Ura si razboi

 „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu" Luca 4:26,27

 Dure cuvinte, nu-i asa? Spuneam ca cuvintele Domnului Isus au frumusetea unor diamante, dar si duritatea lor. Priviti cata asprime au...Sa ne invete Isus sa uram? El cel ce este Iubire, schimba macazul si ne cere sa uram? Da! Isus ne cere sa uram!
Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Matei 10:34,35,37
 De prea multe ori am inteles cumva gresit ca crestinismul inseamna doar liniste, o pace desavarsita. Si in timp ce crestinismul statea linistit, vrajmasii sai dadeau lovitura dupa lovitura. Pavel ne spune ca nu avem de luptat cu materia, ci cu spirtul rau a acestei lumii. Exista un razboi in care crestinul TREBUIE sa fie implicat. Isus nu ne-a cerut sa ne uram parintii, dar ne cere sa uram faptele care nu sunt dupa Voia Sa, facute de parintii nostri, copii nostri, rudele noastre si sa luptam cu acea sabie pe care Domnul Isus a adus-o. Iar Crucea este cea mai puternica arma impotriva firii noastre pamantesti. Prin ea ucidem raul si pacatul care doreste sa ne invaluie, iar uneori o face atat de lesne.
 Citeam ieri cum un tanar crestin german a fost dat afara din serviciu fiind acuzat ca spunea clientilor firmei unde lucra: "Isus te iubeste!". E trist pentru o tara ca Germania, care a fost crestina, ca acum sa ii indisplaca ca Isus iubeste pe cineva si sa-i pedepseasca pe cei care o cred si o spun. Dar acesta ar trebui sa fie un risc asumat de orice crestin. Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? Luca 14:28. Oricine merge la picioarele lui Isus ar trebui sa se intrebe daca va rezista acestui razboi. Pentru ca crestinism nu inseamna pacea si iubirea revarsata de Dumnezeu, iertarea Sa minunata, ci si durerea ingrozitoare a Crucii. O lupta cumplita cu fortele raului...Intrebarea este: suntem gata? Suntem gata sa luam sabia? Sa o luam cu noi la scoala, la serviciu, intr-o plimbare in parc, oriunde? Sau sabia zace ruginita si nefolosita, pentru ca energia de a o manui s-a terminat de mult? Sau credem ca e pace! Nu e pace, e un razboi cumplit. Cand vom trece dincolo doar atunci vom intra in pacea si odihna Stapanului.
 Atunci cand iti iei chitara, cand vocea ta inalta spre slava lui Christos un imn, atunci cand iei pana si scrii un vers, un cuvant inspirat, cand ii spui unui om ca Isus il iubeste, gandeste-te ca atunci lupti cu raul acestei lumii...Si in lumea intunericului se produce vanzoleala, agitatie. Diavolul vrea ca inima omului sa stea intr-o letargie, intr-o pace falsa, sa nu stie nimic, sa nu faca nimic, sa nu se gandeasca la nimic. Sa isi traiasca viata dupa pofta inimii, in aceea banalitate care mi-o sugera si mie acum sapte ani, sa se fereasca de "prostiile"religioase, iar in final sa ajunga in iad. 
 Trebuie sa invatam sa uram! Sa uram starea de pacat, starea de pace falsa, starea de compromis in care stam noi si ai nostri, si sa-L iubim pe Christos total! Chiar daca ajungem fara servici din cauza asta, chiar daca ajungem in temnita...Altfel nu suntem ucenicii Sai. Suntem doar niste crestini ce isi cioplesc cruci cat mai mititele, ca sa le putem ascunde de ochii lumii, si care ratacesc fara sens, crezand ca ratacirea acea inseamna sa-L urmam pe Christos. Iar in aceea ratacire ne ciocnim unii de altii si atunci sar "scantei" teologice: fratele ala nu are idei bune, pentru ca s-a abatut de la dogma penticostala, baptista etc. Dar cine ne cheama pe noi la confruntari teologice? Oamenii merg in iad pentru ca crestini au transformat Crucea in rumegus, iar Sabia in articol de muzeu. Caci in muzee vedem atatea lucruri deosebite, foarte valoroase, dar total inutile. Nimic de acolo nu foloseste la ceva practic.
 Isus nu ne-a chemat sa ne culturalizam religios. Ne-a chemat sa luptam! Sa lovim cu sabia acele forte care impiedica lucrarea Sa. Da, El ne cheama la iubire fata de om, dar la ura fata de firea umana! Nu e loc de compromis. Il iubim pe Isus atat de mult cat de mult ne-am pironit firea noastra si la fel de mult cat manuim sabia. Il iubim pe Isus, tot atat de mult cat uram firea si pacatul! Ura e o forta formidabila care nu iarta...Nu ar trebui sa "ïertam" firea, ci sa fim fara mila fata de ea. Aceasta este esenta urii: lipsa de mila, de vreun compromis fata de obiectul urat. Sa il rugam pe Dumnezeu sa ne dea intelegerea Sa!