The Hiding Place (Refugiul)

Refugiul

 Realizat in 1975 dupa cartea cu acelasi nume scrisa de Corrie ten Boom, filmul Refugiul prezinta drama sfasietoare a unei familii de crestini  sub ocupatia nazista in Olanda din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. O familie obisnuita de ceasornicari, dar care asculta de Dumnezeu, plina de iubire, se transforma intr-una ce ajuta zeci de evrei, ascunzandu-i de prigonitorii diabolici nazisti. Pentru a-i ascunde creaza o camera stramta, dupa un perete fals in care sunt adapostiti in caz de razie a Gestapoului, evreii. Din pacate, politia secreta nazista afla de aceasta in urma unui denunt al unui olandez ce pretinde sa i se dea bani pentru salvarea sotiei sale evreice. Oaspetii evrei se ascund, nu vor fi gasiti cu toate cautarile facute de soldatii germani, dar familia ten Boom este arestata.
Patriarhului familiei i se cere de catre ofiterul Gestapo-ului, stiindu-se ca este crestin, sa se supuna legilor crude si criminale ale Reich-ului german, pe motiv ca asta cere crestinilor Biblia. Batranul Caspar ten Boom il corecteaza - nu asta spune Scriptura, ci ea ne cere ascultare mai mult de Legea lui Dumnezeu decat de cea a oamenilor.

 Suferinta familiei ten Boom incepe dur si nemilos - toti sunt dusi la inchisoare. Din nefericire Caspar moare dupa 10 zile. Iar dupa cateva luni cand frontul american se apropie de Olanda, vor fi transferati in diferite lagare. Surorile Corrie si Betsie ajung in lagarul de concentrare Ravensbruck. Aici Corrie cu tot controlul corporal ce se facea detinutelor nou sosite reuseste printr-un miracol, atunci cand gardienii au fost concentrati pe o busculada in randul detinutelor, sa strecoare un mic Nou Testament, pe care il avea din inchisoarea olandeza.

 Ceea ce reuseste sa surprinda in acel loc de iad, cum il defineste realist Betsie, e perpetuarea viciului omenesc. Lacomia, inselatoria, jocul de carti, fumatul, dispretul fata de ceilalti si mai ales fata de detinutele nou sosite, ura, egoismul cronic, nu dispar intr-un loc ca acela, ba dimpotriva se amplifica in incercarea fiecarei detinute de a supravietui cu orice cost. Viata capata in acel lagar un aspect inuman, animalic chiar. Katja, o moasa a carei vina este ca a adus pe lume copii evrei, o fiinta lacoma si vicioasa ajunge in cele din urma sa le indrageasca pe cele doua surori. Prin ea suroriile vor ajuta cu medicamente si vitamine pe alte detinute bolnave sau gravide.

 In conditiile dramatice de acolo, unde toate femeile erau obligate sa presteze munca silnica, epuizanta, suroriile nu-L uita pe Dumnezeu. Betsie este cea care va vorbi in fiecare seara multor detinute despre iubirea lui Dumnezeu. Unele nu vor intelege cum un Dumnezeu iubitor ingaduie existenta unui astfel de loc de cosmar. Insa iubirea Lui s-a aratat atunci cand Fiul Sau a murit pe Cruce pentru oameni le spun suroriile  detinutelor scepticelor. Nici macar Fiul lui Dumnezeu nu a fost scutit de suferinta creata de fiecare dintre noi.

Cu toate acestea Corrie asista neputincioasa la o bataie crunta pe care o primeste sora ei de la o gardiana fara inima. Inima i se umple de ura si doreste chiar sa o ucida pe aceea nazista. Mereu insa Betsie ii reaminteste ca trebuie sa traiasca fara a ura pe cineva. Ura, spunea inteleapta sora, te inlantuieste intr-o temnita chiar mai groaznica decat cea de acolo. Corrie se va pocai in final de ura si de gandurile de razbunare cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

 Betsie datorita frigului, muncii grele, a unei alimentatii deficitare - detinutele primesc zilnic doar doua sute de grame de paine si o jumatate de litru de supa, se imbolnaveste grav. Va fi dusa la spitalul lagarului, un loc supra-aglomerat in care detinutele mai mult mor decat se vindeca. Pe 18 decembrie 1944 Betsie va fi libera, asa cum avusese un vis premonitoriu, ajungand acasa la Domnul. In acelasi vis Betsie a vazut-o si pe sora ei libera inainte de Anul Nou. Si intradevar datorita unei erori birocratice Corrie devine libera pe 28 decembrie 1944. Nu inaintea ca Katja, moasa lacoma si vicoasa, sa isi exprime si ea dorinta de a deveni crestina, de a-L urma pe Christos, vazand viata sfanta a celor doua surori.

 Dupa terminarea razboiului, Corrie ten Boom isi va dedica viata vestirii Cuvantului Viu al lui Dumnezeu, a iertarii Sale si a experientei sale din lagar, mergand in circa 60 de tari pentru a arata oamenilor ca Dumnezeu ii iubeste. Va face acest gest chiar si fata de gardienii care s-au purtat atat de nemilos cu ea si cu sora ei. Viata ei se va desfasura sub mottoul ca indiferent cat de adanca va fi o problema, un necaz, o suferinta, Domnul Isus este si mai profund si mai adanc decat ea. Finalul filmului ii arata pe toti membrii familiei, care vor muri in lagare sau la foarte scurt timp dupa aceea, executati sau din cauza suferintelor la care au fost supusi.

 Cum spuneam, filmul Refugiul este un clasic al genului, cu o distributie valoroasa (Julie Harris, Jeannete Clift, Arthur O'Connel, regizorul James F. Collier - semnand regia si pentru alte doua filme aparte: Joni si China Cry), este sfasietator, te impresioneaza pana la lacrimi, dar nu este lacrimogen in sensul exploatarii fara noima a emotiei spectatorului, asa cum multe din dramele actuale o fac, fara a aduce ceva in inima privitorului, te face sa iti analizezi si sa iti raportezi propriile sentimente si trairi pe care le ai fata de semeni, intr-o lume mult mai putin represiva fizic, dar mult mai reprimanta spiritual, care transforma viata crestina, intr-o supa precum cea din lagar, tot mai putin reala, tot mai putin hranitoare, fara gust si fara culoare.

 Iubirea crestina a surorilor a fost, dupa parerea mea, o rezistenta in fata barbarismului nazist, mult mai pura si mult mai eroica decat rezistenta armata a altor olandezi, care au avut puterea sa se sacrifice pentru tara, pentru libertatea lor, dar nu si pentru libertatea spirituala a inamicului. Pentru ca e relativ usor sa ucizi un inamic pe care il urasti, decat sa iubesti un dusman si sa te rogi pentru el, sa-i dai iertare. Familia ten Boom a inteles ca iubirea lui Dumnezeu a fost pentru toti, dar in primul rand pentru cei rai. Caci pana la urma toti suntem rai...Va invit deci sa vizionati acest film fara sa ma tem ca veti regreta timpul si (eventual) bani dati pe procurarea lui.