O viata cu sens

  Unele lucruri ne mira atunci cand le citim din Sfanta Scriptura. Caci ea ne vorbeste de o lume si o viata total diferita fata de ceea ce cunoastem acum, diferit fata de doza de "viata reala", cum ne spunea C.S. Lewis despre acel necredincios care studia la British Museum si care avea in vedere vanzatorul de ziare din coltul strazii, autobuzul asteptat care sa-l duca acasa. Adica banalul, viata care nu mai are nimic necunoscut, nimic interesant, ziua de azi care e la fel ca cea de ieri, la fel ca cea de maine. Apostolul Pavel a sesizat ca fara a putea percepe viata noua pe care Christos a adus-o pentru noi prin invierea Sa, totul se prabuseste, iar viata banal si seaca a omului fara Dumnezeu, devine norma, devine viata "reala", in care mirarea, frumusetea, minunea sunt doar reactii chimice produse in creier si nimic mai mult. A bea si a manca devine nazuinta in viata limitata si fara sens a celui lipsit de credinta. Si intradevar banalul si necredinta genereaza o viata in care intrebarile legate de sens se sting din fasa, caci a nu crede inseamna sa nu speri, sa nu primesti niciodata un raspuns pentru viata, sa nu te astepti la altceva diferit in existenta ta decat la evenimente triste, fara sens, fara ca cineva sa te inteleaga, fara sa vrei sa intelegi, iar in final sa dispari asa cum ai aparut: fara motiv.
  Desigur ca nu se poate aduce o infuzie de credinta celui ce nu crede. Nu poti sa ii schimbi mintea si inima atingandu-l cu vreo bagheta magica! Poti doar sa ii propui sa traiasca o alta viata in care viata lui are un sens, nu doar in viziunea sa proprie, ci atat de maret, in viziunea lui Dumnezeu. Caci daca Cel Preainalt a creat toate lucrurile cu un scop, cu atat mai mult a creat toate vietiile cu un scop deosebit, pentru Maretie, o maretia ce depaseste fastul si grandoarea unor aplauze la seratele celor cu bani, care se lauda unii pe altii. Maretia de care vorbesc e aceea in care El ne va introna in lumea Sa, o lume care nu va contine aplauze pe fata si invidii ori comentarii rautacioase pe la spate, care trebuie sa recunoastem, apar mereu, fiind generate de aceiasi "viata reala".
 Credinta ne leaga de Cer. Suntem ancorati de Dumnezeu, iar cand furtuniile vietii isi arunca valuriile asupra noastra, nu suntem azvarliti si rasturnati, pentru ca  legatura cu Dumnezeu nu se desface. Corabia vietii poate sa sufere stricaciuni, sa nu mai fim la fel de capabili de lucrari, ca in tinerete, dar distanta dintre noi si Dumnezeu este aceeasi, ba inca suferintele ne apropie de El.
Cel ce nu crede nu are o ancora, orice val il impinge incoace si incolo, nu are o tinta spre care sa se indrepte, nu stie ce stanci pot apare in calea sa, ce forte il pot zdrobi pentru totdeauna. Cel credincios are speranta, orice i se intampla nu e o eroare, ci un eveniment din planul lui Dumnezeu, care poate fi dureros, dar nu inutil. Tragic, dar nu fara sens.
 Crucea face diferinta dintre viata si moarte. Dintre credinta si necredinta. Dintre sens si inutilitate. Dintre viata banala si viata vesnica- o viata care nu incepe de la mormant, ci din momentul in care inima se smereste si ingenunchiaza in fata Jertfei divine... a Celui care moare si toata puterea, iertarea, energia dumnezeiasca se transfera spre o omenire scufundata in bezna pacatului si a inutilitatii. Harul acesta ne ridica din intuneric...harul ne lumineaza inima si ochii spirituali. Si atunci putem intelege ce iubire a darui Dumnezeu. Sa dea pentru noi totul. Sa se dea pe Sine! Atunci poti intelege sensul pentru care crestini au fost persecutati, chinuiti, omorati, de doua mii de ani. Si nu au renuntat, pentru ca ancora lor era iubire si credinta. Iar Speranta a fost mereu insusi Dumnezeu!
Putem avea mai mult! Putem avea o viata cu sens, indiferent cat de marunti suntem, in viziunea noastra si a celor care ne cunosc! Isus Christos a murit pentru cei marunti, pentru pacatosi, pentru cei bolnavi, pentru cei nemangaiati. Cei bogati, cei ce conduceau poporul, cei care au facut din mandrie, rautate si aroganta, sensul vietii lor, au cautat mereu sa stinga Lumina lui Dumnezeu. O fac si acum. O vor face mereu. Si Dumnezeu ii va pedepsi pentru aceasta, indiferent cat de tari stau in sondaje sau conturi de banca. Dar noi cei saraci si smeriti avem o bogatie si un sens pe care ei nu o pot lua: Viata lui Isus care devine viata noastra! Iata sensul cel adevarat al existentei!