si copii din vecini care nu stiau de Dumnezeu, ca asa era atunci scoala, dar nu ar fi facut asa ceva si acesti derbedei "crestini-ortodocsi". Caci ma uit cu o anumita indignare la programa scolara de 20 de ani si vad ca ei invata mereu si degeaba materia numita"religie".  Si imi dau seama ca acesti mici, si mari in devenire infractori, ca ei nu au inteles decat ca religia e pupatul ciolanelor uscate a vreunui mort, a lemnelor si pietrelor cu titlu de sfinti, moaste, zei, ingeri si a tot ce-i mort dar ne ajuta...  Iar iubirea lui Christos e disparuta in ideile si traditiile unora si altora. Christos e un mic prunc care se tot naste in 25 decembrie si ramane la acest stadiu pana de la trei zile de Pasti cand moare. Invie, pleaca la cer si asta e povestea cuiva care nu ne incita decat la idei despre Mos Gerila si un iepure cu oua vopsite. Un brad verde cu globuri in iarna si pietre vopsite in primavara. Ce misto e religia crestina! Poti da in cap la toti fraierii mai batrani, ca un pupat de os domnesc si sfant, si o cruce facuta in autobuz cand vedem biserici, ne face imaculati!

 Ma gandeam din nou zilele trecute la singura porunca data de Domnul Isus - sa ne iubim unii pe altii... Daca privim drept nu a cerut discipolilor Sai sa iubeasca lumea asa cum el si-a iubit ucenicii. Nu! Dar a dat o porunca pentru crestinitate... Apoi lumea crestina sau cu spoiala de genul a inteles ca singura porunca a Mantuitorului era cam grea. Si ca o contrabalansare dupa niste sute de ani au gasit ca crearea a cateva sute de noi porunci e mai utila decat sa respecti una singura. Nu spala si coase in ziua de sfanta  Paraschieva. Nu gati in ziua sfintulul Anton. Mergi la biserica de ziua lui XYZ sfant. Fii mai bun de Craciun (ca iti iei revansa de Sfantul Stefan, Vasile si Ion cand poti sa fiicat de rau vrei). Iar de Paste da mai multi bani iepurelui fermecat.

 I-am vazut atat de raurtaciosi pe cei opt tineri de acum cateva zile, dar si pe cei trei de ieri, doi baieti de vreo 15-16 ani beti si cu o fata treaza, dar degeaba era asa, care acolo unde lucrez, mi-au aruncat trei pahare de cafea, luata de la un automat din sala de asteptare, pe pardoseala si pereti, cu motivarea ca unul dintre ei are probleme cu mana. Suparat i-am intrebat daca are aceleasi probleme si cu ridicatul sticlei cu alcool la gura. Au continuat cu ideea mainii, dupa care a aparut si ideea unui membru in plus cu defectiuni si anume un picior. Totul era defect la extremitati, dar nici unul nu era foarte dornic sa recunoasca ca era beat. cand le-am inchis sala de asteptare au excelant in suparare fata de gestul meu si in scuze fata de gestul lor.

 Asa a trecut ziua de ieri cu incidente multe, nu doar acestea. O oboseala, o sfarseala intunecata m-a cuprins si parca ma tot intrebam ce se intampla... Din pricina inmultirii faradelegii dragostea celor mai multi se va raci (Matei 24:12). Ma gandeam ieri dupa atatea atacuri la asta. O zi de 24 de ore de munca obositoare si urata... Nefiind pastor nu stiu exact daca se refera la crestini sau la toti oamenii, dar e imposibil, cred eu, sa ramai imun cand orice lucru bun se termina e facat praf, e distrus opentru distractie! Si simt uneori o suparare care m-a cuprinde peste puterile mele de infranare. Bolile mele care ma afecteaza in mod cert, dezamagirea , lipsa de speranta intr-o trezire, nu ma lasa sa cred in schimbari ale acestei tari.
*********************
 Spalasem mizeria unuia si altuia, si necajit ma gandeam la stupiditatea acestui popor "crestin". Si cred ca atunci cand in final, imi spalam si eu mainile, Dummnezeu mi-a dat un raspuns simplu la supararea, furia mea care ma macina. Daca ei merg pe calea lor vor ajunge in iad. Nicio pedeapsa pe care tu ai putea sa o gandesti pentru ei, nu se aseamana cu aceea stare, si ea e vesnica... Iar daca totusi ei vor deveni credinciosi ai Mei, chiar ti-ai dori pedepse pentru necazurile ce ti le fac? M-am dezumflat ca un balon de sapun. Normal ca i-as ierta. De fapt, trebuie sa-i iert oricum. Pentru viitorul lor! Si ma gandesc ca asta inseamna iubirea: sa arunci o privire in viitorul fiintei pe care crezi ca o iubesti...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu