Autoritatea iubirii

 Reciteam acum cateva zile acel pasaj cand pe timpul profetului Samuel, Israelul a cerut un imparat. Pana atunci Cel ce ii era Imparat era Yahweh...Dar ei doreau de acum un om care sa fie in fruntea lor dincolo de faptul ca acela nu le va aduce neaparat binele, ci asa cum s-a vazut, i-a dus la o mai mare decadenta. Din pacate acest pamant nu va cunoaste o adevarat reforma in toate domeniile de activitate pana cand de la ultimul vagabond, pana la presedintele tarii nu se vor smerii si vor avea ca Domn in inima lor pe Dumnezeu.

 Am trait o perioada destul de ciudata intre 1989 si 1994 cand pastorul Gurau avea pe agenda sa pastorala ideea ca trebuia sa vorbeasca des, prea des, despre autoritatea capatata de el, dar desigur de orice pastor, in momentul cand a ajuns sa pastoreasca o biserica. Credeti-ma ca nu exagerez cand spun ca 15-20 % dintre predici erau axate pe tema supunerii si autoritatii. Incepea cu Moise care a incercat sa faca o lucrare la 40 de ani si a esuat lamentabil, pana cand smerit, umil, din fiul fiicei lui Faraon ajunge un nebagat in seama cioban...Atunci l-a chemat Dumnezeu la optzeci de ani pentru o mareata lucrare. Trecea apoi prin toata Scriptura si ajungea intr-un final la Pavel, care dintr-un opozant al lucrarii crestine ajunge apostolul cel mai de seama al ei. Toate intamplandu-se atunci cand Domnul isi revarsa revelatia sa.
 Era o formula "inteligenta". In special tinerii nu aveau voie sa aiba alta viziune decat ca acest pastor tanar in aceea vreme, dar cu o inima imbatranita prematur, pe motiv ca citez: "Nici un om nu trebuie sa fie ca un cal ce tropaie in grajd in asteptarea iesirii din el, pana cand Dumnezeu nu ne da o revelatie speciala!" Noi, tinerii, eram caii neastamparati, asa cum domnul pastor se exprima. Nu stiu cat de speciala trebuia sa fie acea revelatie, dar cred ca se inducea gandul ca ceva supranatural trebuia sa se intample, ceva spectaculos, pentru ca Domnul sa ne cheme in lucrarea Sa. Daca as putea sa dau timpul inapoi i-as raspunde pastorului ca existe o revelatie supranaturala care se numeste Cuvantul lui Dumnezeu si care spune oricarui credincios sa mearga si sa vesteasca Evanghelia oricarei fapturi! Revelatia sa personala sau justificarea sa personala era ca atunci cand fusese adus la binecuvantare, un profet batran a prorocit ca el va impartasi Cuvantul lui Dumnezeu! Dar eu ce trebuia sa fac? Sa astept dupa tufisuri arzand, semne pe cer si alte asemenea lucruri lasand timpul sa treaca pentru ca nu am avut sansa unui profet batran sa vina la mine si sa spuna ca voi duce Cuvantul lui Dumnezeu altor oameni? De fapt, nu! As lua Sfanta Scriptura! Si as citi si as invata! Iar restul nu m-ar mai interesa!
 Era insa o modalitate cinica de a pastra biserica intr-o stare de letargie total gresita. Ce sa astepti cand Cuvantul lui Christos zice: Du-te!!! Ce semn mai trebuie sa fie decat semnul Crucii, in care Isus moare si inviaza, aducandu-ne viata din Viata Sa.
 Am asteptat si anii au trecut! Nu au aparut semne pe cer. Poate si altii au crezut ca nu ai voie sa faci decat ce zice pastorul. Ce greseala! Avem Biblia, iar Duhul Sfant ne calauzeste, nu trebuie sa stam sub autoritatea falsa a unui om, indiferent ca a fost profesor de teologie, care spunea ca scaunul de pastor iti aduce automat si neconditionat autoritate! Era incredibil unde se putea ajunge cu rastalmaciriile Cuvantului Sfant a lui Dumnezeu!
 Am asistat pe vreme aceea nu o data la disputele acestui om cu tinerii care doreau altceva, un suflu nou, o stare de traire profunda a lucrarii Duhului Sfant. Am incercat, totusi, sa nu i-au partea nimanui, sa fiu neutru si sa inteleg practic ce determina aceste discutii ce deveneau inutile. Poate ca nu am fost suficient de curajos. Poate ca nu am inteles suficient totul nestiind de partea cui e adevarul, ne avand incredere ca tropaiala mea din grajd ar aduce ceva bun!
 Acesti tineri au plecat, pentru ca nu se mai putea, si in urma a ramas un imens gol, dar a existat o imensa satisfactie a pastorului, care a care a crezut ca va avea parte doar de liniste. Predicile despre autoritatea sa au continuat, dar comitetul a fost probabil cel mai putin impresionat de ele si intr-o zi l-au indeparat de la conducerea bisericii penticostale nr. 1 din Brasov. Personal mi s-a parut si cred ca ramane un gest urat si nedemn din partea acestui comitet. Dumnezeu nu conta! Cand cinci ani mai tarziu am fost dat afara din biserica pe timp nelimitat ( inclusiv azi), nimic nu a contat! Decat cotizatia neplatita pe trei luni! Atata am valorat eu ca suflet si ca om!
 La asta ne cheama Dumnezeu? Sa ne luptam intre noi religios si/sau politic? Este autoritate ceva batut in cuie, iar greselile nu pot fi niciodata sanctionate? Eu cred ca respectul este adevarata autoritate pe care o poate castiga un presedinte sau un pastor. Fiecare trebuie sa fie slujitorul lui Dumnezeu! Daca nu este, nu are ce cauta in fruntea nici unei institutii! In Romani 13:4 spune: El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. Desigur pastorul nu poarta o sabie, dar cu atat mai mult el se afla in slujba lui Dumnezeu pentru a  priveghea asupra sufletelor celor care i-au fost incredintati de Dumnezeu. Daca nici macar omul care are ca slujba duhovniceasca nu este capabil sau nu doreste sa aduca mangaiere, adevar, invatatura dreapta din Cuvant, la ce sa ma astept la un slujbas de stat care traieste doar pentru o leafa?
 Intr-o disputa despre cine sa aiba intaietate in Imparatia lui Dumnezeu, Mantuitorul le vorbeste atat de gingas, dar foarte hotarat:: <<Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.>> Matei 20:25-27
 Autoritatea se capata si se sprijineste pe un repect reciproc. Nu poti cere respect si nu ai autoritate reala, daca nu esti un slujitor real. Daca in loc sa pasti oita, te pasti pe tine insuti. Tocmai iubirea pentru Christos te indruma spre asta. Atunci cand Isus se intalneste cu Petru si au prima conversatie Isus il intreaba daca il iubeste! Nu de ce l-a tradat, nu ce da in schimbul cuvintelor mincinoase si blasfemiatoare acest las le-a rostit in curtea marelui preot, ci daca el iubeste. Si de cate ori raspunde afirmativ de atatea ori Isus ii reda dreptul de pastoratie. Atunci Petru nu mai este seful ucenicilor, ci devine robul tuturor. Nu mandrie, ci smerenie.
 Nu poti sa conduci, daca nu stii sa slujesti. Nu esti mare, daca nu esti in acelasi timp mic. Nu esti cel dintai, daca nu inveti sa fi si cel de pe urma. Un capitan de vas este cel mai mare de pe puntea navei sale, dar atunci cand se intampla o catastrofa si nava se scufunda el este cel ce coboara ultimul in barca de salvare, si nu o paraseste pana cand si cel mai umil mus nu este in siguranta. Asta inseamna sa conduci, asta e adevarata autoritate, nu sa dai ordine si sa iti impui autoritarismul propriu asupra tuturor. Sa predici despre autoritate crezand ca astfel iti vei asigura o liniste "pastorala" pana vei iesi la pensie. Dar se uita ca a conduce in crestinism este cea mai grea slujba pentru ca exista un razboi spiritual teribil si numai un naiv ar crede ca diavolul il va lasa in pace.

 Un lider este lider atat cat il iubeste pe Isus Christos. Daca incepe sa se iubeasca pe sine isi va distruge adunarea cu mandria sa. Pastoresti, cat iubesti...O lucrare crestina tine atat cat cuprinde in ea iubire pentru Mantuitorul si iubire pentru aproape. Dincolo de iubire e doar un pustiu plin de nisipul vorbelor fara rost.