Ultima zi a orei de Religie

Pana maine, 6 martie 2015, trebuie sa se depuna cererile pentru inscrierea la ora de Religie. Am primit si eu o cerere, care, culmea, avea doua rubrici: pentru sau impotriva inscrierii copilului meu la aceasta "materie". De la inceput cererii ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, era oarecum ironizat ca a dat un ordin de ministru nou instalat in functie. Adica acel ordin prin care Religia devine cu adevarat optionala. Deranjat i-am trimis un e-mail invatatoarei fiicei mele in care i-am aratat ca acesta doar s-a supus unei decizii a Curtii Constitutionale din Romania. Ceea ce Biserica Ortodoxa Romana refuza in aceste zile sa faca, dezlantuind o campanie de presiune incepand cu Parlamentul Romaniei si terminand, asa cum se poate vedea, cu scoala romaneasca.

Eu sunt Cel ce sunt! spune Cel PreaInalt

Atunci cand Moise, probabil obisnuit cu zeii Egiptului, care aveau nume si in finititudinea lor raspundeau unor necesitati, l-a intrebat pe Dumnezeu care ii este Numele Sau, Cel PreaInalt i-a raspuns:  Eu sunt Cel ce sunt! Si tinzi ca persoana cu limite in timp si spatiu sa intelegi prea putin sau chiar nimic din acest raspuns.

 Dar de atunci Dumnezeu ni se descopera mereu! El nu este doar ceva, si atat. Sau altceva si doar Acel ceva. EL ESTE!
 Am vazut crestini suparati ca alti crestini cred in existenta iadului. E o blasfemie spun acestia dintai. Cum sa crezi intr-un Dumnezeu numit Dragoste si sa vezi un iad arzand pentru cei care au gresit in viata? Cum sa vezi Dragoste si Teroare in acelasi timp? Cum sa vezi iubire si pedeapsa? Cum sa vezi un judecator cu inima strapunsa de durere si mila, scriind sentinte de pedeapsa vesnica?...Foc si gheata!...

J'accuse!

  Omul vizionar al Perspectivei Profetice din 20..  e bolnav!  Asta daca nu cumva , fara sa fiu sarcastic, nu le are pregatite de cativa ani inainte. Daca nu e vreun bolnav inchipuit ca cel al lui Moliere. Sa iasa banu' si faima - asta conteaza...
 Omul care stie ce se va intampla de vreo 30 de ani, cica a avut un atac cerebral. Nu îl prea cred, chiar daca așa-zisul său comunicat era presarat cu o gramada de greseli, inerente celor ce au probleme cerebrale. Adica el abia vorbeste, dar scrie excelent in romana.

Sacrificiu pentru un ideal (partea I)

 "Riscându-ți viața pentru ceva în care crezi, e o binecuvântare!..." spunea odata un personaj de film, și cât de bine sună. A-ți risca viața, ba chiar a muri pentru credinta ce o ai in ceva e binecuvantare, e un lucru sublim. Dar cat de neadevarat este de multe ori. In lume sunt milioane de lucruri pentru care oamenii isi risca viata si de multe ori pier pentru ca au dat o valoare lucrurilor. Uneori corect, alteori fals. De cele mai multe ori s-a dovedit a fi doar o eroare.
 Istoria e aceea materie pe care invatand-o vezi cum oamenii au dorit cam acelasi lucru, indiferent sub ce forma a aparut: bani, putere, faima. Iar altii fara aspiratiile celor din primul sau al doilea esalon de conducere au nazuit identic la o scara mai redusa, au fost obedienti ajutand la infaptuirea visurilor celor ce erau vremelnic la putere. Iar aceasta obedienta s-a numit facutul datoriei. Indiferent cat ca acesti oameni marunti au infaptuit de multe ori marsavii grozave.

Coran, ateism, idolatrie si intrebari

 M-am hotarat sa citesc Coranul! Nu pentru ca as crede ca imi aduce un plus de cunostere spirituala, dar cred ca as putea intelege mai bine o religie care vrea sa se instaureze pe Pamant ca unica relatie cu "divinitatea". Cu toate ca copil fiind am citit o interesanta si instructiva poveste araba din ciclul celor "O mie si una de noptii" - Povestea preaînvăţatei Simpatia, volum aparut in 1971 in colectia "Biblioteca pentru toti", si in care gura "pacatosului" musulman adevar graia: ca cei necredinciosi trebuie starpiti conform Coranului...Asa ca e greu de crezut ca religia nascuta din Coran o voi descoperi citind aceasta carte de capatai a un miliard de oameni, ca fiind una a pacii!

Ultimul Craciun adevarat!

 Cred ca in 1986 a fost cel mai sarac si cel mai superb Craciun. Parintii erau la munca! Am fost atunci in biserica, elevi si liceeni! Era pastorul Lacatus la amvon... Era iesit la pensie, dar cu nepoti de varsta mea, ba chiar ii cunoscusem.... Am auzit atunci poezii spuse din inima... Si predica fratelui Lacatus... Nu stiu daca intr-o biserica de 500-700 de membrii eram atunci mai multi de 100 de oamenii...Era zapada cand venisem, dar cand am plecat era o primavara in fiinta mea. Simona Botea si poeziile ei crestine, retinute de ea, cu sutele, cred, era un soi de binecuvantare. Dar si de traged dispret!....Pastorul Lacatus zambind, o punea aproape la foc automat sa mai spuna o poezie si inca una, si iar!...Simona le spunea!... Din memorie!... Stia cel putin 100 de poezii crestine...Unele cam de 20 de minute recitate intruna. "Viata" lu' Costache Ioanid am memorat-o dupa 100 de auditii in vreo 10 de ani, fara sa vreau!...
 Habar ce se mai intampla acum... Ma uit in urma la Craciunul din 1986! Pastorul Lacatus a murit demult... Familia Botea a plecat ba in Franta, ba in Marea Britanie. Poeziile s-au pierdut! Cantarile sunt departe! Ba nu stiu...Eu sunt aici...Inutil, degeaba!..

Zodia votului și vremea lui Ducă(i-Bă)se!

 

Vremea votului final peste trei zile!... Ca tre' sa alegem pe cineva, nu? Dar e neaparat necesar si/sau obligatoriu? Poate!...
 Acum vreo doi ani intreb un crestin lider de biserica ce ar vota in alegerile locale...Pai, zice el, tot pe actualul primar o sa-l votez, sa votez alti hoti? Mai bine tot pe acesta! De ce sa votez alti hoti? Ca sa vina altii sa inceapa iara sa fure?...
 E ca in povestirea aia cu mustele, care ii papau sangele unui om biciuit. Si un om bun, un om sincer dorea sa le alunge...Lasa-le, omule! ii striga acel nefericit pedepsit, astea sunt satule, ma vor musca mai putin! Daca vin altele, flamande si ma vor omori!...

Aplaudati ori lapidati?

  Sunt sfant, imi spune un pastor, amic al meu pana atunci, cand m-a umplut de durerea arogantei sale, invitat de mine la masa. In timp ce merluciu gatit de mine la cuptor parea sa ii placa, imi spunea ce e el si nu sunt eu:...si sfintenia mea imi da dreptul sa merg la amvon. Asta si faptul ca imi tin casa in chibzuinta! adauga el ranjind cu o satisfactie de neinteles pentru mine. Nu era nimic adevarat; am vazut cativa ani mai tarziu. Dar era satisfactia omului ce conduce spiritual, al pastorului care sta de 18 ani acasa tinut de 30 de oameni si care se ducea in paralel sa munceasca la negru cand banii de concediu erau cam putini...O obijnuinta, ca sa spun asa, caci sotia sa o facea mereu, adica muncind la negru ani de zile, fara sa plateasca un ban la copii ce mor in spitale, la pensiile parintiilor ei, la invatamantul copiilor ei etc, in timp ce tupeul ei era maxim, intrebandu-ma ca un sictir de ce eu nu vreau sa ma ridic spiritual!... Poate pentru ca nu mai pot decat atat. Punct!