Un altfel de gand

 Un gand, un gand oaresicare, poate fi problema cea mai putin ingrijoratoare din viata. Ne temem de evenimente ce apar la orizont, intunecandu-ne zarea, viitorul. Asteptam incordati zile, luni, poate ani, pana cand furtuna se dezlantuie. Nu observam langa noi sau poate chiar in noi gandul care e prezent zilnic, ora de ora, modelandu-ne dupa voia sa, in timp ce ochii si mintea noastra scruteaza acel dincolo de noi, acea teama de necunoscut, fara sa simtitm ca viata noastra capata o turnura diferita.

 Un intelept chinez spunea ca un gand duce la o fapta, o fapta repetata la un obicei, un obicei poate sa duca la un destin. Nu ne gandim ca un banal gand determina viata cuiva fiind obisnuiti ca destinul sa insemne un sir lung de puncte de cotitura sub impactul situatiilor dramatice. Si totusi nu situatiile dramatice intalnite in viata sunt cele ce ne sculpteaza destinul, ci reactia la ele, altfel zis alegerea unui raspuns la ceea ce ne marcheaza. Alegem gandul sau idee cu care vrem sa transmitem o contrareactie. O suferinta poate dura anii de zile, cu toate ca impactul real e incomparabil mai scurt si mai putin crucial. Ce ii da putere este inima noastra!
 Watchman Nee spunea odata ca nu poti impiedica un stol de pasari sa zboare deasupra ta, dar le poti impiedica sa isi faca cuib pe acoperisul casei tale. Dar de regula ne obisnuim sa le auzim mereu si aproape ca nu mai sesizam momentul in care se aseaza si isi construiesc incet, incet, crenguta cu crenguta un cuib, un loc ce va deveni un loc al gandurilor si apoi a faptelor necenzurate. Suntem atenti la viitor, dar nu la fel de atenti la clipa prezenta. Suntem dornici sa vedem si sa intelegem departarea, dar nu reusim sa vedem de multe ori ce este in jurul nostru.
 Vedem boala altora, dar nu o vedem pe a noastra. Cautam in ochii altora paie, in timp ce suntem orbiti ca sa nu ne vedem si barna din al nostru. Judecam, dar nu o facem niciodata cu noi, cu inima noastra, cautand sa gasim raspuns la propriul nostru esec in faptele altora. Ne e teama sa ne uitam in oglinda pentru a nu ne vedea chipul nostru adevarat. Sau daca o facem uitam atat de repede ca si noi suntem prinsi de micimile unei vieti pentru care ne dorim mult, in timp ce facem atat de putin ca ea sa devina valoroasa. Vrem mult, dar nu suntem dispusi sa dam nimic. Dorim valoare, dar nu si sacrificiu. Dorim iubire si caldura sufleteasca, dar atat de putin daruim din inimile noastre inghetate.
 Atunci cand un tanar bogat si-a dorit viata vesnica nu s-a intrebat nici o clipa daca viata adevarata nu inseamna un sacrificiu zilnic, o cruce dusa nu pe umeri si nici la piept, ci o cruce pe care inima cu dorintele ei meschine atarna. Intr-o suferinta, intr-o agonie de zi cu zi, pentru a se renaste alta, total diferita si care sa nu se intrebe cei mai da azi lumea, ci ce mai poate da azi ea lumii. E un altfel de gand, e gandul lui Christos!
 Doar el, gandul lui Christos, ne descopera asa cum suntem, asa cum putem deveni si ne indreapta privirea de la un viitor incert la un prezent sigur, sigur cu Mantuitorul, ascunsi in El! Doar in El suntem feriti de firea noastra, de noi insine, de propriul nostru destin si de gandurile nascute din miile de evenimente cu care suntem asaltati. Doar asa reactiile noastre nu vor mai fi dictate de vointa noastra, ci de vointa Lui. Asa vom invata si noi sa ne revarsam, sa fim izvor si nu doar o balta, care doar aduna, pentru a seca in cele din urma.