Nimic si inutilitate (partea 1)

 Chiar daca nu sunt fan al multor idei si interpretari pe care le da Bibliei si chiar realitatiilor istorice pastorul profesor doctor Lazar Gog, cand in urma cu multi ani a vizitat Brasovul a rostit o impresionanta predica despre nimic. Aparent nimicul nu ocupa in viata crestinului vreun loc. Suntem mult mai preocupati de ce exista decat de ceea ce nu exista. Reverendul Lazar Gog ne-a aratat atunci ca exista lucruri care nu se vad in aceasta lume, dar in lumea lui Dumnezeu ele isi au un loc bine determinat. Ne-a povestit cum in celula sa, Richard Wurmbrand si alti detinuti crestini au luat Cina Domnului, fara sa aiba o bucatica de paine sau un strop de vin la dispozitie, dar nimicul acela pe care il aveau la dispozitie si il "strangeau" in pumn se transforma prin credinta, in acele momente in paine si vin...Si in special atunci cand cerem ceva lui Dumnezeu ar trebui sa credem, sa vedem lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu prin spirit, nu sa ne asteptam sa vedem fizic implinirea rugaciunii. Caci in felul ei rugaciunea este lupta pentru transformarea nimicului in ceva pe care in primul rand inima noastra sa o perceapa.

 Sfanta Scriptura ne spune ca Dumnezeu a creat tot ce se vede din ce nu se vede. Nimicul a dat la iveala prin Cuvantul lui Dumnezeu maretia unui Univers care chiar cuprins de uratenia caderii in pacat inca are atat frumusete. Citeam azi dimineata in Psalmul 4 despre o bucurie imensa a lui David sustinuta nu de ceea ce se vedea, ba chiar dimpotriva: Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului. (vers.7). O inima ancorata in Dumnezeu poate gasi bucurie fara sa tina cont de lucrurile acestei lumi.
 Suntem saraci, suntem ades prigoniti, ni se fura din salariu banii pe care ar trebui sa ii primim si totusi daca inima ne este legata de Dumnezeu putem rabda si birui. Si vad oameni care au mult, mult prea mult, care nu pot dormi noaptea, care isi framanta inima mai mult decat cel sarac. David in acelasi Psalm 4 continua cu ceva pentru care uitam sa ii fim recunoscatori adesea lui Dumnezeu: Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea. Eu nu am o locuinta a mea, dar pot dormi linistit, pentru ca El imi da pace. 
 Prea mult cautam sa avem, cand poate secretul unei vietii nu e sa ai, ci sa dai din ea. Sa ai cele de trebuinta si nimic mai mult. Poate ca nimicul pe care (nu) il avem este o forma de a ne elibera de grijurile lumii. 
 Era o povestioara despre acel rege nefericit care a fost sfatuit ca sa caute un om fericit si cand il gaseste sa-i cumpere camasa. A intalnit dupa multi ani un om care tragea la plug, dar era fericit si canta, cu toata munca istovitoare ce o facea. Cand regele s-a oferit sa-i dea oricat pe camasa acestui om fericit acela el zambind i-a raspuns:  
 -Camasa mea? Eu, Maiestate, nu am nici macar o camasa!... 
 -Si atunci de ce te bucuri, prietene? ar fi putut sa il intrebe regele.
 -Pentru ca bucuria mea nu e legata de ceea ce se vede ca am, ci de acele lucruri care nu sunt din lumea asta. 
 Probabil regele nu ar fi inteles prea usor ca bucuria nu e privilegiul camasilor multe si scumpe, a vinului si graului ce se inmulteste, sau a altor bogatii. Nu citim ca fiul risipitor ar fi trait o viata plina de bucurie reala atunci cand era departe de tatal sau, cand petreceriile si aurul curgea... Bucuria a fost nascuta in zdrente cand a recunoscut pacatul si tatal l-a primit. Fiul cel mare avand totul nu avea nici un strop de bucurie, fiind macinat de pizma.
 Adevarata bucurie nu e cea legata de marirea, ci poate chiar de micsorarea noastra, dar de marirea lui Dumnezeu. Un lucru minunat il gasesc in Sfanta Scriptura atunci cand Ioan Botezatorul vorbeste de el si de Isus: Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. Ioan 3:29-30. Incredibil! Sa iti vezi micsorarea, ca esti mai mic, mai lipsit de importanta, ca bucurie, sa devi nimic,  pentru ca Domnul Christos sa devina Totul!

 Ni se aminteste in Scripturi sa privim la Domnul! Uneori cuvintele acestea devin poezie, metafore ale unei vieti uscate. ceva ce auzim sambata ori duminica la biserica si care nu inseamna nimic atunci cand totul pare mai putin, cand problemele societatii in care traim prin noi patrund si in adunare si suntem la fel de impovarati cand iesim ca atunci cand intram. Traim atunci nu nimicul care poatre fi binecuvantare si sursa de bucurie, ci altceva care se aseamana dar nu are nimic din "calitatiile" nimicului...E vorba de inutilitate!  Domnul ne spune sa nu ne ingrijoram caci nu putem schimba nimic lasand grijile si framantarile sa ne copleseasca. Sunt inutile si daunatoare. Lumea insa isi traieste cea mai mare parte cu o nefericita stare permanenta de tensiune. Si nu gasesti exprimari publice ale ei fara ca prin ceea ce ne arata sa nu incerce distrugerea pacii din inimile care inca o au. De accea Isus ne spune ca El ne da o altfel de pace, si cum spuneam in alte dati pacea lumii este o chestiune temporara de mentinere a unei stari non-beligerante. Pacea lumii inseamna lipsa razboiului. Pacea lui Christos inseamna liniste si speranta chiar in mijlocul conflictelor si incercarilor, chiar si acolo unde nimic nu pare sa mai aiba sens catre bine.
 Inutilitatea este acel concept ce ar vrea sa se hraneasca cu totul, folosind toate fortele, toate resursele, tot ce omul ar putea aduce in conflictele din viata sa. Ca mai devreme sau mai tarziu acestea sa se transforme in nonsensuri. Mai bine sa sadesti o floare si sa te bucuri de ea o vara, decat sa duci un razboi cu tine si cu toti cei ce te inconjoara pentru ceva ce nu se merita: un petic de pamant, cativa bani in plus, o functie, faima . Domnul Isus ne spune de acel bogat care si-a propus atunci cand ii rodise ogoarele sa faca alte hambare mai mari pentru a-si pune acolo toata recolta sperand ca de acum putea sa se relaxeze band si mancand nu atat el , ci sufletul sau. Problema era ca in aceea noapte totul urma sa se termine. Domnul nu ne-a spus ca bogat gresise pentru ca tarina lui ii daduse mai mult rod, ci atitudinea inutila si gresita. Acest om ar fi putut decat sa se gandeasca la ridicarea altor hambare si la "hranirea" sufletului cu mancare si bautura, sa fi dorit de exemplu, ca excedentul sau sa-l dea la saraci si astfel sa aiba o comoara reala in Cer. Sa-L onoreze pe Dumnezeu cu bogatiile sale nu sa se gandeasca la el si doar atat. Si cine stie poate Dumnezeu i-ar mai fi dat zile pentru a duce le indeplinire planul sau caritabil.
 ...Inutilitatea! O gasesti in luptele politice ale unor oameni, care eu cred ca nu ar merita sa fie la varful unor state, fiecare acuzandu-se de lucruri nedrepte, dar niciunul neavand curajul si smerenia sa iasa intr-o seara (caci atunci le place lor sa faca declaratii, nascute  parca din intunericul noptii ce urmeaza) in fata natiunii si sa recunoasca ca au gresit, ca in loc sa caute pacea data de Dumnezeu, in aroganta lor s-au avantat in atacuri tot mai murdare. Dar mai ales sa recunosca inutilitatea a tot ce au facut si mai ales inutilitatea statului la TV in fata ziarelor sau a Internetului a romanului ca sa le urmareasca lupta murdara. 
 ...Inutilitatea celor ce ajung sa se cocoate pentru ranguri in biserici, sa fie lupi rapitori distrugand turma, uitand ca Biserica nu e a lor, ci a lui Christos, si cu toate ca le vezi faptele nu ai voie sa le spui nimic pentru ca ti se reproseaza ca judeci. Dar oare acest repros nu e tot dovada unei judecati la adresa mea? Dar eu cred ca am voie sa judec faptele lupiilor si sa ma feresc de ei. Inutilitatea asta care inchite biserici in alte lupte sterile, cand Domnul ne cere sa luptam pentru credinta in noi insine, sa ne umplem de El de gandul Lui, de Voia Sa, lasand lucrurile care nu intaresc spiritual Trupul lui Christos deoparte! Avem atatea biserici moarte prin inutilitatea lor.