Dar dacă Dumnezeu și-ar părăsi într-o zi Creația? Tu ce om ai fi?

    
      Și dacă Dumnezeu și-ar părăsi, într-o zi, Creația?...

  Ce ființă ai fii dacă Dumnezeu și-ar părăsi ființele de El create? Fără să mai fie interesat de ce acestea vor continua să facă! Bine sau rău! Ce ai face tu?  

  În literatură și/sau arta cinematografică de ficțiune apăruse la un moment dat o idee interesantă, chiar daca imposibilă din punct de vedere teologic: Dumnezeu își părăsește Creația. Nici măcar îngerii sau chiar Arhanghelii, ființele cele mai apropiate de El, nu-L mai pot găsi. 

 Dincolo de intrigile interesante, sau mai putin interesante, ale acestui aspect, pe care literatura sau fimul dorea să le exploateze (îngeri nemultumiti, dornici să preia un rol conducător în noua lume fără Dumnezeu, războaie între facțiuni îngerețti și/sau demonice etc.), m-am gândit la un aspect creștin al ideii, poate chiar mai interesant decât niște figuri angelice dotați cu puteri supranaturale, dar prea omenești, haotici și previzibili pentru gustul meu, când mă gândesc la ființe ce ar trebui să fie celeste, deci oarecum diferite de noi care suntem, dupa declarația Domnului Isus, răi (Matei 7:11). Cum am fi noi dacă am știi că Dumnezeu a plecat de lângă noi, ne-a părăsit, ca binele sau răul făcut nu mai este înregistrat de El nicăieri și nicicând?

  Gândindu-mă la relația pe care o avem cu Domnul, îmi aduc aminte de un pastor, un om excelent de altfel, care a predicat într-o duminică despre frica de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii și cam despre toate friciile ce implică divinitatea și care sunt benefice, de facto. La final, după terminarea serviciului religios, l-am intrebat dacă și frica de iad e cuprinsă în acest tip de teamă, căci nu facuse o referire directă, clară, la ea. 

 Nu a fost o capcană teologică. Acum răspunsul corect mi se pare simplu. Dar stimatul pastor, după un scurt timp de gândire, a raspuns că da! Dar consider ca nu este așa! Frica de Dumnezeu nu are nimic din frica de iad! Frica de Dumnezeu e un covârșitor respect, nu o senzație de teamă de nivele diferite, pe care cineva le experimentează în funcție de vreo înțelepciune "divină"! Teama de Dumnezeu este iubire și respect, nu teroarea! Iubirea și respectul nasc înțelepciune, nu groază! Frica de iad poate crea teroare, dar cert nu va aduce înțelepciune divină! "În dragoste nu există frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are de-a face cu pedeapsa. Cel ce se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste." (1 Ioan4:18)

 Dar aici se naște întrebarea mea, și o spun cu modestie, nu cu aroganță: cum ar trebui să trăim dacă într-o zi, prin absurd, am fi fără Dumnezeu? Întrega Creație părăsită?... Părăsiți de El, nu pentru păcate, pentru răul făcut de noi, ci, poate, în mijlocul sfințeniei, El alege să plece de la noi? Lăsându-ne pe acest Pământ oribil, despărțindu-Se de Creația Sa! Dacă nici pacatele și nici faptele bune nu s-ar mai înregistra undeva, ce oameni am deveni, când acum, știm că toate faptele noastre sunt înregistrate, dar ne e atât de greu să fim corecți și buni? Am fi atât de dedicați Lui încât să îi rămânem fideli, ascultând de El în continuare, sau am ceda cu ușurință primului impuls firesc și apoi am continua așa până la un final?... Indiferent cum ar fi acesta? Am deveni la fel ca ceilalți, doar pentru că nu mai contează? Sau am învățat ceva de la Christos?...

 Căci mă gândesc la faptul ca important, esențial, este ce crezi, nici măcar ce experimentezi. Un ateu nu poate fi convins de nimic, dacă nu are un sâmbure de credință în inima lui. Carl Sagan, celebrul astrofizician, nu credea în Cel PreaÎnalt pentru că Dumnezeu nu scrisese Cele 10 porunci pe Lună. Dar dacă într-o zi cineva le-ar fi descoperit pe fața vizibilă sau invizibilă a Selenei, ar fi spus că e dovada existemței divine, ci că vreo civilizație extraterestră dornica de înrobirea pământenilor, le-a scris! Evident că Dumnezeu nu ar fi existat în concepția acestor iluștri (ne)gânditori! El devine imposibil și de neconceput!

 Dar noi care credem și care nu avem nevoie de înscrisuri pe selenare sau de tip E=mc2 notat obligatoriu în Biblie, ca să credem, ce ar trebui să facem sau să fim? Dumnezeu nu își leapadă întreaga Creație și nu dispare, cum literatura de tip Fantasy, o poate descrie, dar putem fi părăsiți de El în unele momente ale existenței noastre și aceasta nu e ficțiune! Oameni ai Bibliei au trăit-o sau au crezut că o trăiesc, și nu toți au reacționat corect. Gândește-te, dragul meu, cum ar arăta viața dacă Dumnezeu ar alege să se despartă de creația Sa? Ce fel de om ai fi? Dacă toate ar arăta la fel și tu ai fi la fel? Sau ai fi altcineva, altceva?
 Dar ai fura, daca Dumnezeu nu ar mai fi aici? Ai minți dacă El și-ar părăsi Creația? Ți-ai înșela soțul/soția doar pentru că El nu mai stă să te vadă? Ai ucide cu vorba, cu mintea, cu ființa pentru că Domnul nu mai înregistrează ce faci clipă de clipă? Ai fi ființa de dinainte? Doar pentru că nimic nu mai apare pe "radar"?