Fundamentali răi, nu fundamentali buni!

 Recunosc că nu am putut vedea niciodată lumea în roz. Nu prea găsesc lucruri pozitive în ea. O văd mai degrabă în nuante cenușii cu tente întunecate. Dar aș fi absurd să nu-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru hrana care mi-o dă, pentru pace, liniște, micile bucurii ale acestei vieți. Dar nu cred într-o viziune care afirmă că viitorul va fi pozitiv în cea mai mare parte știința și educația ne va da posibilitatea nu doar să înțelegem Universul, ci și pe oamenii de lângă noi. Nu cred că lumea și implicit eu, vom merge spre prosperitate, spre fericire, spre implinire tuturor dorințelor pe care le considerăm bune. Cred că lumea merge spre un colaps, spre haos și asta nu atât pentru că există cutremure devastatoare ca cel de acum câteva zile din Nepal, unde atâția oameni au murit, iar atâția ce au supraviețuit se luptă cu o catastrofă umanitară, ci pentru că noi oamenii nu suntem fundamentali buni, ci fundamentali răi.
Nu împrejurăriile în care trăim ne seacă de morală, de iubire, de onestitate, ci răul ce sălășluiește în noi, un rău lăsat ulterior să existe pentru că nu știm altceva și nici nu ne pasă, nu avem o ancoră în altceva sau altcineva, decat eventual în vedete ce apar în reviste, la TV, pe Internet, vedete pe și de sticlă ale televizorului sau ale paginilor lucioase de reviste, care sunt mereu zâmbitoare, până nu le aflăm dramele, eșecurile, murdăria în care trăiesc, corupția sufletească în care se bălăcesc.
 Nu suntem transformați în oameni răi, cinici, lacomi, nepăsători de ce ni se întâmplă în exteriorul nostru, ci de ce se întâmplă în înteriorul nostru.
 Pe fiica mea am auzit-o prima dată mințind când avea trei ani. Nu mai știu ce încerca să ne spună mie și mmei sale,dar încerca să ne convingă de o "realitate" inventată de mintea ei fragedă, dar nu nevinovată, cum ne place să spunem cu atâta ușurință despre oameni implicați în situații ce nu au o legătură clară cu ei cum ar fi: "...în atentat au pierit 10 oameni nevinovați...".
 Nu cred că fiica mea și-a auzit parinții spunându-i minciuni, dar asta nu a contat. Ceva din ea încerca să spună lucruri care nu erau așa, să se scuzepentru o faptă rea, dar nu cerând iertare ci înviinuind împrejurările, falsificându-le, sau aruncând vina pe altcineva pentru ceea ce începea să perceapă ca fiind greșit. Dar citeam undeva că pruncii care mint de la varste foarte fragede dau dovadă de o inteligență superioară celor care încep să mintă pe la 5-6 ani. Stupid! Inteligența, daca e inteligență, se poate manifesta și altfel decât mințind. Mozart cânta la pian la patru ani dacă nu greșesc, alți copii geniali au învățat să citească la trei ani. De ce e nevoie de minciună ca să măsurăm IQ-ul copiilor?
 Acum câteva zile primeam un video clip interesant despre cum crede un scenarist creștin că ne vede de fapt Dumnezeu- Aici găsiți videoclipul . Sincer sunt departe de a crede ce am văzut acolo. Nu cred că problemele noastre profunde sunt lipsa unei imbrățișări, lupta cu o dependență, faptul că ne-a murit cineva apropiat, două slujbe pe care trebuie sa le avem pentru ca să le asigurăm copiilor o viață decentă... Toate acestea arată doar propriul nostru egoism și a celor din jur. Actorul principal se plânge de trafic, dar nu se gândește că e parte și el la traficul aglomerat de pe șosea, se plânge de copilul vecinului său care îi iese în întâmpinare cu skateboard-ul în fiecare dimineață, fără să se întrebe dacă nu cumva acel copil la rândul său nu se gândeste că acest șofer îi apare la aceeași oră pe aleea casei sale, parcă așteptând-l. Cel ce dorește o îmbrațișare nu pare a dori să OFERE un astfel de gest cuiva chiar mai oropsit decât el. Cel ce se luptă cu dependențe, nu are timp de a se rupe de sine și de ce îl domina, oferind ajutor celor cu dependențe. Și cred ca o definiție a egoismului văzut în acel videoclip și in viață este că întâi cerem ceva, eventual cât mai mult, pentru ca să dăm înapoi ceva, eventual cât mai puțin. Când te uiți prea mult la viața ta, la acțiunile tale, vorba lui academicianului creștin Andre Frossard - tinzi să vezi abisul din tine (din care am fost scoși de o tainică bunătate). Și poate că dezastru spre care ne îndreptăm nu ne este dat pentru că nu mai găsim resurse de a lua, de a smulge de la natură și de la ceilalți, ci dimpotrivă pentru că avem suficient pentru cel de lânga noi, dar nu ne pasă, ne preferăm bogațiile stătute, nedrepte, decât să ne îmbogățim la modul adevărat prin ele.
 De aceea o mamă cu mai mulți copii trebuie să lucreze la două servicii, nu avem răbdare cu vecinul nostru, nu ne pasă de suferința aproapelui. Pentru că ce avem noi este doar al nostru...Ceilalți ne devin dușmani, concurenți, în ipotetica încercare de a lua sau a ne îngreuna propriul acces la tot. Căci TOTUL mi se cuvine doar mie, nu-i așa?
 Suntem răi! Cu toții! Inima este rea și nespus de înșelătoare, toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu. E o certitudine! Nu exista excepții! Singura Ființă bună care a trăit pe Pământ nu a vrut sa i se spună ca e bună. Bun e Singurul Dumnezeu! ne-a spus Fiul Său. Și atunci noi care credem că suntem la origine buni, ce ar trebui să zicem? Că doar natura cu catastrofele ei ne-a făcut să fim egoiști, lipsiți de empatie, că trăim într-o lume a lăcomiei și zgârceniei doar din cauza unei fricii de secete, de inundații, de cutremure?...
 Nu cred într-o adevărată fericire bazată pe egoism, lăcomie, nepăsare, zgârcenie, dispreț, trufie, aroganță, ură, minciună, hedonism. Nu cred că cineva poate fi fericit dacă nu construiește măcar fundația fericirii altcuiva...A aduna nu e fericire dacă cu ceea ce ai adunat nu zidești bucurie, speranță, mulțumire. Ca să avem o comoara reală, chiar dacă pe moment invizibilă, trebuie să nu mai avem bogății legate de pământ. E ceea ce ne spune Domnul Christos. Și doar așa poate, am putea nu să devenim buni, ci să facem în jurul nostru, o oază de sperantă reală pentru cei răi ca noi, să le arătăm că nu doar egoismul, zgârcenia, rapacitatea ce ne domină, este singura realitate, ci ăi lumina pe care o pune Dumnezeu în noi, dacă îL ascultăm. Și astfel putem schimba măcar un pic din răul acestei lumii.