Tu nu te temi? (partea 2)

 Locotenentul-major Ursu se uita patrunzator la mine. De ce? Ce aveam sa ii revelez din tinuta mea? Era ceva ciudat! Nu ma simteam atins de privirea lui. Era un om amabil. Parea un plic plictisit! Nu stiu de ce! Poate pentru ca simtea ca totul se prabuseste! Avea 38 de ani...Si in august 1988 simteau ca tot ce stiau se va frange! Dar cumva trebuiau sa dea viata comunismului!
 In biroul mic si care urma sa fie daramat in cateva zile acest om isi pusese picior peste picior, oarecum sagalnc! Ma privea cu o doza de curiozitate si amuzament ascuns in inima sa!...Probabil!


 Acum cateva zile, il intrebam pe pastorul Vasilica Croitoru, daca trebuia sa ii spun adevarul sau trebuia sa mint...:"Pop, ai o Biblie?" m-a intrebat  locotenentul major Ursu. Nu aveam o Biblie, ci doar acel Nou Testament, care cumva a supravietuit cautarilor acestor "cadre"...."Poti sa mi-l dai, sa ma uit in Testament?" ma intreba el cu un glas de om, care parca simtea ca in mine si mai ales in acel Nou Testament statea mantuirea lui...Eram sigur ca il voi pierde pentru totdeauna...
 Vasilica Croitoru, un om pe care il iubesc, imi spunea ca " Da, al vostru sa fie , da!" atunci cand l-am intrebat ce ar fi trebuit sa fac....Dar ce stie el? Are 37 de ani. Nu a facut armata cand comunismul era la maxim... Nu a trebuit sa stea luni sau ani fara Cuvantul lui Dumnezeu! Ce trebuie sa ii spun? Ce ar trebui sa imi spun mie insumi?! Sunt mai bun decat el, care a scris o carte patrunzatoare despre credinta penticostala atunci cand totul se sfarama, iar el era un copilas? Sunt eu mai bun discutand despre credinta penticostala atunci cand totul era atat de frumos si urat in aceasta credinta?...Dar cine sunt eu?... Era ceva atat de frumos inainte de 1989 in penticostalismul celor tineri. Adica in crestinismul atat de tanar si verde, nu in uscaciunea de acum. Ce era atat de frumos? se gandesc pastorii mei, care probabil ca nu mai cred in nimic....Un om!...Asta sunt eu! Atat eram si atunci cand acel om dorea sa stie tot ce fac sau respir....Dar cine sunteti voi? Eu poate am gresit in fata locotenentului major Ursu! Poate si in in fata locotenetului-major Bulhac care se astepta la atat de multe de la mine...Culmea el se astepta sa auda ceva din gura mea, iar pastorul Ilas se astepta sa imi inchida gura definitiv! Poate a reusit! Mihai Ilas a avut ceva in plus! Ideea ca eu nu valorez nimic, decat vreo 10 euro! Se insela! Poate valorez doar cinci euro!...Sau o copeica!...
 M-am intrebat des ce as vrea sa simta Ilas sau Gurau! Durere? Nu! Iad? Niciodata, nu!!! NU! Isus stie ca nu vreau asta! Dar ce vreau eu? As minti daca as pune ca acesti oameni nu ii vreau sa simta! Ba da! Vreau! Sa  simta intens! Ca au gresit! Atat! Sa vada ca eu si Christos ii iubim!... Pe locontenetul-major Ursu il iubesc! Nu a fost un om rau! Slujea unui sistem! Fara sa se intrebe daca nu era total dedicat. Stupid, nu-i asa? Cred!...Domnul stie...
 Of!...Uneori ma cert asa un pic cu El! Un strop! Mi-ar place ca ei sa simt ceva mai mult! Dar sunt mic si doar un strop de nisip! Cad inapoi! Oamenii acestia sunt mari fata de mine! Nu mint! Nu exagerez!...Uneori ne e teama de ce e in jurul nostru sau mai grav, de ce e in noi! Ce e in noi? Frica? Pacat?